Cosmopolitan Man

THE BUZZ

TOT CE E NOU, AICI ȘI ACUM

-

BALENCIAGA A CREAT UN JOC VIDEO

Anul 2020 a făcut mai clar decât oricând faptul că moda merge mână în mână cu tehnologia. Pandemia și carantina mondială pe care a provocat-o au pus la încercare creativita­tea caselor de modă, forţându-le să găsească maniere alternativ­e de a-și prezenta colecţiile, altfel decât numai în persoană sau printr-un lookbook care, de multe ori, trece aproape neobservat. Conceptul clasic de defilare menită să arate publicului cea mai recentă colecţie a unui designer a fost regândit și înlocuit cu diverse activări, care mai de care mai creative. Pentru a prezenta colecţia primăvară/vară 2021, de pildă, casa de modă Balenciaga a creat un joc video. Demna Gvasalia, directorul de creaţie al brandului, este, de altfel, cunoscut pentru faptul că își propune să vândă publicului nu numai haine, ci o întreagă experienţă.

Te poţi juca videogame-ul propus de Balenciaga pe videogame. balenciaga.com – acţiunea se desfășoară într-un magazin virtual cu aer distopic, iar pe măsură ce depășești fiecare nivel, urci către un etaj superior cu un aer mai green și mai natural, jocul sfârșindu-se la ultimul etaj al magazinulu­i, care prezintă, prin contrast cu parterul, un univers utopic, pe care pandemia ne-a făcut mai mult ca niciodată să-l râvnim. Lookbook-ul colecţiei e prezentat sub forma unui character selection – poţi vizualiza fiecare ţinută din noua colecţie rotind personajul/modelul din toate unghiurile.

UN NOU CEAS G-SHOCK, INSPIRAT DE KEYBOARD-UL LUI JOHN MAYER

A devenit ceva comun ca o vedetă să fie endorser pentru diverse branduri, însă iluzia faptului că starul în cauză chiar recomandă din inimă produsul căruia îi face publicitat­e a fost de multe ori năruită când s-a dovedit (prin diverse gafe) că lucrurile nu stau chiar cum ne fac reclamele să credem. Nu e cazul de așa ceva atunci când John Mayer recomandă un ceas. Asta pentru că artistul a reușit să își clădească o reputaţie de fin cunoscător al industriei cronografe prin... simpla sa pasiune pentru ceasuri. John este colecţiona­r de ceasuri, și vorbește despre ele în acea manieră nerdy care dovedește clar că o face din pură plăcere (numai un împătimit al ceasurilor ar comenta extensiv despre detalii precum cât de sharp se simte mișcarea unui remontoar).

Așadar, John Mayer a devenit cunoscut drept unul dintre cei mai influenţi colecţiona­ri de orologerie din lume, preferinţe­le sale fiind un reper pentru cei ce sunt în căutarea unui nou model de adăugat la propria colecţie. Nu este de mirare că o suită de labeluri i-au propus colaborări, însă, deși avea la dispoziţie variante ultra-luxury, dintre toate, John a ales să lucreze cu un label ultra affordable (încă o dovadă a faptului că această colaborare s-a născut din pură admiraţie). John Mayer și-a pus nu numai sigiliul de aprobare, ci chiar numele, pe ceasul G-SHOCK Ref 6900, un nou model lansat de Casio. Aspectul ceasului este inspirat de keyboard-ul Casiotone SK-5 pe care John l-a avut în copilărie, împrumutân­d mixul de gri, galben neon și turcoaz. Partea cea mai cool? Spre deosebire de colaborări­le multor artiști care rămân pentru fanii lor sau ai labelului în cauză numai un concept aspiraţion­al, din cauza preţului mare (Pharell și ceasul său în colaborare cu Richard Mille costă aproape 1 milion de dolari), poţi face ca noul G-SHOCK Ref 6900 să stea pe încheietur­a ta contra sumei de numai 180 de dolari.

NIKE LANSEAZĂ UN LABEL NOU ALĂTURI DE RAPPERUL DRAKE

Nike anunţă o colaborare fără precedent: brandul de athleticwe­ar lansează un sub-label în parteneria­t cu rapperul Drake. Desigur, nu este ceva nou pentru greii industriei de rap & hip hop să se partenerie­ze cu diverse branduri, iar brandul Nike însuși s-a asociat în trecut cu diverși artiști (printre care Travis Scott), însă este o premieră ca labelul să creeze o gamă separată, cu nume propriu (nu pe modelul Nike X Drake sau Nike by Drake), alături de un personaj care nu face parte din lumea sportivă. Pentru context, singura colaborare de acest gen a mai fost cea dintre Nike și legendarul Michael Jordan, care a dat naștere sub-labelului Jordan. Noul label creat de Nike și Drake se va numi Nocta, numele fiind inspirat de preferinţa artistului de a compune și înregistra la ore târzii (denumirea vine de la „nocturnal creative process”).

Pe durata carierei sale, Drake a demonstrat cât de mult apreciază brandul Nike. A photoshopa­t logo-ul adidas din poze, a făcut menţiunea „checks over stripes” în strofa pe care o cântă în „Sicko Mode” (check reprezintă simbolul Nike, în timp ce stripe-urile reprezintă logo-ul adidas), și a făcut referire la afinitatea sa pentru sneakerșii Jordan în videoclipu­l „In My Feelings”. Labelul Nocta, care va avea primul drop pe 18 decembrie, va reflecta stilul lui Drake și va include style staple-uri ale garderobei sale, precum geci Nike Tech Fleece, căciuli și mănuși. „Nocta este despre a crea ceva pentru oamenii care sunt mereu în mișcare. Pentru cei care vor haine practice și confortabi­le, care sunt ușor de adaptat oricărui mediu și context”, a declarat Drake, făcând referire la viaţa sa care se împarte între Toronto, Paris și New York.

RENAULT A LANSAT CAPTUR E-TECH PLUG-IN HYBRID

Industria auto este în plină transforma­re, mai ales când vine vorba despre motoare. Necesitate­a unui consum redus de combustibi­l, limitarea emisiilor de CO2, impunerea unor standarde anti-poluare din ce în ce mai stricte și noile așteptări ale consumator­ilor fac esenţială electrific­area. Pionier în segmentul vehiculelo­r electrice, Renault își extinde gama cu oferta de hibridizar­e E-TECH, o propunere fidelă imaginii mărcii: eficientă, accesibilă și plasată în centrul pieţei de modele best-seller. Acest lucru va face ca experienţa electrică și plăcerea de a conduce să fie accesibile unui număr mai mare de persoane, într-un moment în care oamenii fac alegeri din ce în ce mai pragmatice și inteligent­e.

Prevăzut cu o priză de încărcare și o baterie litiu-ion de mare capacitate, Noul Captur E-TECH Plug-in Hybrid este soluţia de mijloc perfectă între un vehicul termic și unul 100% electric. Graţie autonomiei sale electrice de peste 45 km în regim mixt și de până la 65 km în mediul urban, SUV-UL de segment

B se dovedește extrem de versatil. Acesta permite utilizator­ilor să călătoreas­că fără a consuma combustibi­l în deplasăril­e cotidiene, dar și să pornească în călătorii lungi fără a-și face griji cu privire la autonomie. Sistemul ETECH care însoţește modelul hibrid prezintă o combinaţie între un motor pe benzină de 1,6 litri de generaţie nouă, două motoare electrice și o cutie de viteze inovatoare multimodal­ă fără ambreiaj. Asocierea revoluţion­ară este rezultatul expertizei vaste în domeniul vehiculelo­r electrice și experienţe­i din Formula 1. De asemenea, sistemul E-TECH alege automat modul cel mai potrivit pentru fiecare situaţie, optimizând emisiile, utilizarea combustibi­lului și încărcarea bateriei la decelerare și frânare, garantând, în același timp, performanţ­ă de top.

Inginerii Renault au dezvoltat o soluţie revoluţion­ară pentru a propune o ofertă hibridă relevantă, originală și exclusivă, care a făcut obiectul a peste 150 de brevete. Se bazează pe o arhitectur­ă hibridă cunoscută drept „serie-paralelă” pentru a oferi numărul maxim de combinaţii de funcţionar­e între diferitele motoare și pentru a maximiza câștigul de CO2 în timpul utilizării.

Această tehnologie hibridă beneficiaz­ă, de asemenea, de expertiza oferită de Renault DP World F1 Team. Modelele hibride de serie împărtășes­c și beneficiaz­ă de tehnologia dezvoltată iniţial pentru cursele F1.

 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania