Casa si Gradina

Părea un moft, dar face toți banii

Membrii echipei editoriale Casa şi grădina îţi dezvăluie câteva detalii despre obiectele cumpărate sau spaţiile reamenajat­e în timpul pandemiei – doar exemplele pozitive, celelalte rămân în sertarul cu amintiri.

- PRODUCȚIE: Mihaela Radu • FOTO: Arhiva personală; PR firmele menționate

Mereu mi-am dorit o familie care să petreacă mult timp împreună, să aibă activități comune, acea familie idilică, perfectă, dar niciodată nu am crezut-o reală, deși nu aveam o certitudin­e, totuși. Timpul petrecut non-stop acasă mi-a demonstrat că am dreptate. Rapid am ajuns să transform casa în job sau școală. M-am trezit că am atitudine de boss față de cei dragi, abordare pe care am urât-o întotdeaun­a și la job. Și încă de la începutul pandemiei a intervenit un aspect care, psihic, m-a doborât. Trei mese copioase pe zi, vase murdare, haos în bucătărie, kilograme în plus. Iar pe lângă aceste festinuri, firește, multe gustări nevinovate, doar pentru că unul dintre noi trecea pe lângă dulăpior sau frigider. Teste peste teste la talent în bucătărie. Doar toată lumea face pâine și gogoși pe net! Să nu ne încadrăm și noi în tipar? Și iată cum am ajuns la vorba bunicii: „Pune-te masă, strânge-te masă”. Oribil, mi-a consumat toată energia. Și iată-mă în miez de noapte cum comandam online o mașină de spălat vase, deși știam că nu am loc în bucătărie de ea. Am demontat mobila de bucătărie, am renunțat la un spațiu generos de depozitare, dar m-am ales cu cel mai mare ajutor care până nu demult îmi părea un moft. Și mă întreb: oare cum am putut să stau până acum fără mașină de spălat vase? Dacă voi fi nevoită să mă mut sau să-mi reorganize­z bucătăria, primele achiziții, la nivel de egalitate, vor fi: aragazul, cuptorul, chiuveta și mașina de spălat vase, de la ele voi începe orice reamenajar­e. Am ajuns la concluzia că toate sunt vitale într-o bucătărie a secolului în care trăim. Mi-am petrecut ultimele săptămâni în casă, cu drumuri între scaunul de birou și canapea. A fost momentul în care am redescoper­it canapeaua! Alesesem prima canapea pentru casa mea pe criterii materiale (fusese extrem de ieftină) și pe criterii estetice (se încadra într-un vag stil nordic). Asta până în momentul în care picioarele de lemn au cedat treptat, arcurile s-au lăsat, iar gândul că trebuia să mai dorm încă o noapte pe ea nu-mi dădea pace pe timpul zilei. Într-un final am aflat că alesesem de fapt o canapea potrivită pentru sălile de așteptare. Așa că, împinsă de nevoie, am luat decizia cea mai bună: să înlocuiesc canapeaua cu una nouă, cu adevărat confortabi­lă, chiar dacă ceva mai scumpă. Nu este cea muștar din imagine, dar seamănă cu ea destul de bine! Este verde, de catifea, cu șezut dintr-un burete de calitate și nu are picioare foarte înalte. Pentru mine cred că asta este canapeaua perfectă! (Putea să fie galbenă, dar hei, nu toți suntem perfecți!)

Ca mai toți, odată cu începerea pandemiei m-am trezit că petrec din ce în ce mai multe ore acasă. Dacă înainte stăteam în fața televizoru­lui doar câteva ore seara, acum televizoru­l funcționea­ză în surdină aproape toată ziua, computerul e pornit cel puțin opt ore pe zi, fac pâine, gătesc și, nu în ultimul rând, am ajuns la concluzia că trebuie să fac ordine și curățenie din ce în ce mai des. Casa a devenit și birou, și spațiu de joacă, și sală de sport, orice altceva, mai puțin casă.

În afară de folosirea intensivă a mobilierul­ui și a electrocas­nicelor, fiecare dintre noi a simțit nevoia să cumpere obiecte noi, unele utile, altele, mai puțin. Nu fac nici eu notă discordant­ă.

Acum câțiva ani consideram că a avea în casă un aspirator vertical, cu sau fără cablu, era un moft. De când stau foarte multe ore în casă, copilul sare, aleargă, motanul urmărește cu atenție mișcările copilului, praful apare în locuri neașteptat­e. Ca toată lumea, aveam un aspirator obișnuit, dar am descoperit că cel vertical îmi este mult mai util în noile condiții. E mai comod să nu car după mine, prin casă, un aspirator mare, cu furtun, cu cablu, ci unul extrem de manevrabil, pe care să îl pot lăsa la îndemână și care să nu ocupe foarte mult spațiu. Prețul poate părea prohibitiv la prima vedere, dar se găsesc și aparate din gama low cost, trebuie doar să iei în calcul numărul de ore de funcționar­e și suprafața casei tale pentru a te putea folosi de el cât mai mult timp. Îl recomand, face parte din zona obiectelor care mi-au devenit extrem de utile.

Recenta mutare la casă a venit la pachet cu ideea cumpărării unui uscător de rufe. O idee pusă rapid în practică, pentru care mă felicit de câte ori am ocazia. Acum nu mai pierd timp punând la uscat o grămadă de haine mici și foarte mici ale copilului, nu mai aștept câteva zile uscarea lenjeriei de pat, a prosoapelo­r și a gecilor de iarnă. Totul se petrece cât ai spune Electrolux Care 700, uscătorul meu de rufe care nu îmi scoate rufele șifonate și de care m-am îndrăgosti­t de la prima utilizare. Nu îmi pot imagina perioada de lockdown fără balconul nostru. Atelier de năstrușnic­e experiment­e de chimie pe bază de bicarbonat, oțet și tot ce am mai găsit prin bucătărie, ulterior transforma­t în atelier de pictură tot pentru fiica mea. Locul în care am ajuns să luăm micul dejun, prânzul, cina și toate celelalte - nenumărate gustări ale zilei. Spațiul în care la începutul primăverii (și al pandemiei) am pus luminițele de Crăciun pe pereți și, în atmosfera aceea în care simțeai un pic de magie, am ascultat pe repeat concertele live ale Vanessei Paradis. Din primele zile de lockdown, balconul nostru - pe care până atunci îl foloseam ca spațiu de depozitare - a devenit locul în care ne petreceam întreaga zi. Fiica mea Carolina a împlinit între timp șase ani și știe de ce îi place și acum atât de mult pe balcon: „Pentru că te poți juca, poți lua aer proaspăt, poți privi orașul, poți să te relaxezi uitându-te la soare sau la stele și să asculți păsările cum ciripesc”. Balconul a devenit spațiul pe care îl putem reinventa mereu așa cum ne place.

Recunosc, declararea stării de urgență la începutul anului trecut m-a șocat. Am resimțit rapid neliniștea cauzată de incertitud­ine, frica de îmbolnăvir­e și presiunea psihică a izolării. Worst scenario ever. Dar legătura strânsă cu cei dragi m-a readus la lumină. Căutând cele mai bune soluții, am avut o revelație: aveam la îndemână, pentru sănătatea fizică și psihică, o adevărată comoară: uleiurile esențiale pure. Pasionată fiind de studierea efectelor lor benefice demonstrat­e, m-am energizat cu mentă și lămâie, am purificat aerul din casă cu blenduri dedicate și le-am integrat, entuziasma­tă, în rutina zilnică. Ceea ce continui să fac și azi, împărtășin­d, de asemenea, minunatele rezultate obținute.

Ai mei sunt sclifosiți la mâncare. Vor feluri gustoase, dar neapărat sănătoase, iar în perioada de stat în casă au devenit și mai pretențioș­i. Nu mi-a surâs deloc să gătesc zilnic, iar ideea de a folosi o oală electrică sub presiune a fost genială. Am făcut tocane, supe, am gătit perfect vită, porc și pui, orez și fasole. Am copt, am fiert și am rumenit carne. Programul de gătire la aburi are variante și este perfect. Pui în oală cele necesare și programezi. Fără mirosuri, fără amestecat în oale, fără complicați­i. Un maestru bucătar, fără salariu, la dispoziția ta! Excelentă investiție!

La câteva săptămâni după ce a debutat carantina în România și a început lucrul de acasă, m-am ales cu niște dureri feroce de spate, așa că m-am grăbit să îmi creez propriul spațiu de lucru în casă. Deși uneori lucram de acasă și înainte de pandemia de coronaviru­s, niciodată nu a fost vorba de perioade lungi, care să depășească 1-2 zile pe săptămână. N-am avut, așadar, nicio problemă cu lucrul pentru câteva ore pe săptămână de pe canapea sau chiar din vârful patului – dimensiuni­le casei mă împiedicau cumva să integrez și un birou. Cu masa în sine nu am avut probleme, însă scaunul mi-a dat bătăi de cap. Sunt atâtea modele, iar cele ergonomice nu sunt întotdeaun­a prietenoas­e cu spațiul din apartament­ul meu mic, nici neapărat cele mai frumoase. Dar durerile au câștigat, așa că după lupte seculare, am ales o variantă simplă, care să îmi facă fericită coloana. Nu cred că aș mai putea vreodată să renunț la spațiul de lucru, nici măcar dacă totul ar reveni la normal și ar fi vorba doar de câteva ore!

 ??  ?? Elena Mihăescu Redactor-șef adjunct
Elena Mihăescu Redactor-șef adjunct
 ??  ?? Mihaela Radu Redactor-șef
Mihaela Radu Redactor-șef
 ??  ?? Interesată de dimensiuni reduse (aveam doar 47 cm la dispoziție), am ales mașina de spălat vase slim de la BEKO, model DFS05013W cu capacitate de 10 seturi, 45 cm lățime, cinci programe, clasa A+, 1.099,99 lei, www.altex.ro
Interesată de dimensiuni reduse (aveam doar 47 cm la dispoziție), am ales mașina de spălat vase slim de la BEKO, model DFS05013W cu capacitate de 10 seturi, 45 cm lățime, cinci programe, clasa A+, 1.099,99 lei, www.altex.ro
 ??  ?? Canapea din catifea, Mustard Nouveau by Pure Home, preț: 4.850 lei www.thehome.ro
Canapea din catifea, Mustard Nouveau by Pure Home, preț: 4.850 lei www.thehome.ro
 ??  ??
 ??  ?? Aspirator vertical Studio Casa PALOMA 2 IN 1, 850W, violet, 179,95 lei, www.studiocasa.ro
Aspirator vertical Studio Casa PALOMA 2 IN 1, 850W, violet, 179,95 lei, www.studiocasa.ro
 ??  ?? Georgiana Mitran Redactor
Georgiana Mitran Redactor
 ??  ?? Dragoș Cîmpeanu Art director
Dragoș Cîmpeanu Art director
 ??  ?? Oana Monoran Redactor
Oana Monoran Redactor
 ??  ?? Uscător de rufe Electrolux PerfectCar­e700 EW7H438B, cu pompă de căldură, capacitate 8 kg, Clasa A+, Display touch LCD, 2.499,99 lei, www.emag.ro
Uscător de rufe Electrolux PerfectCar­e700 EW7H438B, cu pompă de căldură, capacitate 8 kg, Clasa A+, Display touch LCD, 2.499,99 lei, www.emag.ro
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ?? Catrinel Petre Sales Manager Home&Garden
Catrinel Petre Sales Manager Home&Garden
 ??  ?? Silvana Pătrășcanu Redactor
Silvana Pătrășcanu Redactor
 ??  ?? Anca Popescu Redactor
Anca Popescu Redactor
 ??  ?? Difuzor Aromaterap­ie Ultrasunet­e Mistmatiqu­e 12K Light Wood 300ml, 119 lei (preț redus), difuzoraro­materapie.ro
Difuzor Aromaterap­ie Ultrasunet­e Mistmatiqu­e 12K Light Wood 300ml, 119 lei (preț redus), difuzoraro­materapie.ro
 ??  ?? Multicooke­r Viva Collection de la Philips, 605,99 lei, www.philips.ro
Multicooke­r Viva Collection de la Philips, 605,99 lei, www.philips.ro

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania