CUM AM AJUNS AICI: VLAD CONOVARU
A redeschis Tanănana când nu părea că mai are vreo șansă, chiar în mijlocul pandemiei de coronavirus. Și a făcut-o cu o întreagă echipă de voluntari care au crezut în el și într-o nouă #starederadio. Haideţi să îl cunoaștem mai bine pe Vlad Conovaru și, mai ales, să aflăm, cum a ajuns aici.
DEȘI ÎN PLINĂ STARE DE URGENŢĂ generată de pandemia de coronavirus, 90% din echipa editorială a părăsit postul Tanănana, iar problemele financiare îl împiedicau să mai continue, Vlad a găsit o soluţie inedită, în premieră pentru România: a creat o nouă grilă de programe susţinută în exclusivitate de oameni care realizează muncă de voluntariat. Astfel, pe 19 octombrie Vlad Co-novaru ne-a spus iarăși „Bună dimineaţa”, așa cum a făcut-o și prima oară, la doar 19 ani. De atunci până azi, Vlad a devenit el însuși un brand.
Ce ai realizat cu Tanănana este o premieră inedită în România.
Este, într-adevăr. Este voluntariat în forma lui cea mai pură: am atras în jurul meu, fără să-mi propun cu tot dinadinsul, atât de mulţi oameni. Într-o primă fază, la începutul lunii iulie, când mutam studioul dintr-o parte în alta, rămăsesem doar eu și colegii de la IT Republic (o emisiune despre tehnologie și jocuri video, realizată de către Carmen Ivanov și Mihai Crăciun în fiecare vineri de la 10:00 la 12:00) care mi-au garantat că vor continua indiferent de situaţie. M-am gândit atunci: suntem singuri, eu cu ei, trebuie să mai găsesc măcar un om/ doi care să realizeze o emisiune specială și, din vorbă-n vorbă, am conturat o echipă care este mult peste ceea ce speram, mult peste posibilităţile noastre. Dar entuziasmul fiecăruia m-a copleșit. Evident că am urmărit și bula fiecăruia, comunitatea din jurul lor…
Din păcate, nu prea s-a scris despre asta.
Da, nu știu de ce. Am remarcat câteva reacţii de la cei care au aflat despre reinventarea Tanănana cu o echipă de voluntari — mai degrabă au strâmbat din nas pentru că la noi voluntariatul are o urmă ușor negativă: pare că nu e profi, că este o chestie neserioasă, care nu are cum să fie de durată — voluntarul ar putea renunţa oricând, nu? Din cauza acestei perspective, unii dintre membrii echipei chiar mi-au recomandat să nu spunem că facem voluntariat. „De ce nu?”, am zis. Nu o să fim voluntari toată viaţa — produsul acesta va vinde până la urmă, sigur ne vor reveni finanţe pe care să le redirecţionăm către membrii staff-ului. Astfel, la finalul unei perioade limitate, să îi recompensez pentru tot ce fac. Există un alt radio care, când a dat de greu, a cerut sprijinul material al oamenilor — noi nu am cerut ascultătorilor nimic, i-am rugat doar să ne urmărească și le mulţumesc încă o dată că au continuat să ne asculte. Bineînţeles, pe unii i-am pierdut pentru că nouă grilă implică nu numai muzică, este mult mai variată.
Ai rămas singur într-un radio, în mijlocul pandemiei,
cu toate scenariile gri spre negru. Cum ai luat decizia de a continua în ciuda tuturor piedicilor? Care a fost momentul zero?
Iniţial am fost sunat de acţionari care au resimţit puternic explozia pandemiei și impactul tuturor lockdown-urile, restricţiilor. Mi-au explicat că nu mai au posibilitatea să ţină echipa, dar că vor totuși să păstreze în viaţă radio-ul, sub o formă sau alta. Aș fi rămas doar eu care ar fi trebuit să realizez și o emisiune, să nu fie doar muzică. Am zis „Nu, nu voi face un podcast naţional. De ce s-ar mai numi Tanănana și nu s-ar numi Vlad Conovaru?!” Mai mult, mă gândeam, când voi încheia niște parteneriate sau voi realiza spot-uri, tot vocea mea se va auzi. Altfel spus, eu urma să fiu la șut, eu la centru, tot eu apăram și, culmea, tot eu urma să mă critic de pe margine în calitate de antrenor. Ce era nebunia asta? Vreo săptămână am stat într-o stare continuă de dubiu. Pe de altă parte, perspectiva lipsei vreunui alt proiect m-a făcut să accept, cel puţin ca într-o joacă. Drive-ul a fost acesta: „Ce știu eu să fac cel mai bine? Radio.” Aveam o platformă solidă, nu un radio la început de drum despre care nu știa nimeni nimic. Mă ascultau niște oameni inteligenţi, dispuși să vină în emisiune. Mai rămânea să îmi dau seama ce trebuia să fac în continuare. Mi-am amintit că, de-a lungul timpului, am tot primit oferte de la oameni de televiziune/ radio care îmi cereau spaţiu pentru a face o emisiune, fără alte implicaţii. Și am zis să văd dacă, în situaţia în care eram, acești oameni ar mai fi fost dispuși către un astfel de parteneriat. Așa, începea totul să prindă o formă. În iulie aveam numai niște foi pe care scrijeleam un fel de grilă care se tot schimba de la o săptămână la alta, unii dintre cei cu care trebuia să lucrăm au fost neserioși, au zis că sunt dispuși să intre în joc, apoi s-au răzgândit, alţii au fost foarte temători și ușor-ușor au prins curaj devenind foarte serioși cu ce aveau de făcut. De la un răspuns de tipul „Ok, mă mai gândesc, parcă nu sunt în elementul acesta”, la a primi, două/ trei zile mai târziu, o schemă de emisiune în toată regula. M-au convins datorită entuziasmului, apoi din pricina faptului că au mai făcut radio sau aveau cumva habar despre ce vorbeam și al treilea motiv, și poate cel mai important, a fost acela că erau din filmul Tanănana. Când spun asta mă refer la abordare, la muzică, la formulări, la patosul cu care îţi prezinţi emisiunea. Fiecare a venit cu proeictul lui de sine stătător. S-a strâns o echipă: a apărut un om de vânzări, un om de comunicare, s-au normalizat niște relaţii cu foștii colaboratori, lucrurile au început să se ungă. Mulţi au fost plăcut impresionaţi de cum s-a dezvoltat totul. Iată-mă pe mine, dintr-un băiat care ar fi trebuit să ţină un radio în viaţă cu o voce pe post, să îmi zică lumea „Directorul, el trebuie să răspundă”. Nu sunt obișnuit cu astfel de lucruri, deși am mai fost de-a lungul timpului ba producător TV, ba director de program (ceea ce implica coordonarea unei echipe), dar nu eram eu „șeful staţiei”. Erau lucruri la care nu aveam și nu doream să am acces: vezi foi, strategii, relaţia cu CNA-UL, cu avocatul șamd.
Cum a fost întâlnirea cu CNA-UL când le-ai propus noua variantă?
O premieră, mai ales că părerea mea despre CNA a fost una nu foarte plăcută având în vedere lipsa lor de reacţie faţă de mizeriile care se întâmplă în TV. Și în radio se întâmplă tot felul de lucruri, dar televiziunea este mai aproape de public. Îmi închipuiam că este un fel de Oracolul
din Delphi, toţi mici zei la birourile lor, tu la biroul tău. Chiar am căutat pe internet poze ca să văd ce ţinută se impune. Nu știam ce te întreabă la o astfel de întâlnire, care este zona lor de interes. Fiind pandemie, întâlnirea a avut loc online. Apoi am realizat că zona lor de interes era mult mai mică decât ceea ce le oferisem eu. Cumva, am vrut să exemplific niște aspecte precum lipsa știrilor, a unor emisiuni, oferta de programe atât de mare, suntem mult mai mulţi decât eram înainte când nu era pandemie. Este mult mai mult content, echipa este mai mare și mai variată.
Chiar aseară l-am văzut pe Teleșpan în timpul emisiunii lui #starederadio Teleșpandemia (în fiecare luni de la 20:00 la 22:00), realiza un live pe Instagram. M-a amuzat teribil. Sunt puţini oameni care pot vorbi atât de amuzant despre lucruri așa banale.
Teleșpan te scoate din orice stare de angoasă, chiar nu contează despre ce vorbește. Uite, de exemplu, o avea invitată pe Ada Odagiu, a primit un mesaj foarte frumos formulat, de la o ascultătoare, ceva de genul: „Salut această discuţie, este minunată, liniștitoare, îmi place iniţiativa, numai bine, respect.” Și el citește mesajul, apoi o întreabă pe Ana: „Când ai salutat ultima oară o iniţiativă?” Îmi plac întrebările aparent fără sens de la care poate izvorî un răspuns amplu. Discuţia se poate declina în multe feluri. Pe Teleșpan, și încă o fată, sunt cei pe care îi cunoșteam dinainte, restul dintre cei care fac parte din echipa actuală îmi erau complet necunoscuţi înainte să începem să colaborăm.
Adică, pe toţi ceilalţi i-ai întâlnit pentru prima oară cu această ocazie?
De fapt, a mai fost Alexandru Bușilă, psihoterapeut, care mai fusese invitat de câteva ori în emisiune și așa mi-am dat seama că este un om care are ce spune. Carmen Ivanov și Mihai Crăciun de la IT Republic, cum îţi spuneam, făceau dinainte emisiunea. Cu restul, Bobi Rusu cu care fac eu emisiune și mai realizează și Doza de alternativ (în fiecare joi de la 20:00 la 22:00), Adrian Burlacu care prezintă Pitch Tanănana (în fiecare miercuri de la 20:00 la 22:00), Miru care realizează Undersound despre cultura urbană underground (în fiecare vineri de la 20:00 la 22:00), Sori Ţigăeru care prezintă O fată de marţi până joi… m-am cunoscut cu această ocazie. Eu sunt adeptul „văzând și făcând”, nu mai avem timp să dăm la perete, să repetăm. Nu sunt de acord nici cu „aruncă-ţi copilul în apă — o să supravieţuiască”, din păcate nu va învăţa foarte bine să înoate, va fi mai mult o chestie disperată. Deci, am făcut mici repetiţii cu ei, dar am hotărât să corijez și să direcţionez în timp ce punem în practică. Primele două săptămâni am stat în radio câte 15/ 16 ore, am venit la 7:00 și am plecat după emisiunea de seară, de la 22.00. Am stat cu ei tot timpul, i-am învăţat cum să se pregătească — încă mai sunt lucruri de aranjat. Totul depinde de cum vrei să faci radio, dacă vrei să intri în aria unor principii, să naști intrigi, polemici, atunci este un pic mai dificil.
Scanează acest cod, pentru a citi tot interviul pe www.cosmopolitan.ro.