Acceptare și mândrie

Am asistat în urmă cu câțiva ani, în autobuz, la o scenă amuzantă, care mie mi s-a părut a fi o veritabilă lecție de viață. Nefiind oră de vârf, autobuzul nu era prea aglomerat. Printre puținii călători se numărau câțiva oameni în vârstă, bărbați și femei. La una dintre stații, urcă controlorul, ne verifică abonamentele nouă, celor mai tineri, pe doamnele și domnii mai în vârstă nederanjându-i, știut fiind că, în București, pensionarii circulă gratuit cu RATB. Una dintre aceste doamne, extrem de deranjată, a scos repede cardul de transport și i l-a vârât sub nas controlorului, mustrându-l pe un ton aspru: „Eu nu sunt pensionară!“La următoarea stație a coborât, moment în care unul din domnii vârstnici a comentat amuzat: „De ce s-o fi supărat așa? E chiar un noroc să ajungi la vârsta pensiei!”

Într-adevăr, doamnelor, e chiar un privilegiu, un noroc să ajungi la vârsta de 60, 70, 80 de ani! Cu siguranță, știți și voi, așa cum știu și eu, oameni care au părăsit această lume în floarea vârstei. De fiecare dată, inexplicabil, inacceptabil.

Îmi plac femeile îngrijite la 20 de ani și le admir pe cele de 70 care sunt cochete, care nu ies din casă netunse, nevopsite, necoafate și fără o urmă de ruj pe buze. Care își poartă cu demnitate anii și ridurile, experiențele întipărite pe chip.

Mai ales în zilele noastre, în care avem la îndemână puzderie de produse, tehnici și tratamente pentru înfrumusețare, întinerire, îngrijire, mi se pare obligatoriu să-ți oferi o minimă îngrijire. Fără a face din asta o obsesie, fără a dispera la orice mic semn al îmbătrânirii ivit. Poți fi frumoasă, fermecătoare și la 20 de ani, și la 40 sau la 70 de ani. Important, cred, este să-ți trăiești fiecare vârstă cu datul ei, să-ți accepți anii cu mândrie și să trăiești din plin fiecare vârstă. E chiar un privilegiu să îmbătrânești!