Casa si Gradina

Multe flori, puțini melci

- PRODUCȚIE: Dana Verescu FOTO: 123RF

Dacă nu vă place să folosiţi substanţe de combatere a melcilor, ar fi bine să plantaţi în straturi specii pe care aceştia le ocolesc. Paleta de flori de acest tip este foarte mare.

DACĂ AVEȚI BUJORI în grădină, ei vă vor încânta în fiecare an cu flori splendide. În aceste săptămâni, plantele înmuguresc, dar melcii ocolesc atât frunzele tinere, cât și plantele adulte.

NU TOȚI MELCII SUNT DĂUNĂTORI

Aceste specii nu sunt dăunătoare și nu trebuie combătute: melcul cu dungi se hrănește cu resturi moarte ale plantelor și îndepărtea­ză, cu limba sa aspră, depunerile de alge de pe diferite suprafețe. Modelul căsuței este foarte variabil. Melcul de munte se întâlnește rar în grădini. Nici el nu este dăunător. Se hrănește cu resturi veștede ale plantelor și cu alge. Iernează în căsuță. Melcul tigrat este un prădător fără căsuță. Se hrănește nu doar cu resturi veștede de plante, alge și ciuperci, ci și cu alți melci, cum este melcul spaniol și ouăle acestuia.

AȚI PLANTAT TUFE noi de nemțișor, dar în dimineața următoare din ele nu au mai rămas decât tulpinile goale, cu frunze zdrențuite, pe care se observă urme cleioase? Nu mai vedeți deloc nipralele semănate de curând, deoarece răsadurile tinere sunt consumate mai rapid decât cresc?

Aceste lucruri pot demoraliza grădinarii începători. Din fericire, există o serie întreagă de plante perene care sunt ocolite de melci. Nu trebuie să renunțați la niște straturi multicolor­e, chiar dacă doriți să reduceți cantitatea de substanțe de combatere a melcilor sau pur și simplu nu doriți să folosiți aceste substanțe în propria grădină. Aveți la dispoziție o paletă largă de plante rezistente.

UNELE PLANTE AU o protecție care constă din frunze cu perișori, cărnoase sau foarte tari, altele conțin substanțe aromate sau amare, care țin

la distanță melcii. Speciile care au părți delicate și moi și un gust considerat plăcut de către melci se află însă în pericol. În aceste săptămâni, mugurii noi ai multor tufe sunt foarte îndrăgiți de melcii tineri care pornesc la plimbare prin grădină. Chiar și speciile proaspăt plantate sunt în pericol, cum se întâmplă cu floxul (Phlox), care în stadiu adult este de obicei ocolit de melci. Dacă însă cultivați aceste plante mai întâi în ghivece, până devin suficient de mari, atunci vor reuși să înfloreasc­ă în straturi. Speciile ocolite de melci sunt mult mai numeroase decât se crede. În afară de plantele prezentate în aceste pagini, în această categorie intră și alte tufe, cum sunt drețele gălbinele, floarea-miresei, garofițele, Epimedium. Dintre speciile anuale și bianuale puteți planta condurași, albăstrele, gura-leului, sporul casei, Oenothera, degețel. Zambilele moțate, lăcrămioar­ele și Fritillari­a sunt plante bulboase de care nu se ating melcii. Dacă veți amenaja straturile cu ajutorul acestor plante, veți avea parte de un spectacol floral bogat și fără probleme. Dar, din păcate, nu există o garanție de 100% împotriva melcilor. Dacă o specie este ocolită într-o grădină, în alta poate fi atacată de melci. Iar unde sunt mulți melci, daunele sunt mai mari. Foarte afectate sunt terenurile aflate la marginea pajiștilor, precum și grădinile din regiuni cu vreme blândă și umedă. Evitați, în aceste cazuri, nemțișorul, daliile și crăițele, care atrag melcii ca un magnet, și culegeți melcii din grădină de câte ori îi observați.

Astilbele, chiar și cele pitice

(Astilbe chinensis var. pumila), pot fi plantate fără probleme în straturi. Ele se simt excelent în penumbră. La fel de puțin afectați sunt și clopoțeii purpurii (Heuchera ‘Berry Smoothie’), care fac frunze atrăgătoar­e tot anul. Ei arată excelent ca ancadramen­t pentru straturi, de exemplu în fața speciei Penstemon x cultorum ‘Catherine de la Mare’ cu flori violete. Multe plante aromatice, inclusiv cimbrul, sunt ocolite de melci datorită substanțel­or pe care le conțin. Seva speciei Penstemon (Penstemon digitalis ‘Husker’s Red’) o protejează de melci. Florile plantei sunt vizitate vara de multe albine. Frunzele catifelate ale crețișoare­i (Alchemilla mollis) sunt ocolite de melci.

Nici măcar răsadurile tinere nu prezintă vreun interes pentru acești dăunători.

Arbuștii mici cu flori cum este Spiraea japonica ‘Little Princess’ îmbogățesc straturile și sunt ocoliți de melci. Nici salvia de grădină nu prezintă vreun interes pentru aceste vietăți. Miozotisul de primăvară (Omphalodes verna) profită de apetitul relativ scăzut al melcilor tineri, la începutul primăverii, pentru a acoperi straturile și zidurile mici cu covoarele dese de flori delicate.

RENUNȚĂ LA „MAGNEȚII” PENTRU MELCI

Ar fi bine să nu plantați în grădină specii care sunt adevărați „magneți” pentru melci sau cel puțin amplasați-le în ghivece inaccesibi­le acestor invadatori. Din această categorie fac parte crinii de toamnă, nemțișorul, ochiul-fetei, daliile, mireasa-soarelui, nipralele și multe flori de vară anuale, dintre care amintim mai ales crăițele (Tagetes), cârciumăre­sele și floarea-soarelui. Salata și alte legume se cultivă de preferință în straturi înălțate.

 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania