TOȚI OCHII PE CRISTIAN BOTA

Are o energie debordantă, învaţă tot timpul câte ceva despre el și despre cei din jurul lui, obișnuia să cânte la pian și, mai nou, este unul dintre protagoniștii primului serial de autor produs de HBO Europe, Bani Negri (pentru zile albe), unde îl interpretează pe Ionel, un tânăr sincer și simplu,

care se confruntă cu o situaţie ce-i testează principiile.

TOT EL ESTE cel care din banii câștigaţi ca actor a produs două scurtmetraje, pentru că își dorea foarte mult să scrie și să regizeze și nimeni nu îi dădea nici o șansă. Karmasutra, filmul scris și regizat de el a fost selectat în festivaluri internaţionale de film și nominalizat la Premiile GOPO. Mai mult, tocmai a terminat scenariul unui lungmetraj pentru care urmează să facă rost de finanţare. Sau, altfel spus, are doar 28 de ani, este tată și soţ și a acumulat deja o experienţă importantă în lumea filmului și a teatrului — îl puteţi vedea în filme precum Poarta Albă, Cardinalul, Un pas în urma serafimilor, iar în vremuri normale la teatru în Pădurea Spânzuraţilor, Recviem etc, experimentând de asemenea ce înseamnă rolul de producător, scenarist, dar și iţele din lumea televiziunii. Cu toate astea crede că ar fi putut să facă mult mai mult decât a realizat până-n prezent. Haideţi să îl cunoaștem mai bine pe Cristian Bota:

Ce ţi-ai dori cel mai mult pentru serialul Bani negri, ce te aștepţi să descopere publicul vizionându-l?

În primul rând, sunt foarte nerăbdător să-l văd. Am văzut doar primele două episoade la TIFF și de atunci aștept și restul. Chiar dacă serialul s-a lansat pe 22 noiembrie, pentru mine practic s-a lansat odată cu începutul episodului trei. Îmi doresc să fie văzut în toată lumea, să devină un fenomen, să fie un serial de care să vorbească toată lumea pentru că are o poveste aproape de necrezut, care ne interesează pe toţi. Este un adevărat semnal de alarmă, o trezire la realitate tranpusă într-o formă modernă și amuzantă. Ideal ar fi ca publicul să nu aibă așteptări,

să vină să vadă o poveste cu adevărat originală, personaje cu probleme și multe răsturnări de situaţie. O să aibă de-a face, cu siguranţă, cu ceva nou, un alt fel de serial românesc.

Povestește-ne puţin despre colaborarea pe care ai avut-o cu Daniel Sandu pentru această producţie: sunteţi și prieteni, aţi mai colaborat împreună, în altă tonalitate, pentru Un pas în urma serafimilor.

Pe Daniel Sandu l-am cunoscut la castingul pentru Un pas în urma serafimilor. Am fost foarte impresionat de poveste și de film, îmi aduc aminte că îl băteam la cap în fiecare zi să adauge secvenţe sau replici personajului meu și, evident, îmi dădeam toată silinţa în secvenţele pe care trebuia să le filmez. Până la urmă, am filmat o scenă în locul unui băiat de la figuraţie, cea de la cantină, care poate fi văzută în film. După ce am terminat producţia, am rămas prieteni. Daniel avea obiceiul, în vremurile când încă se putea, să scoată serafimii la o bere în oraș, mai precis la biliard. Am descoperit că avem o pasiune comună, și anume scrisul. Sau am descoperit eu un mentor în ale scrisului, important este că am găsit forma ideală prin care să schimbăm idei și gânduri și, mai mult decât atât, am avut un prieten pe umărul căruia să plâng și căruia îi mulţumesc cu această ocazie. Trecuse ceva timp și, dintr-o dată, am primit un telefon în care eram informat că urmează să dau casting, atenţie, pentru un rol principal într-un serial HBO, regizat de Daniel Sandu. Am rămas șocat, nu îmi venea să cred că nu mi-a spus absolut nimic și că voi avea șansa să joc într-o asemenea producţie. Rămâne secretul nostru, îmi doream de mic să joc într-o producţie HBO. A urmat un casting lung, pe parcursul căruia m-au încercat tot felul de emoţii și gânduri, casting pe care, în final, mulţumesc lui Dumnezeu, l-am luat.

În filmul Un pas în urma serafimilor am interpretat un personaj negativ, un bad guy — în serialul Bani negri personajul este diametral opus, foarte naiv și sufletist. Dar nu asta a fost cea mai mare provocare, Daniel Sandu deja mă cunoștea, îmi știa ticurile, gesturile și eram prieteni. Mi-a fost teamă că o să fie dificil, dar cu excepţia câtorva momente în care am simţit nevoia să-l contrazic, m-am lăsat cu încredere pe mâna lui, dat fiind că este și scenarist, și cred că în felul acesta personajul meu este acum infinit mai bogat. Apoi, am lucrat cu el din nou la următorul lui film, Tatăl mută munţii, unde interpretez un personaj secundar, un salvamontist. Evident că am încercat să măresc importanţa personajului, dar de această dată cu o rată de reușită mai mică. Daniel Sandu e prietenul acela care te va suna de 1 Aprilie, an de an, ca să-ţi facă o farsă, una pe care să o crezi. Daniel Sandu o să surprindă întotdeauna pentru că iubește să spună povești. Am dărâmat mitul, iată, suntem la a treia colaborare și, de ce să nu recunosc, o a patra ar fi incredibilă, nu?

În Bani negri, faci echipă cu Alexandru Papadopol. Cum s-a construit relaţia voastră pe parcursul întregului serial?

Pe Alexandru Papadopol îl știam din filme, dar nu îl cunoșteam personal. Am dat probă cu mai mulţi actori pentru personajul Doru, până într-o zi când a intrat pe ușă el, mi-a afișat un zâmbet larg și m-a întrebat dacă repetăm un pic. Ne-am aprins amândoi o ţigară și am început să repetăm secvenţa în care facem gluma aceea care declanșează toate evenimentele. A fost primul moment în care povestea și personajele începeau sa prindă contur în ochii mei. Îmi aduc aminte că purtam același model de adidași. Am trăit multe momente dificile în timpul filmărilor, dar și amuzante, ca acela când amândoi am fost întrebaţi dacă vrem să filmăm pentru teaser în timpul zilei, și noaptea să continuăm secvenţele din serial. Am acceptat, am filmat toată ziua teaser-ul, am început să filmăm de noapte, apoi îmi aduc aminte că eram atât de obosiţi

„AȘ VREA SĂ CÂȘTIG UN TURNEU DE TENIS ȘI SĂ-MI CUMPĂR ECHIPAMENTUL LUI MIAMI HEAT, ÎNCĂ MĂ GÂNDESC LA APPLE

PENCIL, NU ȘTIU DACĂ ÎMI TREBUIE. DE SCRIS NU VREAU SĂ MAI SCRIU NIMIC O

PERIOADĂ.”

încât râdeam la orice prostie. Momente dificile au fost multe, dar toate au și o notă de amuzament, am fost stropiţi de pompieri, înghesuiţi în gheretă, a trebuit să ne și batem. A fost o onoare să lucrez cu el, are o capacitate de a-și asuma textul și de a intra în situaţie cum eu nu am mai văzut, am învăţat enorm de la el și împreună cu el.

Ce reacţie ai avut când ai citit pentru prima oară scenariul?

Am înnebunit de bucurie, l-am citit de trei sau de patru ori în săptămâna aia.

Ionel. Îl vedem des în lumea reală? Crezi că e momentul cel mai potrivit pentru povestea lui?

Da, Ionel este prototipul tânărului de astăzi și este cât se poate de real în zilele noastre. Este tânărul care își vede de treabă, dar nu reușește mare lucru în viaţă din diverse motive. Ionel are în plus o calitate mai rar întâlnită la tinerii din ziua de azi: este familist, își dorește să aibă o casă și o familie cu orice preţ. Da, avem nevoie să vedem povestea unui om simplu pus într-o situaţie extraordinară.

Ce ai moștenit de la el, și ce i-ai transferat din modul tău

de a fi?

Semănăm foarte mult, dar sunt câteva diferenţe

„AM TRECUT PRIN DIVERSE ETAPE DIN CARE AM ÎNȚELES ANUMITE LUCRURI ȘI, CEL MAI IMPORTANT, M-AM CUNOSCUT PE MINE.”

între noi: eu sunt căsătorit și am doi copii, el visează să aibă lucrurile astea, eu sunt actor, el este inginer electric.

Nu am fost pus niciodată în faţa unei situaţii asemănătoare cu cea din serial, nu stiu cum aș reacţiona, poate am greșit când am ales meseria.

Între viaţa personală și cea profesională, cum ţi-ai găsit echilibrul în ultimele luni?

A fost o perioadă grea, dar am încercat să profit de timpul pe care-l petrec în casă. Nu sunt o persoană extrem de socială, așa că interdicţiile acestei pandemii nu mi-au schimbat într-un mod definitoriu viaţa, am puţini prieteni, dar foarte

cu care am continuat să mă întâlnesc. Profesional, îmi lipsește actoria pentru că nu am mai filmat absolut nimic, dar am avut timp să termin scenariul la care lucram de ceva vreme. Viaţa mea personală înseamnă familia mea, care în acest an a mai câștigat un membru, o fetiţă pe nume Irina, deci pot spune că a fost un an extraordinar pentru mine și familia mea.

Peste tot în lume există în acest sens acţiuni extrem de controversate, cum a fost campania din Marea Britanie prin intermediul căreia tinerii au fost direcţionaţi dinspre artă spre cariere în mediul digital… Crezi că se va schimba substanţial modul cum veţi lucra de acum înainte?

Pentru mine, mediul online nu există, nu cred în conţinut pe Insta, Facebook sau Youtube, sunt doar niște aplicaţii care trebuie folosite cu responsabilitate. Mie îmi plac lucrurile și experienţele complexe, așa cum sunt teatrul și filmul, nu conţinut scurt și la obiect direct la mine în sufragerie. Nu știu cum va arăta viitorul, dar sper să se facă în continuare filme și seriale și, cândva, într-o zi, să mă întorc din nou în sala de spectacol.

Ai doar 28 de ani, și ai făcut atât de multe lucruri interesante. De unde îţi iei energia? Cum te-au schimbat toate aceste experienţe?

Credeţi că am făcut multe până la 28 de ani, mă bucur să aud asta, dar eu sunt nemulţumit, cred că aș fi putut să fac mult mai mult, dar asa este la fiecare vârstă: înţelegi anumite lucruri, apoi timpul trece și apar altele și, până te dezmeticești, îţi dai seama că ai îmbătrânit. Dacă vrei să faci performanţă, trebuie să te hotărăști repede și să începi de tânăr, ai nevoie de zeci de mii de ore de muncă. Nu mă consider producător, am produs două scurtmetraje din banii câștigaţi ca actor pentru că îmi doream foarte mult să scriu și să regizez și nimeni nu îmi dădea nici o șansă. Karmasutra, filmul care a fost selectat în festivaluri internaţionale de film și nominalizat la Premiile GOPO, este una dintre cele mai mari realizări ale mele, este primul film scris și regizat de mine și mi-a dat puterea să scriu lungmetrajul pentru care urmează să fac rost de finanţare. Îmi doresc din tot sufletul să nu îl filmez independent, dar dacă nu o să fie altă soluţie, cu siguranţă o să găsesc o variantă. Mă bucur de fiecare film în care am jucat, fiecare zi de filmare a contat enorm în dezvoltarea mea ca actor, și am energie pentru mult mai mult de atât. Dacă ar fi după mine, aș filma în fiecare zi, însă, din păcate, în realitate joc câteva luni pe an dacă am noroc. Sunt o fire sportivă, merg la sală aproape în fiecare zi și joc tenis de cel puţin patru ori pe săptămână, încerc să rămân în permanenţă într-o formă fizică bună. Am trăit toate experienţele din plin și am căutat să trăiesc cât mai multe. Am trecut prin diverse etape din care am înţeles anumite lucruri și, cel mai important, m-am cunoscut pe mine. De atunci, mă cert și mă motivez în fiecare zi, dar nu sunt cel mai bun elev. Mi-am dat seama de un lucru banal dar foarte important, și anume: întotdeauna vrem să fim mai buni, speciali, să reușim, să câștigăm, dar aproape niciodată nu suntem atenţi și concentraţi să nu greșim sau măcar să greșim cât mai puţin. În esenţă, toti știm ce avem de făcut.

Ai interpretat câteva roluri de soldat/ bătăuș. Cum te pregătești pentru astfel de roluri, se potrivesc ele cu felul tău de a fi?

Am crescut în Rahova, a trebuit să învăţ să supravieţuiesc, din păcate cunosc lumea întunecată a Bucureștiului sau cel puţin o cunoșteam, sunt un tip temperamental, mă simt confortabil în rolurile negative. Asta mi-a plăcut întotdeauna la meseria mea, pot să fac și să fiu cum nu pot în viaţa reală, în cea personală.

Spuneai, într-un interviu, că nu este atât de ușor cu colegii din teatru. După câteva zile, poate fi chiar o tortură. Ce ai schimba la lumea teatrului?

În lumea teatrului aș schimba mai tot. Din punctul meu de vedere, lucrurile nu funcţionează aproape deloc. Cu ce să încep... Mai multe teatre, să fie pensionaţi actorii care nu joacă ca să poată lăsa loc altora, să vină tinerii la teatru direct din faţa Youtube-ului la piese contemporane adaptate, care să vorbească despre problemele lor, să fie o voce a identităţii naţionale, teatrele de stat să susţină teatrele independente, să avem identitate artistică așa cum am avut odată, să promovăm cultura românească contemporană, și aș putea continua mult și bine.

Crezi în întâlniri definitorii?

Da cred. Prima persoană este diriginta mea din liceu, profesoară de teorie muzicală. La teorie muzicală aveam o probă numită dictat — cineva cânta o melodie la pian și tu trebuia să scrii pe portativ ceea ce auzeai. Chiar dacă am fost un pianist talentat, nu am putut niciodată să reproduc ceea ce aud. Această femeie a crezut că pot face asta până în clipa când ne-am despărţit. A doua persoană este actriţa Monica Ciuta, care m-a pregătit să dau la facultatea de actorie și a crezut ca sunt potrivit. Mare greșeală. A treia persoană este actorul Adrian Titieni care mi-a fost profesor de an, de la el am învăţat baza și principiile meseriei, am avut bucuria și onoarea să lucrez cu el chiar și la acest proiect și îi mulţumesc pe această cale pentru susţinerea pe care mi-a oferit-o în timpul facultăţii. A patra persoană este Daniel Sandu, de la care am învăţat să mă redescopăr, sa cred în mine din nou.

Cum ai descrie relaţia ta cu pianul?

Am făcut douăsprezece ani de pian, apoi nu am mai cântat deloc până în ziua de azi, am un dosar cu diplome și cam atât. Îmi doresc să cânt din nou, să pot organiza un recital, dar cu noua stare de fapt nu știu dacă o să reușesc curând.

Ce îţi dorești cel mai mult pentru sfârșitul acestui an?

Uof, așa cum a fost anul ăsta... nu-mi mai doresc mare lucru. Îmi doresc să fiu alături de familia mea, în jurul bradului, sănătoși, cu tot ce ne trebuie pe masă și sub brad. Aș vrea să câștig un turneu de tenis și să-mi cumpăr echipamentul lui Miami Heat, încă mă gândesc la Apple Pencil, nu știu dacă îmi trebuie. De scris, nu vreau să mai scriu nimic o perioadă. Am finalizat lungmetrajul meu de debut, proces care a durat aproape doi ani, și simt nevoia de o pauză.

Iar de filmat, aștept nerăbdător următoarea provocare.