$VN TVOU QPTJCJMF SFGPSNF

Cotidianul - - OPINIE - Andrei Mar­ga

Diag­no­ze­le ne­ga­ti­ve nu sunt agre­a­te la noi. Dar acum doar cei in­te­re­sați nu re­cu­nosc de­ri­va gra­vă a învăță­mântu­lui din ța­ră. Iar pen­tru a nu se cre­de că o re­marc acum, când mu­lți încep să se alar­me­ze, mă văd obli­gat să amin­tesc că am aver­ti­zat asu­pra de­ri­vei și con­se­ci­nțe­lor ei (ve­zi A. Mar­ga, Spe­ra­nța rați­u­nii, EFES, Cluj-na­po­ca, 2006; A. Mar­ga, Re­for­ma mo­der­nă a edu­cați­ei, Tri­bu­na, Cluj-na­po­ca, 2015). Nici nu se pu­tea alt­fel, în con­tex­tul dis­tru­ge­rii No­u­lui Cur­ri­cu­lum Nați­o­nal (1998), din 2001 încoa­ce, al apli­că­rii ero­na­te a De­cla­rați­ei de la Bo­log­na (1999), în 2005, al adop­tă­rii fu­nes­tei le­gi a edu­cați­ei (2011).

Am spus că edu­cația din Ro­mânia a luat o di­re­cție greși­tă, ca­re va cos­ta din greu. Iar ce­ea ce a ur­mat es­te con­fir­ma­re: scă­de­rea învăță­rii, adânci­rea se­gre­gă­rii so­cia­le, ex­tin­de­rea co­ru­pți­ei, spo­ri­rea neîncre­de­rii în învăță­mânt, emi­gra­rea ma­si­vă, slă­bi­rea vârfu­ri­lor uni­ver­si­ta­re, uni­for­mi­za­rea la ni­vel jos a șco­li­lor și fa­cul­tăți­lor, cre­a­ti­vi­ta­tea mo­des­tă, ex­pan­si­u­nea ama­to­ris­mu­lui în so­ci­e­ta­te. Cu in­fi­me ex­ce­pții!

Dar nu la de­ri­vă mă re­fer aici. Pen­tru cei lu­ci­zi, es­te clar că es­te gra­vă și că ța­ra es­te pândi­tă de o pră­buși­re a pro­fe­si­o­na­lis­mu­lui. Mai es­te clar că nu­mai o no­uă re­for­mă a edu­cați­ei – o re­for­mă pe ca­re aș de­li­mi­ta-o de mă­su­ri­le adop­ta­te în răs­timp, ca una te­mei­ni­că și res­pon­sa­bi­lă – poa­te re­pu­ne do­me­ni­ul pe și­ne.

Nu vre­au nici să fac te­o­ria re­for­mei, cu toa­te că nu se înțe­le­ge nici acum că re­for­ma nu se re­du­ce la mă­suri: noi ore, cum cer unii, înmu­lți­rea ore­lor de prac­ti­că sau schim­ba­rea șe­fi­lor, cum cer alții, înlo­cu­i­rea doar a unor teh­nici, ca­re a și con­tri­bu­it, de alt­fel, la im­pa­sul de azi.

Nu mă re­fer nici la pre­mi­se­le re­for­mei. Ne­cu­nos­că­to­rii și po­pu­liștii spun: pen­tru re­for­mă tre­bu­ie bani! Fapt es­te că nu ba­nii au lip­sit în pri­mul rând. De­ge­a­ba sunt bani da­că nu sunt idei. De­ge­a­ba mă­rești sa­la­rii, da­că nu eva­lue­zi pres­tația. De­ge­a­ba se plă­tesc fun­cți­i­le când pă­lă­ri­i­le sunt prea mari. Ce­ea ce a lip­sit în pri­mul rând, în ul­ti­me­le aproa­pe do­uă de­ce­nii, es­te pri­ce­pe­rea. Se­ce­ta de idei es­te une­ori mai rea de­cât ori­ce.

Nu es­te în învăță­mânt nici ches­ti­u­ne de ge­ne­rații, cum cla­me­a­ză de­ma­go­gii. Le­gea edu­cați­ei din 2011 a apli­cat so­luția lui Mus­so­lini – înlo­cu­i­rea în fo­rță a ve­chi­lor ge­ne­rații. Ce a ieșit? O ța­ră cu ni­vel pro­fe­si­o­nal în scă­de­re, cu tot mai puțini spe­cia­liști ca­pa­bi­li să-și asu­me răs­pun­de­rea, ca­re-și asi­gu­ră pre­car in­fras­truc­tu­ra, jus­tiția, să­nă­ta­tea, ni­ve­lul de pre­gă­ti­re și cul­tu­ra.

Re­for­ma es­te o ches­ti­u­ne de ana­li­ză exi­gen­tă, de con­ce­pe­re, de pri­ce­pe­re a re­or­ga­ni­ză­rii unui sis­tem. De­si­gur, tot­de­au­na sunt oa­meni ca­re se opun la schim­bări sau cred că doar ei cu­nosc ce es­te de fă­cut. Des­criu, însă, suc­cint acest altce­va, ca­re es­te re­for­ma, pe ca­zul sin­gu­rei re­for­me re­cu­nos­cu­te in­ter­nați­o­nal fă­cu­te în edu­cația din Ro­mânia du­pă 1989 – re­for­ma com­pre­hen­si­vă a edu­cați­ei din 1996-2000 (ve­zi A. Mar­ga, Anii re­for­mei 1997-2000, EFES, Cluj-na­po­ca, 2002). Ea a înlo­cu­it sis­te­mul de edu­cație al so­cia­lis­mu­lui ră­să­ri­te­an și a per­mis închei­e­rea, de­ja în mai 2000, a ne­go­ci­e­ri­lor de ade­ra­re a Ro­mâni­ei la Uni­u­nea Eu­ro­pe­a­nă. Cum s-a pu­tut con­sta­ta la timp, ea a re­zol­vat ches­ti­u­ni­le de struc­tu­ră de atunci, dar be­ne­fi­ci­i­le unei re­for­me vin tot­de­au­na în timp.

Cum a fost po­si­bi­lă re­for­ma edu­cați­ei din 1996-2000?

O diag­no­ză re­a­lis­tă a si­tuați­ei – nu fă­cu­tă din bi­rou, cum s-a im­pro­vi­zat mai târziu – es­te in­dis­pen­sa­bi­lă. În acei ani, ca mi­nis­tru al edu­cați­ei nați­o­na­le, am avut la dis­po­ziție o ase­me­nea diag­no­ză și am com­ple­tat-o. Fapt es­te că au­to­fla­tări de ori­ce gen („noi sun­tem buni”, „ele­vii noștri câști­gă con­cur­suri” etc.) nu dau re­zul­ta­te. Reuși­te­le punc­tua­le nu sunt eva­luări de sis­tem. Nu dau re­zul­ta­te nici au­to­fla­tă­ri­le mai noi (de ge­nul „ab­sol­venții uni­ver­si­tății noas­tre sunt mai buni”). În fapt, di­fe­re­nța cla­si­că s-a to­pit. Alt­fel spus, la Târgu Mu­reș, Ora­dea, Su­ce­a­va, Târgu Jiu sunt li­cee, stu­de­nți și ab­sol­venți la fel de buni ca la Bu­cu­rești, Cluj-na­po­ca, Iași, Ti­mișoa­ra, Crai­o­va, chiar da­că pot fi alte di­fe­re­nțe între ace­le lo­curi.

Cel ca­re vrea să re­for­me­ze tre­bu­ie să fie cul­ti­vat su­fi­ci­ent și, în mod nor­mal, să cu­noas­că re­for­me­le an­te­ri­oa­re. Așa cum se poa­te se­si­za pe do­cu­men­te, nu am pro­ce­dat în 1993 la re­for­ma­rea Uni­ver­si­tății „Ba­beș-bo­lyai” fă­ră a cu­noaște is­to­ria învăță­mântu­lui – și ro­mâneas­că, și un­gu­re­as­că, și să­se­as­că, și evreias­că – din Tran­sil­va­nia și nu mi-am asu­mat la ni­ve­lul ță­rii re­for­ma din 1997-2000 fă­ră a cu­noaște ce au fă­cut Spi­ru Ha­ret, Con­stan­tin Ange­les­cu, Ilie Mur­gu­les­cu, în Ro­mânia, și alți re­for­ma­tori, de la noi sau din alte țări. Spun „în mod nor­mal”, căci, așa cum se poa­te ob­ser­va pe text, au­to­rii le­gii din 2011 nu știau nici mă­car de Spi­ru Ha­ret. Cum alt­fel, spre pil­dă, când Spi­ru Ha­ret era con­ster­nat că la noi con­cur­su­ri­le pen­tru pos­tul de pro­fe­sor uni­ver­si­tar sunt “ca în nici o altă ța­ră”, iar le­gea din 2011 a stri­cat și mai mult lu­cru­ri­le și a um­plut su­te de pro­fe­suri uni­ver­si­ta­re cu ab­sol­venți de mâna a treia sau mai rău? Ca­re­nțe­le cul­tu­rii re­for­ma­to­ri­lor dău­nea­ză ne­mă­su­rat.

Un con­cept clar al re­for­mei es­te cheia. Înain­te de a lan­sa re­for­ma din 1997-2000, am anu­nțat pu­blic, în pu­bli­cații larg ac­ce­si­bi­le, ca­pi­to­le­le de mă­suri ce ur­me­a­ză să fie lua­te. Re­for­ma se fa­ce cu mu­lți, foar­te mu­lți oa­meni, dar ci­ne­va o gândește co­e­rent și își asu­mă răs­pun­de­rea. În Ro­mânia, acum, nu exis­tă prin­tre de­ci­de­nți ca­pe­te lim­pe­zi ale re­for­mei. Ele nu se cre­e­a­ză prin ocu­pa­rea fun­cți­i­lor, nici chiar a fun­cți­i­lor la Co­tro­ceni, cum se cre­de. Vir­gil Băr­bat aver­ti­za acum no­uă­zeci de ani asu­pra ma­la­dei: inșii ni­me­resc la noi în fun­cții și apoi sunt so­co­tiți va­lo­roși. Ar fi cel puțin de bun si­mț ca în fun­cții să ajun­gă cei do­ve­diți va­lo­roși. Es­te aproa­pe cri­mi­na­lă adu­ce­rea la de­ci­zie a unor per­soa­ne ne­pre­gă­ti­te, iar pro­ba o avem zi de zi, nu doar în Edu­cație.

Nu es­te po­si­bi­lă re­for­mă fă­ră un apa­rat de im­ple­men­ta­re ca­li­fi­cat și or­ga­ni­zat. Am schim­bat între­a­ga struc­tu­ră de per­so­nal a mi­nis­te­ru­lui, am adus fo­rțe noi din între­a­ga ța­ră. Pe co­vârși­toa­rea ma­jo­ri­ta­te a co­la­bo­ra­to­ri­lor i-am întâlnit pri­ma oa­ră în viață la mi­nis­ter. Am con­ce­diat apro­piați ca­re nu fă­ce­au față sau au ce­dat bel­fe­ris­mu­lui bi­ro­cra­tic, me­reu ame­ni­nță­tor la noi. Nu am ac­cep­tat ne­po­tis­mul, nici nu­li­tăți cu car­ne­te de par­tid.

Nu es­te po­si­bi­lă o re­for­mă a edu­cați­ei fă­ră mu­lți­mi de in­sti­tu­tori și pro­fe­sori an­tre­nați și con­vi­nși de va­loa­rea con­cep­tu­lui. În anii 1996-2000 s-a fă­cut pri­mul pact pe edu­cație – dar nu pro­pa­gan­da în ju­rul lui a con­tat, ci fap­tul că proi­ec­tul a fost împăr­tășit. Am fruc­ti­fi­cat o pre­gă­ti­re din timp a zeci de mii de ca­dre di­dac­ti­ce pe con­ce­pția re­for­mei, cu un su­port fi­nan­ciar de pes­te 50 de mi­li­oa­ne de do­lari. A cos­tat, dar nu era altă ca­le.

Nu­mai ci­ne are ca­pa­ci­ta­te de a crea in­sti­tuții noi în in­te­res pu­blic fa­ce re­for­me. Am cre­at mul­te ast­fel de in­sti­tuții, dar alt as­pect es­te im­por­tant acum. Anu­me, ci­ne fa­ce re­for­mă dă ine­vi­ta­bil so­luții în ra­port cu pre­si­u­ni­le mo­men­tu­lui, dar tre­bu­ie să fie co­nști­ent că une­le so­luții vor tre­bui co­rec­ta­te. Am cre­at, de pil­dă, în cea mai ma­re par­te ac­tua­la lis­tă a spe­cia­li­ză­ri­lor uni­ver­si­ta­re, di­ver­si­fi­ca­tă, de­oa­re­ce Ro­mânia tre­bu­ia sin­cro­ni­za­tă. Între timp, a de­venit lim­pe­de că în une­le spe­cia­li­zări nici du­pă do­uă­zeci de ani nu au apă­rut pro­fe­sori pro­priu-zis de va­loa­re, că so­ci­e­ta­tea nu are ne­voie de mul­te din­tre spe­cia­li­zări, că de­ja une­le spe­cia­li­zări pot fi des­fi­i­nța­te fă­ră nici o pi­er­de­re.

Altă­da­tă, în Ro­mânia se re­cla­mau ni­ve­lul scă­zut de cul­tu­ră și tră­da­rea in­te­lec­tua­li­lor ca pi­e­dici ale re­for­me­lor. Ele se pot dis­cu­ta, dar acum ni­ve­lul scă­zut al de­ci­de­nți­lor joa­că fes­te. Toa­te in­sti­tuți­i­le ță­rii s-au um­plut de ce­ea ce an­ti­ci­pa Con­stan­tin Brâncuși – „isteți ca­re pro­duc ca­me­lo­tă (adi­că lu­cru de mântu­ia­lă)”. Așa stând lu­cru­ri­le, es­te ne­voie strin­gen­tă de me­ri­to­crație. În 2000, sa­la­ri­i­le s-au mă­rit cu 50%, dar nu doar mă­ri­rea a con­tat, ci și sti­mu­la­rea per­for­me­ri­lor. Nu am ac­cep­tat su­bor­do­na­rea față de fir­me – ca­re avea să du­că la nu­miri de mi­niștri din­tre cei ca­re ser­ve­au afa­ce­ri­le cu com­pu­te­re. Nici față de ser­vi­ci­i­le secrete – ca­re ave­au să pla­se­ze mai târziu în fun­cția de mi­nis­tru inși pen­tru că se ocu­pau de odras­le­le uno­ra. Nu eli­mi­na­rea de per­so­na­li­tăți in­co­mo­de – cum au fă­cut le­gi­o­na­rii în 1940, co­mu­niștii în 1948 și bă­siștii în 2011 – es­te so­luția, ci cul­ti­va­rea per­so­na­li­tăți­lor ca­pa­bi­le.

Nici o re­for­mă nu ie­se din ca­pul unui sin­gur om. Ea pre­su­pu­ne dez­ba­te­re ar­gu­men­ta­ti­vă. Nu poa­te fi însă dez­ba­te­re fă­ră idei, con­cep­te, so­luții, tex­te pro­pu­se. Da­că pri­vim bi­ne, la noi, unii dem­ni­tari nu au scris o pa­gi­nă des­pre ce­ea ce fac, nici des­pre ce au fă­cut, pre­fe­rând ci­ti­rea de tex­te anos­te scri­se de alții sau re­pe­tiția ge­ne­ra­li­tăți­lor us­ca­te. Iar dez­ba­te­rea, câtă es­te, se ara­tă mai in­te­re­sa­tă de ci­ne tre­bu­ie lo­vit, nu de so­luția mai bu­nă.

Re­for­ma are ne­voie de bani, căci, între alte­le, da­că es­te să se scoa­tă ța­ra din să­ră­cie, fi­e­ca­re sat con­te­a­ză. Față de ce­le­lal­te țări, es­te de ob­ser­vat însă că în Ro­mânia pro­gra­me­le eu­ro­pe­ne au dus bani mai mult în bu­zu­na­re pri­va­te, în tu­rism și în so­cia­li­zări prin stați­uni, de­cât în me­ta­mor­fo­za șco­li­lor și uni­ver­si­tăți­lor. O ase­me­nea răs­tur­na­re frânea­ză.

Bani la dis­po­ziția edu­cați­ei sunt, to­tuși, mai mu­lți ca altă­da­tă, dar re­zul­ta­te­le sunt tot mai scă­zu­te. Cel mai puțin întru­ni­tă es­te con­diția cheie a re­for­mei edu­cați­ei – con­ce­pe­rea chib­zu­i­tă și ca­pa­ci­ta­tea de a re­or­ga­ni­za.

Pu­tem fa­ce com­pa­rații cu alte țări, pu­tem co­pia, dar so­luți­i­le du­ra­bi­le se obțin alt­fel. Re­for­ma se fa­ce de că­tre fo­rțe­le de la fața lo­cu­lui, de ce­le mai bu­ne, pen­tru acea ța­ră. Iar re­zul­ta­te­le de­pind de ca­li­brul aces­tor fo­rțe.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.