Sunt un actor care arde pe scenă

Inteligență, rafinament, cultură și o împăcare cu sine și cu lumea. Sunt lucruri pe care le observi având un dialog despre teatru și cotidian cu actrița Emilia Popescu.

Are umor și un car de autoironie. E felul ei frumos de a rezista și de a merge mai departe, fiindcă actoria nu e făcută doar din lumini, aplauze și notorietate, ci presupune o dăruire continuă. Pe Emilia Popescu neam obișnuit s-o vedem la televizor. Divertismentul nu e un fleac și trebuie făcut de profesioniști. O putem vedea iar într-un serial: este personajul savuros Elena Ciorbă din comedia „Ai noștri“, care rulează în fiecare joi, de la 21.30, la Pro TV. Vă lansăm și o invitație la teatru, unde o puteți vedea în spectacolele: „Cafeneaua“, la TNB, regizată de Horațiu Mălăele, în „La Pulce“, după „Puricele în ureche“de Georges Feydeau, la Teatru de Comedie sau în spectacolul „Un bărbat pentru Sara“, la Palatul Național al Copiilor. Este o actriță în ochii căreia poți citi fericirea atunci când interpretează un rol. Și această fericire contaminează publicul.

Actoria a fost o întâmplare în viața ta sau a fost visul tău?

Actoria nu a fost o întâmplare, pentru că fac parte dintr-o familie de artiști. Tatăl meu a fost actor de operetă, Emil Popescu, iar mama a fost balerină la Operetă. Am trăit în această atmosferă, am făcut muzică, am făcut pian, fratele meu e violoncelist, iar la 14 ani am optat pentru actorie.

Ți-au fost utile educația, instruirea, paginile citite și muzica ascultată?

Cu siguranță, sunt cea mai solidă bază, iar fără studiul pianului, consider că aș fi fost un alt tip de actor. Studiul unui instrument și disciplina pe care ți-o impune sunt o bază de neînlocuit pentru actorie.

Te-ai gândit vreodată să abandonezi scena?

Nu. Am avut un scurt moment prin ’99, când mișcarea de amatori a luat la noi o amploare foarte mare, când nu mai aveam loc în show-urile de televiziune,