Argu­men­te împo­tri­va Pro­ce­su­lui Bo­log­na din Învăță­mântul Su­pe­ri­or

Cotidianul - - DOSAR -

Pro­ce­sul Bo­log­na es­te nu­mit du­pă De­cla­rația de la Bo­log­na, ca­re a fost sem­na­tă în orașul ita­lian Bo­log­na la 19 iu­nie 1999 de că­tre mi­niștrii res­pon­sa­bi­li cu învă­ţă­mântul su­pe­ri­or din 29 de ţări eu­ro­pe­ne (in­clu­siv Ro­mânia, re­pre­zen­ta­tă de dom­nul Andrei Mar­ga). Dar pri­mul pas al Pro­ce­su­lui Bo­log­na es­te con­si­de­rat a fi do­cu­men­tul Mag­na Char­ta Uni­ver­si­ta­tum, sem­nat de 388 rec­tori și șe­fi de uni­ver­si­tăți din Eu­ro­pa și din afa­ra Eu­ro­pei la 18 Sep­tem­brie 1988, cu oca­zia ani­ver­să­rii a 900 de ani ai Uni­ver­si­tății din Bo­log­na.

Sem­na­ta­rii De­cla­rați­ei de la Bo­log­na au avut ca scop cre­a­rea Spați­u­lui Eu­ro­pe­an al Învăță­mântu­lui Su­pe­ri­or și pro­mo­va­rea în lu­me a unui Sis­tem Eu­ro­pe­an al Învăță­mântu­lui Su­pe­ri­or. Pen­tru re­a­li­za­rea aces­tui scop, s-au an­ga­jat să atin­gă, în pri­ma de­ca­dă a ce­lui de al trei­lea mi­le­niu, ur­mă­toa­re­le 6 obi­ec­ti­ve:

1 adop­ta­rea unui sis­tem de di­plo­me (de­gre­es) ușor de ci­tit și de com­pa­rat, cu un su­pli­ment de di­plo­mă ca­re să per­mi­tă com­pa­ra­rea di­plo­me­lor, pen­tru a fa­vo­ri­za in­te­gra­rea ce­tățe­ni­lor Eu­ro­peni pe piața mun­cii și de a îmbu­nă­tăți com­pe­ti­ti­vi­ta­tea învăță­mântu­lui su­pe­ri­or Eu­ro­pe­an pe plan mon­dial; 2 adop­ta­rea unui sis­tem ba­zat în ese­nță pe do­uă ci­cluri (trep­te) prin­ci­pa­le:

- ci­clul 1 (un­der­gra­dua­te), de stu­dii uni­ver­si­ta­re de li­ce­nță, de 3–4 ani;

- ci­clul 2 (gra­dua­te), de stu­dii uni­ver­si­ta­re de mas­te­rat, de 1 – 2 ani, ur­mat si­mul­tan sau ul­te­ri­or de doc­to­rat;

3 sta­bi­li­rea unui sis­tem co­mun de cre­di­te de stu­diu tran­sfe­ra­bi­le (ECTS) de echi­va­la­re a stu­di­i­lor, ca­re să per­mi­tă o cât mai lar­gă mo­bi­li­ta­te a stu­de­nți­lor;

4 pro­mo­va­rea mo­bi­li­tății prin înlă­tu­ra­rea ob­sta­co­le­lor ca­re stau în ca­lea cir­cu­lați­ei li­be­re a stu­de­nți­lor și pro­fe­so­ri­lor, cer­ce­tă­to­ri­lor, per­so­na­lu­lui ad­mi­nis­tra­tiv; 5 pro­mo­va­rea co-ope­ră­rii Eu­ro­pe­ne în asi­gu­ra­rea ca­li­tății, prin dez­vol­ta­rea de cri­te­rii și de me­to­do­lo­gii com­pa­ra­bi­le;

6 pro­mo­va­rea di­men­si­u­ni­lor Eu­ro­pe­ne ne­ce­sa­re în învăță­mântul su­pe­ri­or. Spa­ţi­ul Eu­ro­pe­an al Învă­ţă­mântu­lui Su­pe­ri­or (SEIS) a fost cre­at în 2010. El “fa­ci­li­te­a­ză mo­bi­li­ta­tea stu­den­ţi­lor, ab­sol­ven­ţi­lor și a per­so­na­lu­lui din învă­ţă­mântul su­pe­ri­or; pre­gă­tește stu­den­ţii pen­tru ca­ri­e­re­le lor vi­i­toa­re și pen­tru o via­ţă ca ce­tă­ţeni ac­ti­vi în so­ci­e­tă­ţi­le de­mo­cra­ti­ce, și va spri­jini dez­vol­ta­rea per­so­na­lă a aces­to­ra; ofe­ră ac­ces larg la edu­ca­ţie su­pe­ri­oa­ră de înal­tă ca­li­ta­te, ba­za­tă pe prin­ci­pii de­mo­cra­ti­ce și pe li­ber­ta­tea aca­de­mi­că”.

Astă­zi, pro­ce­sul Bo­log­na unește 48 de țări – toa­te fi­ind păr­ţi la Con­ven­ţia Cul­tu­ra­lă Eu­ro­pe­a­nă și an­ga­ja­te la obi­ec­ti­ve­le SEIS. O ca­rac­te­ris­ti­că im­por­tan­tă a Pro­ce­su­lui Bo­log­na – și cheia suc­ce­su­lui său – es­te ace­ea că im­pli­că Co­mi­sia Eu­ro­pe­a­nă, Con­si­li­ul Eu­ro­pei și UNESCO-CEPES, pre­cum și re­pre­zen­tan­ţi ai in­sti­tu­ţi­i­lor de învă­ţă­mânt su­pe­ri­or, stu­den­ţi, per­so­nal, an­ga­ja­tori și agen­ţii de asi­gu­ra­re a ca­li­tă­ţii. Până în pre­zent, au avut loc 9 con­fe­ri­nțe mi­nis­te­ria­le: Bo­log­na (1999), Pra­ga (2001), Ber­lin (2003), Ber­gen (2005), Lon­dra (2007), Leu­ven/lo­u­vain-la-neu­ve (2009), Bu­da­pes­ta-vi­e­na (2010), Bu­cu­rești (2012) și Ye­re­van (2015).

Pro­ce­sul Bo­log­na a însem­nat pen­tru toa­te sta­te­le par­ti­ci­pan­te re­for­me pro­fun­de ale învă­ţă­mântu­lui su­pe­ri­or, mar­ca­te prin schim­bări de le­gis­la­ţie și re­con­si­de­ra­rea prin­ci­pi­i­lor de ba­ză ale pro­ce­su­lui edu­ca­ţi­o­nal pen­tru o so­ci­e­ta­te ba­za­tă pe cu­noaște­re.

I. Pro­ce­sul Bo­log­na în Ro­mânia

Ro­mânia es­te par­ti­ci­pan­tă la Pro­ce­sul Bo­log­na încă de la mo­men­tul lan­să­rii sa­le în 1999. De atunci și până în pre­sent, a fost adop­tat un ca­dru le­gis­la­tiv com­plex pen­tru ca sis­te­mul de edu­cație să se ali­ni­e­ze la ce­ri­nțe­le di­ver­se­lor iniția­ti­ve la ni­vel Eu­ro­pe­an, pen­tru a crește mo­bi­li­ta­tea stu­de­nți­lor, a șan­se­lor lor pe piața mun­cii, pen­tru a re­du­ce nu­mă­rul de spe­cia­li­zări uni­ver­si­ta­re și pen­tru a crește par­ti­ci­pa­rea la pro­gra­me­le de mas­te­rat și doc­to­ra­le.

În anul 2004, s-a adop­tat Le­gea nr. 288 cu pri­vi­re la or­ga­ni­za­rea învăță­mântu­lui su­pe­ri­or pe 3 ci­cluri (li­ce­nță, mas­ter, doc­to­rat). Înce­pând cu anul uni­ver­si­tar 20052006 a de­ma­rat efec­tiv or­ga­ni­za­rea învăță­mântu­lui su­pe­ri­or pe ce­le 3 ci­cluri de stu­dii. În anul 2008, deci acum 10 ani de­ja, a ab­sol­vit pri­ma pro­moție de stu­de­nți ai ci­clu­lui de stu­dii de li­ce­nță în con­for­mi­ta­te cu prin­ci­pi­i­le Pro­ce­su­lui Bo­log­na, iar înce­pând cu anul uni­ver­si­tar 20082009 au dat ad­mi­te­re pri­mii can­di­da­ti la ci­clul de stu­dii de mas­te­rat ca stu­dii uni­ver­si­ta­re.

• Obi­ec­ti­vul nr. 2 - împă­rți­rea pe ce­le do­uă ci­cluri de stu­dii (un­der­gra­dua­te (li­ce­nța) și gra­dua­te (mas­ter și doc­to­rat) -, im­pus de pro­ce­sul Bo­log­na, avea ca ar­gu­ment fap­tul, că în re­a­li­ta­te, doar cir­ca 10% din stu­de­nții înscriși la stu­dii uni­ver­si­ta­re sunt ca­pa­bi­li de stu­dii uni­ver­si­ta­re se­ri­oa­se. Deci, au zis ei – și noi am fost de acord - , to­ti stu­de­nții vor ur­ma ci­clul 1, apoi, cei 10% ca­pa­bi­li, vor mer­ge mai de­par­te, ur­mând ci­clul 2, adi­că un mas­ter, si apoi, even­tual și un doc­to­rat (de­fi­nit drept ci­clul 3, în Ro­mânia). Deci, ci­clul 1 nu tre­bu­ia sa fie “greu”, să-l poa­tă fa­ce toți. Apa­rent, împă­rți­rea în ce­le do­uă ci­cluri es­te lo­gi­că, în re­a­li­ta­te, în opi­nia mea, ea es­te cau­za prin­ci­pa­lă – ală­turi de sub­fi­na­nța­rea cro­ni­că a învăță­mântu­lui - a de­zas­tru­lui ac­tual din Învăță­mântul Su­pe­ri­or, de­zas­tru ca­re se va pro­pa­ga ra­pid și cu ur­mări im­pre­vi­zi­bi­le în Învăță­mântul Preu­ni­ver­si­tar și în între­a­ga so­ci­e­ta­te. Pen­tru a ex­pli­ca, es­te ne­voie mai întâi să amin­tesc/spun cum era înain­te.

Cum era înain­te de 2005 (înain­te de im­ple­men­ta­rea pro­ce­su­lui Bo­log­na)

Învăță­mântul su­pe­ri­or eco­no­mic – pe ca­re-l cu­nosc pen­tru că am fost ca­dru di­dac­tic toa­tă viața la ASE Bu­cu­rești, la Ca­te­dra de Infor­ma­ti­că Eco­no­mi­că a Fa­cul­tății de Ci­ber­ne­ti­că, Sta­tis­ti­că și Infor­ma­ti­că Eco­no­mi­că (CSIE) (dar ab­so­ven­tă fi­ind și cu doc­to­ra­tul la Fa­cul­ta­tea de ma­te­ma­ti­că din Uni­ver­si­ta­tea Bu­cu­reși) -, era or­ga­ni­zat pe fa­cul­tăți de 4 ani (cu di­plo­mă tot de li­ce­nță!), co­le­gii de 3 ani, mas­te­ra­te com­ple­men­ta­re de 1-2 ani și doc­to­rat – fă­ră li­mi­tă de ani. Când s-au in­tro­dus co­le­gi­i­le, imi amin­tesc că s-a dis­cu­tat mult da­că sa fie in­de­pen­den­te de fa­cul­tăți sau de­pen­den­te, și se adop­ta­se în fi­nal sche­ma în Y (de­pen­den­te): doi ani co­muni (deci te­me­lie co­mu­nă), du­pă ca­re ur­mau doi ani, la fa­cul­ta­te, sau un an, la co­le­giu, cu po­si­bi­li­ta­tea ce­lui ca­re ter­mi­na co­le­gi­ul să con­ti­nue la fa­cul­ta­te, du­pă echi­va­la­rea cur­su­ri­lor. Mas­te­rul com­ple­men­tar era pen­tru ab­sol­venții de fa­cul­ta­te ca­re do­re­au să ca­pe­te cu­noști­nțe în alt pro­fil/ do­me­niu.

Pen­tru a obți­ne doc­to­ra­tul, ab­sol­ven­tul de fa­cul­ta­te tre­bu­ia să fie ad­mis la un con­du­că­tor ști­i­nți­fic și ur­mau 2-4 re­fe­ra­te și 2-4 exa­me­ne (fă­ră cur­suri, învățai sin­gur, du­pă bi­bli­o­gra­fia da­tă de co­mi­sie), su­sți­nu­te în fața unei co­mi­sii într-un in­ter­val fix (de ma­xi­mum 4 ani), du­pă ca­re ur­ma ela­bo­ra­rea te­zei și sus­ti­ne­rea ei pu­bli­că, când erai ga­ta.

Deci, fa­cul­ta­tea era o te­me­lie so­li­dă pen­tru ab­sol­venți în ca­ri­e­ra lor, te­me­lie so­li­dă pe ca­re se ba­za si doc­to­ra­tul (sau mas­te­rul com­ple­men­tar) even­tual ul­te­ri­or.

Cum s-a fă­cut tre­ce­rea la sis­te­mul Bo­log­na, înce­pu­tă în 2005

În Învăță­mântul su­pe­ri­or eco­no­mic (ca și în toa­te uni­ver­si­tăți­le, cu ex­ce­pția po­li­teh­ni­cii, me­di­ci­nii și ar­hi­tec­tu­rii, cred), sche­ma Bo­log­na a fost sta­bi­li­tă la 3+2+3, adi­ca 3 ani li­ce­nță, 2 ani mas­te­rat și 3 ani doc­to­rat. Asta a însem­nat că fa­cul­ta­tea, ca­re era de 4 ani, a fost “spar­tă” în do­uă:

- ci­clul 1, de li­ce­nță (“fa­cul­ta­tea” de acum) (di­plo­mă de li­ce­nță), de 3 ani, și

- ci­clul 2, de mas­ter de cer­ce­ta­re (di­plo­mă de mas­ter), de 2 ani.

Nu zi­du­ri­le fac o școa­lă, ci spi­ri­tul ce dom­nește într-însa. Re­ge­le Fer­di­nand I

1923

Dis­ci­pli­ne­le de învăță­mânt, ca­re înain­te erau dis­tri­bu­i­te pe 4 ani, ce­le din anii I și II fi­ind con­si­de­ra­te de ba­ză, con­sti­tu­ind deci te­me­lia edi­fi­ci­u­lui edu­cați­o­nal întins pe 4 ani, au fost re­dis­tri­bu­i­te, une­le au ră­mas în ci­clul 1, alte­le au fost pu­se în ci­clul 2, dar ca dis­ci­pli­ne opți­o­na­le sau ca dis­ci­pli­ne alter­na­ti­ve. Du­pă ce cri­te­rii? Du­pă “mușchii” fi­e­că­rui ca­dru di­dac­tic. De ce? Pen­tru că ci­clul 1 era ur­mat de toți stu­de­nții, pe când ci­clul 2, ul­te­ri­or ci­clu­lui 1, se pre­su­pu­nea că va fi ur­mat doar de cir­ca 10% din ab­so­venții ci­clu­lui 1.

Ast­fel, da­că la ci­clul de li­ce­nță erau înscriși 400 de stu­de­nți la anul 1, de exem­plu, atunci se for­mau să zi­cem pa­tru se­rii la anul I și 16 gru­pe (de ma­xi­mum 25 de stu­de­nți, con­form Le­gii Edu­cați­ei Nați­o­na­le), deci erau mul­te ore la o dis­ci­pli­nă obli­ga­to­rie - și deci pu­te­au fi mai mul­te nor­me di­dac­ti­ce, sau ră­mâneau ore pen­tru cu­mul sau pla­ta cu ora - deci bani su­pli­men­tari; pe când, da­că la ci­clul de mas­ter de cer­ce­ta­re erau înscriși doar 40 de stu­de­nți în pri­mul an (10% din 400) de exem­plu, atunci se for­ma o se­rie cu o gru­pă, și dis­ci­pli­ne­le erau ma­jo­ri­tar opți­o­na­le sau al- ter­na­ti­ve - deci erau ore mult mai puți­ne. Așa se fa­ce că dis­ci­pli­ne de ma­te­ma­ti­că, de exem­plu, ca­re înain­te de 2005 se fă­ce­au în anul I (din pa­tru ani), s-au re­dus sau au dis­pă­rut chiar cu to­tul, pen­tru a fa­ce loc altor dis­ci­pli­ne. Dis­ci­pli­ne­le “me­le”, “Me­to­de nu­me­ri­ce” și „Lo­gi­că ma­te­ma­ti­că” (ca­re se re­gă­sesc în cur­ri­cu­la ori­că­rei fa­cul­tăți de infor­ma­ti­că din lu­me), ca­re erau obli­ga­to­rii în anul III (din pa­tru) la CSIE, la se­cția de Infor­ma­ti­că Eco­no­mi­că, au de­venit opți­o­na­le în anul I la mas­te­rul de apro­fun­da­re de Infor­ma­ti­că Eco­no­mi­că. Deci a fost un pro­ces su­bi­ec­tiv, nu obi­ec­tiv, prin ca­re s-au sta­bi­lit dis­ci­pli­ne­le din ce­le do­uă ci­cluri.

Te­me­lia stu­di­i­lor uni­ver­si­ta­re - ci­clul 1 (de li­ce­nță) - a de­venit ast­fel mult mai sla­bă, co­bo­rând la ni­ve­lul co­le­gi­u­lui; iar fos­te­le co­le­gii au fost des­fi­i­nța­te.

Ci­clul 2, de mas­te­rat de cer­ce­ta­re, ur­mat de cir­ca 10% din ab­sol­venții ci­clu­lui 1, sla­bit de­ja de te­me­lia sla­bă pu­să la li­ce­nță, a fost slă­bit su­pli­men­tar de fap­tul ca prac­tic toți cur­sa­nții au ser­vi­ciu cu nor­ma între­a­gă (în mul­te țări se in­ter­zi­ce nor­ma între­a­gă, se per­mit 4 ore); ei im­pun fa­cul­tăți­lor ca ore­le de curs/se­mi­nar să se des­fășoa­re du­pă ora 16, sau la sfârși­tul săp­tă­mânii, când ei sunt li­beri, deci mas­te­rul es­te prac­tic un învăță­mânt “la se­ral” – cum se zi­cea înain­te, cu con­se­ci­nțe­le de ri­goa­re pen­tru ca­li­ta­te.

Ci­clul 1 (li­ce­nța) + ci­clul 2 (mas­ter de cer­ce­ta­re), împreu­nă, fac mult mai puțin de­cât fos­ta fa­cul­ta­te.

În afa­ra mas­te­ra­tu­lui de cer­ce­ta­re (sau ști­i­nți­fic), în ASE a pro­li- fe­rat mas­te­rul pro­fe­si­o­nal, pen­tru li­ce­nțiații ca­re do­resc să ca­pe­te cu­noști­nțe în alt pro­fil/do­me­niu. În Ro­mânia, exis­tă acum cinci ca­te­go­rii de mas­ter: apro­fun­da­re, in­ter­dis­ci­pli­nar, com­ple­men­tar, de cer­ce­ta­re și de for­ma­re con­ti­nuă.

Ci­clul 3, de doc­to­rat, slă­bit de­ja de te­me­lia sla­bă pu­să de stu­di­i­le de li­ce­nță, și de pre­ca­ri­ta­tea stu­di­i­lor de mas­ter de cer­ce­ta­re, es­te slă­bit su­pli­men­tar de cei 3 ani im­puși. Es­te parc­tic im­po­si­bil să faci o te­ză bu­nă în trei ani, mai ales da­că la mas­ter ai fă­cut altce­va. De ace­ea – sau și de ace­ea - avem te­ze­le de doc­to­rat pe ca­re le avem, și si­tuația se va înrău­tăți în timp. Să me­nți­o­nez aici că nu am pu­tut con­du­ce doc­to­ra­te în ASE, fi­in­dcă do­me­ni­ul era eco­no­mic, iar eu eram ma­te­ma­ti­cian; dar nu am fost nici in­vi­ta­tă să fac par­te din co­mi­sii de doc­to­rat în ASE, pen­tru că aș fi ri­di­cat sta­che­ta mult prea sus, cum es­te la ma­te­ma­ti­că.

• Obi­ec­ti­vul nr. 3 - sta­bi­li­rea unui sis­tem co­mun de cre­di­te de stu­diu tran­sfe­ra­bi­le (ECTS) de echi­va­la­re a stu­di­i­lor – a im­pus ani­lor de stu­diu la li­ce­nță și la mas­ter un nu­măr fix de cre­di­te. Mo­dul în ca­re unei dis­ci­pli­ne i s-au acor­dat punc­te­le de cre­dit (punc­te mai mul­te însem­nând im­por­ta­nță mai ma­re) a fost unul su­bi­ec­tiv, nu obi­ec­tiv.

II. Con­tex­tul ge­o­po­li­tic

Tre­bu­ie amin­tit con­tex­tul în ca­re a apă­rut și a evo­luat Pro­ce­sul Bo­log­na în Eu­ro­pa. Ple­când de la De­cla­ra­ţia Schu­man, 9 mai 1950, în ca­re se vor­bește ex­pli­cit de “fe­de­rație eu­ro­pe­a­nă”, tra­ta­te­le prin ca­re s-a con­tu­rat Uni­u­nea Eu­ro­pe­a­nă de astă­zi nu mai vor­besc ex­pli­cit de “fe­de­rație eu­ro­pe­a­nă”, dar o pre­gă­tesc cu pași mă­ru­nți, ter­me­nul fo­lo­sit fi­ind de “in­te­gra­re eu­ro­pe­a­nă”. Pașii mă­ru­nți au fost: Tra­ta­tul de la Pa­ris (sem­nat 1951, in­trat în vi­goa­re 1952); Tra­ta­tul de la Bru­xel­les mo­di­fi­cat (sem­nat 1954, in­trat în vi­goa­re 1955); Tra­ta­te­le de la Ro­ma (sem­nat 1957, in­trat în vi­goa­re 1958); Tra­ta­tul de fu­zi­u­ne (sem­nat 1965, in­trat în vi­goa­re 1967); Acor­dul de la Schen­gen (sem­nat 1985, in­trat în vi­goa­re 1985); Actul unic eu­ro­pe­an (sem­nat 1986, in­trat în vi­goa­re 1987); Tra­ta­tul de la Maas­tri­cht (sem­nat 1992, in­trat în vi­goa­re 1993), ca­re a in­sti­tu­it ce­tățe­nia eu­ro­pe­a­nă și a in­tro­dus mo­ne­da uni­că, Eu­ro; Tra­ta­tul de la Amster­dam (sem­nat 1997, in­trat în vi­goa­re 1999); Tra­ta­tul de la Ni­sa (sem­nat 2001, in­trat în vi­goa­re 2003), ca­re a fă­cut po­si­bi­lă ex­tin­de­rea UE la mai mul­te sta­te.

Un mo­ment cru­cial ar fi fost adop­ta­rea “Con­sti­tuți­ei Eu­ro­pe­ne” (Tra­ta­tul pen­tru sta­bi­li­rea unei Con­sti­tu­ţii pen­tru Eu­ro­pa) (2004), ca­re ar fi con­sfi­nțit Uni­u­nea Eu­ro­pe­a­nă ca stat, fe­de­ral. Ace­as­tă idee a fost aban­do­na­tă, pen­tru mo­ment, res­pec­tând do­ri­nța ce­tățe­ni­lor Fra­nței și Olan­dei (do­uă sta­te fon­da­taoa­re ale UE) ex­pri­ma­tă prin re­fe­ren­du­muri ne­ga­ti­ve în mai 2005.

Ese­nța Con­sti­tuți­ei Eu­ro­pe­ne a fost însă pre­lua­tă de Tra­ta­tul de re­for­mă (Tra­ta­tul de la Li­sa­bo­na), sem­nat la 13 de­cem­brie 2007, ca­re a in­trat în vi­goa­re la 1 de­cem­brie 2009. Aces­ta es­te tra­ta­tul va­la­bil astă­zi.

Ro­mânia a sem­nat ade­ra­rea la UE, “la pa­chet” cu Bul­ga­ria, ofi­cial la 25 apri­lie 2005, când era va­la­bil Tra­ta­tul de la Ni­sa și se pre­gă­tea să in­tre în vi­goa­re “Con­sti­tu­ţia” Eu­ro­pe­a­nă , ca­re a eșuat însă. Tre­bu­ie spus însă că Ro­mânia și-a dat în avans acor­dul pen­tru “Con­sti­tu­ţia” Eu­ro­pe­a­nă, prin Tra­ta­tul de ade­ra­re! (ci­ne oa­re a de­cis acest lu­cru ?). Tra­ta­tul de ade­ra­re 2005 a in­trat în vi­goa­re la 1 ia­nua­rie 2007. Astă­zi UE are 28 sta­te, in­clu­siv Ma­rea Bri­ta­nie ca­re va ieși anul vi­i­tor.

Fă­ră să exis­te sta­tul (fe­de­ral) UE, a fost de­ja in­tro­du­să în cir­cu­lație mo­ne­da sa, Eu­ro, la 1 ia­nua­rie 2002. “Cum s-a ajuns să se cre­e­ze, pen­tru pri­ma da­tă în is­to­rie la ace­as­tă sca­ră, o mo­ne­dă fă­ră stat?... și o ban­că cen­tra­lă fă­ră gu­vern”, se între­a­bă ce­le­brul eco­no­mist fran­cez Tho­mas Pi­ket­ty în lu­cra­rea sa Ca­pi­ta­lul în se­co­lul XXI, Grup Me­dia LITERA, 2015, pag. 946 - 953. Acest lu­cru, spu­ne el, ex­pli­că pro­ble­me­le ca­re au apă­rut și vor mai apă­rea în une­le sta­te din zo­na eu­ro.

Esen­ţa UE es­te al­că­tu­i­tă din pia­ţa uni­că și din pa­tru li­ber­tă­ţi (TFUE, Art. 26 (2)): “Piața in­ter­nă cu­prin­de un spațiu fă­ră fron­ti­e­re in­ter­ne, în ca­re li­be­ra cir­cu­lație a măr­fu­ri­lor, a per­soa­ne­lor, a ser­vi­ci­i­lor și a ca­pi­ta­lu­ri­lor es­te asi­gu­ra­tă în con­for­mi­ta­te cu dis­po­ziți­i­le tra­ta­te­lor.“Dar ce­le pa­tru li­ber­tă­ţi con­sti­tu­ie și esen­ţa glo­ba­li­ză­rii. Deci, cre­a­rea UE es­te un pro­ces de glo­ba­li­za­re, con­trar pro­te­cți­o­nis­mu­lui. Ade­pții fe­de­ra­li­ză­rii UE sunt acum ma­jo­ri­tari, dar cu­ren­tul an­ti-fe­de­ra­list, su­sți­nut prin­tre alții de ge­ne­ra­lul Char­les de Gaul­le („O Eu­ro­pă uni­tă a coo­pe­ră­rii sta­te­lor mem­bre, dar nu o fe­de­ra­ţie în ca­re să dis­pa­ră iden­ti­ta­tea po­poa­re­lor com­po­nen­te”.), es­te în crește­re, do­va­dă Bre­xit-ul.

Preșe­din­te­le Fra­nței, Ma­cron, și can­ce­la­rul Ger­ma­ni­ei, Mer­kel, se pro­nu­nță pen­tru glo­ba­li­za­re, preșe­din­te­le SUA, Do­nald Trump, se pro­nu­nță pen­tru pro­te­cți­o­nism. Mem­bră a UE și par­te­ner stra­te­gic cu SUA (și mem­bră NATO), Ro­mânia stă cu fun­dul în do­uă lun­tre.

Nu s-a dez­bă­tut ni­ci­o­da­tă pu­blic în Ro­mânia, cu oca­zia ade­ră­rii, sau du­pă ade­ra­re, pro­ble­ma: o uni­u­ne eu­ro­pe­a­nă stat fe­de­ral vs. o uni­u­ne eu­ro­pe­a­nă de sta­te nați­o­na­le in­de­pen­den­te. Es­te un su­bi­ect ta­bu. Nu știm ci­ne și cum a ho­tă­rât ade­ra­rea, con­diți­i­le umi­li­toa­re ale ade­ră­rii etc. Se min­te prin omi­si­u­ne. În schimb, es­te foar­te vi­zi­bil că asis­tăm la un am­plu pro­ces de re­e­du­ca­re a oa­me­ni­lor, ce con­stă în dis­tru­ge­rea sen­ti­men­tu­lui de apar­te­ne­nță nați­o­na­lă și de cre­a­re a sen­ti­men­tu­lui de apar­te­ne­nță glo­ba­lă, alt­fel spus un pro­ces de șter­ge­re a iden­ti­tății nați­o­na­le și de înlo­cu­i­re a ei cu iden­ti­ta­tea Eu­ro­pe­a­nă, sau chiar glo­ba­lă. Și da­că UE eșue­a­ză, cum a eșuat și Uni­u­nea So­vi­e­ti­că?

III. Sub­fi­na­nța­rea cro­ni­că a învăță­mântu­lui su­pe­ri­or

Deși în Ro­mânia învăță­mântul (și în par­ti­cu­lar învăță­mântul su­pe­ri­or) “con­sti­tu­ie pri­o­ri­ta­te nați­o­na­lă” (Le­gea Edu­cați­ei Nați­o­na­le Art. 2, alin. (7)), el a fost sis­te­ma­tic sub­fi­na­nțat (și) du­pă 1989, cu efec­te de­zas­tru­oa­se. Le­gea Edu­cați­ei Nați­o­na­le pre­ve­de de mai mu­lți ani, la Art. 8: “Pen­tru fi­nan­ţa­rea edu­ca­ţi­ei na­ţi­o­na­le se alo­că anual din bu­ge­tul de stat și din bu­ge­te­le au­to­ri­tă­ţi­lor pu­bli­ce lo­ca­le mi­ni­mum 6% din pro­du­sul in­tern brut al anu­lui res­pec­tiv.” Ni­ci­o­da­tă nu a fost alo­cat 6%, ci mult, mult mai

puțin. Ati au­zit de un MCV al UE pe pro­ble­ma Le­gii Edu­cați­ei Nați­o­na­le, ca­re să cri­ti­ce nea­pli­ca­rea le­gii? Nu, nu exis­tă, pen­tru că le con­vi­ne si­tuația: crei­e­re­le vor ple­ca din Ro­mânia spre vest.

Să amin­tesc un amă­nunt im­por­tant: în 1989, erau doar 18 uni­ver­si­tăți și câte­va in­sti­tu­te de 3 ani. Ave­am 707 stu­de­nți/100.000 de lo­cu­i­tori, Pen­tru a mări in­di­ca­to­rul “nu­măr de stu­de­nți la o su­tă de mii de lo­cu­i­tori”, a fost per­mi­să cre­a­rea de noi uni­ver­si­tăți de stat și de uni­ver­si­tăți pri­va­te. Ast­fel, în 1999, erau 59 uni­ver­si­tăți de stat (și zeci de co­le­gii) și 60 uni­ver­si­tăți pri­va­te. În anul uni­ver­si­tar 2000/2001, ave­am 2.337 stu­de­nți/100.000 lo­cu­i­tori. Cum a fost po­si­bil? Cu apor­tul larg al ca­dre­lor di­dac­ti­ce din uni­ver­si­tăți­le mai ve­chi, deși o mi­ni­mă de­on­to­lo­gie și nor­me­le con­cu­ren­ţei ar fi ce­rut să nu spri­jini o uni­ver­si­ta­te ca­re con­cu­re­a­ză uni­ver­si­ta­tea ta. La un mo­ment dat, în Se­na­tul ASE s-a vo­tat că nu ai voie să ții ore la mai mult de do­uă uni­ver­si­tăți pri­va­te, că se du­ce­au și la 8.

Fac ob­ser­vația că Par­la­men­tul a apro­bat cre­a­rea noi­lor uni­ver­si­tăți fă­ră însă să acor­de și fi­na­nța­rea co­res­pun­ză­toa­re, su­pli­men­ta­ră. Ast­fel, nu­mi­to­rul (nu­mă­rul to­tal de stu­de­nți) a cres­cut, nu­mă­ră­to­rul (bu­ge­tul) a ră­mas ace­lași, și de aici fi­na­nța­rea pe stu­dent a scă­zut, și deci sub­fi­na­nța­rea pe fa­cul­ta­te a cres­cut.

De­oa­re­ce fi­na­nța­rea unei uni­ver­si­tăți se fa­ce, în Ro­mânia, du­pă nu­mă­rul de stu­de­nți, atunci uni­ver­si­tăți­le și-au mă­rit cum au pu­tut nu­mă­rul de stu­de­nți (prin mă­ri­rea exa­ge­ra­tă - și ne­mo­ti­va­tă de piața mun­cii - a nu­mă­ru­lui de lo­curi la ad­mi­te­re).

Și da­că spați­ul de învăță­mânt nu era su­fi­ci­ent ca să înca­pă tot mai mul­ti stu­de­nți, cum es­te ca­zul Ase-ului, atunci s-au gă­sit so­luți­i­le:

- s-a mi­cșo­rat nu­mă­rul ore­lor din pro­gra­mul săp­tă­mânal al stu­den­tu­lui (la ASE, stu­de­nții au avut ini­tial 28 ore pe săp­tă­mână, apoi, 26, apoi 24, apoi 20), iar ora de curs s-a re­dus de la 50 de mi­nu­te (cu 10 mi­nu­te pen­tru pau­ză) la 40 de mi­nu­te și se fac do­uă ore de curs sau de se­mi­nar fă­ră pau­ză, deci 80 de mi­nu­te (la Uni­ver­si­ta­tea Oxford, UK, ora de curs are 60 de mi­nu­te);

- s-a mă­rit efec­ti­vul gru­pe­lor pes­te nu­mă­rul ma­xim per­mis de Le­gea Edu­cați­ei

Nați­o­na­le (eu am avut gru­pă la mas­te­rul de infor­ma­ti­că de 50 de stu­de­nți, alții au avut în ASE gru­pe la mas­ter de 80 de stu­de­nți, deși Le­gea Edu­cați­ei per­mi­tea ma­xi­mum 25 de stu­de­nți); me­nți­o­nez că am fă­cut un an de zi­le gre­vă ja­po­ne­ză în ASE ce­rând res­pec­ta­rea nu­mă­ru­lui de stu­de­nți per gru­pă și re­veni­rea la ora de curs de 50 de mi­nu­te, dar în za­dar: se pa­re că tu­tu­ror, stu­de­nți și pro­fe­sori, le con­vi­ne.

Efec­tul crește­rii ne­mă­su­ra­te a nu­mă­ru­lui de stu­de­nți, aso­cia­tă cu scă­de­rea exi­ge­nțe­lor, a fost scă­de­rea ca­li­tății ab­sol­venți­lor. La întâlni­ri­le cu foștii ab­sol­venți ai ASE din pro­moți­i­le mai ve­chi, ca­re ave­au acum co­pii stu­de­nți la ASE, ne sem­na­lau di­fe­re­nța de ni­vel a pre­gă­ti­rii, net în fa­voa­rea pro­moți­i­lor mai ve­chi.

O me­to­dă ca­re s-a ge­ne­ra­li­zat, pen­tru a obți­ne bani mai mu­lți, a fost in­tro­du­ce­rea stu­di­i­lor cu ta­xă, pe lângă ce­le fi­na­nța­te de la bu­ge­tul de stat (Le­gea Edu­cați­ei Nați­o­na­le, Art. 9, alin. (3):

“Învăță­mântul de stat es­te gra­tu­it. Pen­tru une­le ac­ti­vi­tăți, ni­ve­luri, ci­cluri și pro­gra­me de stu­dii se pot per­ce­pe ta­xe, în con­diți­i­le sta­bi­li­te de pre­zen­ta le­ge.”) Nu­mai că, prac­tic, nu mai exis­tă res­tri­cții, și ade­sea nu­mă­rul lo­cu­ri­lor cu ta­xă es­te mai ma­re de­cât cel de la bu­get. Oa­re în UE învăță­mântul de stat es­te gra­tu­it ? Ro­mânia fi­na­nțe­a­ză stu­de­nți ca­re apoi ple­a­că din ța­ră, fă­ră să li se ce­a­ră pla­ta stu­di­i­lor.

Da­to­ri­tă sub­fi­na­nță­rii, sa­la­ri­i­le ca­dre­lor di­dac­ti­ce au fost mici, chiar foar­te mici pen­tru pos­tu­ri­le de pre­pa­ra­tor, asis­tent și lec­tor, și ast­fel ab­sol­venții cei mai buni au pre­fe­rat să lu­cre­ze la pri­vat, sau să ple­ce din ța­ră, unii chiar de­fi­ni­tiv („ubi be­ne, ibi pa­tria”). Ast­fel, ni­ve­lul ca­dre­lor di­dac­ti­ce din învăță­mântul su­pe­ri­or a scă­zut și acest lu­cru se pro­pa­gă în aval. Nici o uni­ver­si­ta­te din Ro­mânia nu se află în top 500 Shan­ghai, uni­ver­si­ta­tea Ba­beș-bo­lyai apa­re în top 700 Shan­ghai pe 2017.

În aces­te con­diții, școa­la nu mai cre­a­ză ca­rac­te­re, ci mer­ce­nari.

Dar cui îi pa­să? Se pa­re că si­tuația con­vi­ne tu­tu­ror. Da­că mâi­ne s-ar des­chi­de un ghișeu la fa­cul­tăți în ca­re, con­tra cost, s-ar eli­be­ra di­plo­me fă­ră stu­dii, cred că ni­meni nu ar pro­tes­ta.

IV. Con­clu­zii

Ade­ra­rea Ro­mâni­ei la De­cla­rația de la Bo­log­na și im­ple­men­ta­rea în Ro­mânia a Pro­ce­su­lui Bo­log­na nu au fost dez­bă­tu­te pu­blic, au fost im­pu­se ro­mâni­lor în ve­de­rea ade­ră­rii la o UE fe­de­ra­lă. Pro­ba­bil că im­ple­men­ta­rea pro­ce­su­lui Bo­log­na a im­pli­cat și eco­no­mii la bu­get, fapt ce a fa­vo­ri­zat ac­cep­ta­rea lui.

S-a spus ca Pro­ce­sul Bo­log­na ar­mo­ni­ze­a­ză, nu uni­for­mi­ze­a­ză, învață­mântul su­pe­ri­or din sta­te­le mem­bre. Fals! Pro­ce­sul Bo­log­na tre­bu­ie pri­vit în con­tex­tul pro­ce­su­lui mai ge­ne­ral (mas­cat) de fe­de­ra­li­za­re, de uni­for­mi­za­re, de di­lua­re a sta­te­lor nați­o­na­le eu­ro­pe­ne într-un stat (re­pu­bli­că) fe­de­ral, du­pă mo­de­lul SUA. Atunci se poa­te înțe­ge sco­pul său, cre­a­rea Spa­ţi­u­lui Eu­ro­pe­an al Învă­ţă­mântu­lui Su­pe­ri­or, adi­că uni­for­mi­za­rea învăță­mântu­lui su­pe­ri­or al sta­te­lor mem­bre, pre­zen­te sau vi­i­toa­re.

Pro­ce­sul Bo­log­na, în Ro­mânia, a uni­for­mi­zat învăță­mântul su­pe­ri­or, in­tro­du­cand (pe sis­tem an­glo-sa­xon) ci­clu­ri­le un­der­gra­dua­te și gra­dua­te. Spar­ge­rea fa­cul­tății în li­ce­nță + mas­ter a fost mo­ti­va­tă/ ac­cep­ta­tă pen­tru ca cei ca­re sunt mai puțin ca­pa­bi­li să se poa­tă opri du­pă trei ani, că­pă­tând o di­plo­mă (di­plo­ma de li­ce­nță), să-i zi­cem in­ter­me­dia­ră, ca­re le dă însă mai puți­ne drep­turi. În învăță­mânt, de exem­plu, nu­mai cu li­ce­nța nu poți pre­da la li­ceu, ci nu­mai la cla­se­le gim­na­zia­le. Dar acest lu­cru se fă­cea și înain­te, cei mai puțin ca­pa­bi­li ur­mau in­sti­tu­tul pe­da­go­gic de 3 ani (pen­tru învăță­mânt), sau co­le­gi­i­le. Apă­rând li­ce­nța, au pu­tut să dis­pa­ră atât co­le­gi­i­le, cât și in­sti­tu­te­le de 3 ani (adi­că a mu­rit (și) ca­pra ve­ci­ni­lor). Da­că era să ar­mo­ni­ze­ze, atunci se echi­va­la fos­ta fa­cul­ta­te cu li­ce­nța + mas­ter și, pen­tru cei mai puțin ca­pa­bi­li, se echi­va­lau co­le­gi­i­le și in­sti­tu­te­le de trei ani cu li­ce­nța. Iar doc­to­ra­tul nu ar fi fost afec­tat.

Pro­ce­sul Bo­log­na a lu­crat în de­tri­men­tul nos­tru și în in­te­res Eu­ro­pe­an. Ci­clul 1 (li­ce­nța) + ci­clul 2 (mas­ter), împreu­nă, fac mult mai pu­tin de­cât fos­ta fa­cul­ta­te, pen­tru că li­ce­nța es­te sla­bă, iar mas­te­rul, con­ti­nua­to­rul li­ce­nței sla­be, es­te fă­cut prac­tic la se­ral. Ast­fel, ne-am dis­trus învăță­mântul su­pe­ri­or pe fond - și acest lu­cru se va pro­pa­ga pe vi­i­tor și spre învăță­mântul preu­ni­ver­si­tar și spre între­a­ga so­ci­e­ta­te - așa cum ne-am dis­trus și in­dus­tria.

Es­te în in­te­re­sul Eu­ro­pei ca ab­sol­venții noștri să nu fie buni, pen­tru că sunt con­cu­re­nții ab­sol­venți­lor lor. Imi spu­nea, de mult, un co­leg de la Uni­ver­si­ta­tea din Mi­la­no, că toa­te pos­tu­ri­le (de ma­te­ma­ti­ci­eni) scoa­se la con­curs în zo­na lor fu­se­se­ră ocu­pa­te de ro­mâni, ca­re fu­se­se­ră mai buni. Și es­te în in­te­re­sul Eu­ro­pei ca (și) stu­de­nții și pro­fe­so­rii – adi­că crei­e­re­le ță­rii - să cir­cu­le li­ber, pen­tru că, da­to­ri­tă di­fe­re­nței de fi­na­nța­re a învăță­mântu­lui și de ni­vel de trai în ge­ne­ral, ele vor mi­gra că­tre vest, în ab­se­nța unui spi­rit pa­tri­o­tic, și aces­ta com­bă­tut cu fer­voa­re ca fi­ind ce­va ne­ga­tiv. Iar pi­e­re­de­rea ca­pi­ta­lu­lui uman – a crei­e­re­lor în spe­cial - es­te ca­tas­tro­fa­lă pen­tru ța­ră. “… tre­bu­ie să ad­mi­tem re­a­li­ta­tea că o par­te esen­ţia­lă a ine­ga­li­tă­ţii din­tre ţă­ri­le bo­ga­te și ţă­ri­le să­ra­ce și, de alt­fel, ine­ga­li­ta­tea în ge­ne­ral nu sunt cau­za­te de re­par­ti­za­rea ine­ga­lă a mij­loa­ce­lor de pro­duc­ţie, ci de re­par­ti­za­rea ine­ga­lă a ca­pi­ta­lu­lui uman” – spu­ne Th. Pi­ket­ty în car­tea sa Eco­no­mia ine­ga­li­tă­ţi­lor, Edi­tu­ra POLIROM, 2014 (pag. 74) .

La 100 de ani de la ma­rea uni­re, de la re­ga­tul Ro­mânia Ma­re, mândru, in­de­pen­dent, al Re­ge­lui Fer­di­nand, avem Ro­mânia de azi. Vă pla­ce ce avem? Ne re­sem­năm sau ne lup­tăm? Da­că sun­tem fe­de­ra­liști, atunci ne re­sem­năm, trăias­că Ma­rea UE. Da­că nu sun­tem fe­de­ra­liști, atunci ne lup­tăm, pen­tru Ro­mânia Ma­re! Eu am ales să mă lupt. Dr. Afro­di­ta Ior­gu­les­cu 15 fe­brua­rie 2018

(Arti­col apă­rut în “Edu­cația și Cer­ce­ta­rea ro­mâneas­că – Sta­rea pre­zen­tă și per­spec­ti­va”, Ca­sa Că­rții de Ști­i­nță, Cluj-na­po­ca, 2018)

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.