Luarea crucii și urmarea lui Hristos
Duminica a III-a din post este Duminica Sfintei Cruci, când se citește Evanghelia lui Marcu, despre urmarea lui Hristos.
Luarea crucii şi urmarea lui Hristos, spunea Preafericitul Daniel, patriarhul României, înseamnă aducerea pe noi înşine în faţa lui Hristos, cu neputinţele şi limitările noastre, cu poticnirile noastre între idealul propus şi rezultatul obţinut. El preia crucea noastră, o apropie de El şi o transformă în lumină şi în urcuş de Înviere. Necazul, suferinţa, boala, neputinţa ne apropie de Dumnezeu. Prin credinţa în Dumnezeu, transformăm suferinţa în speranţă şi ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Numai atunci când ne deschidem spre El purtăm crucea împreună cu El, iar
El, Cel care a purtat crucea răstignirii, ne ajută să transformăm suferinţa în speranţă şi bucurie. Atunci, crucea are un sens duhovnicesc.
Oricine voiește să-mi urmeze...
Citirea evangheliei din această duminică începe cu următorul citat: „Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie“. (Marcu 8, 34) Să se lepede de sine, trebuie să știi, nu înseamnă că Iisus le cere celor ce-L urmează să nu mai fie ei înșiși, să nu mai aibă năzuințe sau visuri, ci înseamnă ca aceia să se lepede de egoism, de trufie, să fie conștienți că nu sunt singuri și că trebuie să aibă grijă de cei din jur așa cum și aceia au grijă de ei.
Simbol al morții transformat în simbol al credinței
În vremurile în care Iisus a trăit pe pământ, crucea era instrument de tortură. Condamnarea la moarte prin crucificare era una dintre cele mai grele pedepse, iar condamnatul își purta singur crucea. Când Iisus și-a purtat-o pe a sa de la locul judecăţii la cel al răstignirii, crucea a devenit
Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.
Marcu 8, 35
simbolul credinţei creştine. De aceea, a-ţi purta crucea înseamnă a îndura greutăţile, dar înseamnă şi putere, înţelepciune, curaj.
Prăpastia de netrecut
Iată și o parabolă care explică ce înseamnă a-ți purta crucea: „Un om obişnuit vieţuia alături de alţi oameni care purtau în spate o cruce. Iar omul obişnuit avea de dus propria cruce. La un moment dat, obosit de atâta drum şi de greutatea mare a crucii de pe umerii lui, se roagă Domnului spunând: «Doamne, Te rog, scurtează-mi crucea, simt că nu mai pot! Ar fi mult mai bine pentru mine». Şi începe a tăia din crucea ce-o purta. Îşi continuă bucuros drumul anevoios, gândind: «Dacă acum mi-ai îngădui să mai tai puţin din ea, ar fi şi mai bine». Şi o mai scurtează puţin. Şi mai bucuros, continuă pe drumul vieţii. Uitându-se în jurul lui, observă că toți ceilalţi sunt din ce în ce mai obosiţi şi necăjiţi. După ceva vreme, întâlneşte în drum o prăpastie mare peste care trebuia să treacă. Ceilalţi se folosesc de propria cruce pentru a trece; crucea fiecăruia era suficient de lungă – atunci când o culcau, uneau cu ea cele două maluri. Transformând crucea în pod, cei de lângă el au reuşit să treacă peste prăpastie. Numai el a rămas neputincios în fața ei“.