Cristiana Mateoiu:
O zi rece de ianuarie, dar, odată ce am pășit în sediul Fundației Inovații Sociale Regina Maria, totul a căpătat o căldură ieșită din comun: fotografii de colecție ale Reginei Maria ca într-o casă privată, proiecte desfășurate pentru binele semenilor afla
Omul își găsește fericirea când e în slujba celorlalți
După o carieră în varii multinaționale, acolo unde cifrele dictează totul, dna Cristiana Mateoiu, director executiv al Fundației Inovații Sociale Regina Maria a ales să se dedice oamenilor aflați în suferință. Pe care îi tratează cu respect și iubire, cu înțelegere, ba de la care uneori primește lecții de viață. Pentru că, așa cum spune dumneaei, oricare dintre noi se poate afla la un moment dat în situația de a nu-și permite măcar un consult medical.
Cine sunteți dvs., dnă Mateoiu?
Sunt un Vărsător visător, căutător și care „duce la greu“. Muncesc pe rupte, mănânc la fel, mereu în grabă, niciodată la timp, mă străduiesc să zâmbesc cât mai mult și să ridic tonul cât mai puțin și îmi trăiesc viața știind fără dubiu că suntem creați pentru a-L cunoaște și iubi pe Dumnezeu și că cea mai directă cale pentru asta este prin servirea aproapelui nostru. Înțelegere care a venit încet și greu. Prin căutări asidue și încercări grele ale orgoliului. Din fericire, aceste încercări duc adesea ființa umană mai aproape de Dumnezeu, iar asta este întotdeauna garanția înțelegerii direcției corecte de viață. Pentru mine, liniștea și sentimentul de „acasă“s-au așternut în urmă cu ani, atunci când descoperirea credinței Baha’i mi-a reorganizat întregul sistem de valori și mi-a revelat scopul vieții.
Ați lucrat în marketing, acum lucrați în domeniul cauzelor sociale. Ce v-a atras cel mai mult? Cum a apărut proiectul MySafeKid cu ceva timp în urmă?
Profesional, am urmat traseul celor mai mulți din generația mea: facultate în România (management și marketing), master, post-
Am învățat lecția răbdării, a perseverenței și, mai ales, a smereniei.
universitară, cursuri peste cursuri, visuri de corporatist cu experiențe intense și ostenitoare. Dezvoltări personale cu ieșiri frecvente și dureroase din zona de confort, dar care și-au arătat roadele mai târziu în viață. Apoi schimbare totală cu încercări antreprenoriale. Scurte pauze de căutări și încercări de regăsire. Și multă muncă, mereu. Am muncit în corporații mari 10 ani (Henkel, Orange, Unicredit), mereu în Sales și Marketing, de la agent de vânzări la director de marketing și vânzări. Apoi am început căutările antreprenoriale. Din păcate, a venit criza din 2008 și a trebuit să abandonez retailul. Dar am profitat ca să pun în practică un vis ceva mai vechi: un sistem de protecție a copilului. Îl gândisem mai demult, când mi-am pierdut fetița de 5 ani în Geneva, dar nu avusesem niciodată destul timp să îl pun în practică. Așa s-a născut MySafeKid, sistemul de alertare în caz de dispariție a copilului. A fost un proiect destinat ajutorării părinților care trec prin experiența pierderii/dispariției copilului. Am lucrat cu Poliția Română, cu Centrul Focus pentru copii dispăruți și evident a fost primul meu proiect cu tentă socială.
În același timp, lucram cu soțul pe proiectele firmei noastre, care este reprezentanta mai multor companii internaționale din FMCG. Căutăm și aducem în țară branduri care lipsesc și pe care le considerăm necesare unei vieți mai bune. Au fost ani în care programul flexibil mi-a permis să îmi cresc copiii, acum de 18 și 20 de ani. Eram om de afaceri, mamă, soție, menajeră, șofer, grădinar. Iar în 2015 viața mi-a adus un nou bonus: Fundația Inovații Sociale Regina Maria.
Ce înseamnă lucrul într-o organizație precum Fundația Regina Maria? Probabil că vă întâlniți zilnic cu cauze nu tocmai ușoare... Cât vă costă, emoțional vorbind?
În fundație am venit cu drag ca voluntar și nu am mai putut pleca. A fost de fapt primul loc în care am simțit că munca mea e cu adevărat utilă și că poate face în mod inechivoc diferența în viața unor semeni de-ai mei, mai puțin norocoși. E o poziție discretă, în care de cele mai multe ori beneficiarii nici măcar nu au habar că tu exiști. O trudă care nu poate fi susținută decât cu multă iubire pentru oameni.
Cazurile de care ne ocupăm au în general povești triste și grele. Dar ceea ce simt eu pentru acești oameni nu e nicidecum milă, ci mai degrabă admirație și recunoștință. Sunt mereu uimită să văd cât de multă putere are ființa umană. Ce resorturi uimitoare avem să supraviețuim și să ne ridicăm mereu și mereu din situații pe care noi, cei din „turnul de fildeș", avem impresia că nu le-am putea trăi niciodată. Și, mai ales, cât de ușor poate aluneca fiecare dintre noi în ceea ce preferăm să numim „partea cealaltă". Trăiesc aici o continuă lecție de smerenie și recunoștință, asta e.
Câte din visurile de la 14 ani vi s-au împlinit până acum?
Hm, nu m-am gândit niciodată la asta... Încerc să îmi amintesc, sunt 33 de ani de atunci. Interesant, cred că… majoritatea. Sau cel puțin cele care contează. Am o familie așa cum mi-am închipuit, cu multă dragoste și respect, un soț care îmi e suflet pereche, copii de care sunt mândră, o mamă pe care încă o descopăr cu admirație și mândrie, un tată alături de care am fost până în ultima clipă și pe care l-am iubit enorm. Mi-am construit o casă după cum am visat-o în adolescență, aproape în detaliu, m-am bucurat și mă bucur de flori, de pământ, de pomi, de căței, de pisici. Iar munca mea… o ador! Nu cred că mă mai văd făcând altceva până la pensie și poate după. Mai am însă multe de făcut se pare pentru a împlini unul din visurile de care mi-am amintit: acela de a deveni o înțeleaptă, aflată în armonie cu sine și gata să ofere din această armonie și celor din jur. Pentru asta cu siguranță mai am o lungă călătorie spirituală de străbătut.
Ce considerați că v-a ajutat cel mai mult în reușită profesională: educația, familia, oamenii întâlniți pe parcurs, determinarea...?
Reușita profesională… astea sunt vorbe mari. Cine poate stabili cu adevărat ce e reușita? Mie asta îmi sună ca un capăt de drum, ca și cum de acum înainte nu poți merge decât în linie dreaptă. Or, nu cred în asta. Viața e un continuum de încercări, de suișuri și coborâșuri. Câștigi experiență și te străduiești să faci lucrurile mai bine în fiecare zi, asta e ceea ce depinde de tine. Restul numai Dumnezeu îl știe. Câte încercări și răsturnări de situații urmează pentru fiecare. Dar pentru a merge înainte și pentru mine au contat multe lucruri: educația dată de părinții mei, în special să fiu serioasă, muncitoare și cinstită, și încrederea pe care mi-au dat-o în mine atunci când, în copilărie, mă priveau cu admirație și îmi spuneau că sunt deșteaptă și frumoasă și cu suflet bun. Un soț care m-a susținut mereu și cu care am fost mereu în balans, mai ales în încercările mari prin care am
trecut împreună. Responsabilitatea de a fi mamă și prima educatoare a copiilor mei și determinarea mea de munci fără odihnă ori de câte ori e nevoie. Iar în ultimii ani norocul de-a întâlni oameni frumoși și speciali, care m-au inspirat și m-au mobilizat decisiv. Vorbesc aici pe de-o parte de beneficiarii fundației, despre care am pomenit deja, care mă inspiră zilnic, dar și despre personaje uimitoare pe care le-am descoperit în comunitatea baha’i din România și din întreaga lume. Am avut norocul să-l întâlnesc pe Wargha, președintele fundației, acum mentorul, prietenul și șeful meu, dar și alte persoane fascinante, oameni de afaceri de succes, dar cu o uriașă cultură spirituală și smerenie pe măsură. Oameni care mi-au confirmat că munca e un act de rugăciune, că Omul e o ființă spirituală care nu poate evolua în afara cunoașterii de Dumnezeu, care m-au inspirat să caut (și să găsesc) în scrierile sfinte toate răspunsurile de care am nevoie.
Care considerați că e lecția cea mai importantă învățată în tot acest timp?
Lecția răbdării, a perseverenței și, mai ales, a smereniei.
Sunteți foarte ocupată, când vă mai găsiți timp și pentru dvs.? Cum vă relaxați?
Nu prea reușesc să mă relaxez, nu simt că mi-am câștigat acest drept (zâmbește). Am puține pretenții, esențialul pentru mine îl fac din fuga calului. Mănânc orice e de mâncare, sunt mulțumită când sunt curată și decent îmbrăcată, iar dacă apuc o sală și o piscină o dată pe săptămână mă simt stăpâna lumii!
Când mi se încing rău de tot bujiile, fug câteva zile departe de tot, de obicei cu soțul meu.
Aveți doi copii mari. Ce ați considerat important în educația lor?
Of, dacă aș putea să o iau de la capăt, probabil că aș fi o mamă mai bună. Le-aș spune mai multe cuvinte frumoase, aș fi mai blândă, i-aș încuraja mai mult, i-aș certa mai puțin. În general am sentimente de culpabilitate când mă gândesc la mine ca mamă. Anii de fragedă copilărie ai copiilor mei m-au prins în rolul de corporatistă-fiară. Mai mereu obosită, frustrată. Ei mici, eu cu targeturi mari.
Copiii nu vin cu manual de utilizare. Învățam și creștem odată cu ei. Dar cred că am fost mereu dreaptă și le-am transmis că îi iubesc foarte mult. Am încercat să le inspir respectul pentru oameni, pentru bunuri, pentru regulile sociale. Pentru dreptate. În timp, copiii mei au înțeles, ca și mine, că rolul lor e acela de a duce mai departe o civilizație în continuu progres. Că omul nu își poate găsi fericirea decât atunci când se dă pe sine mai la o parte și se pune în slujba celorlalți. Și după acest criteriu își caută viitoarele profesii. Băiatul e student la medicină și fata ar vrea să studieze dreptul și relațiile internaționale. Sunt mândră de ei și le sunt recunoscătoare.
Dacă ați fi pentru o zi primministru, care ar fi prima măsură pe care ați adopta-o?
Aș introduce în școli și grădinițe program de educație spirituală. Atenție, nu de religie, ci de educație spirituală, cu scopul de a redeștepta conștiința spirituală. Asta ar garanta că următoarea generație ar avea mai puțin ego și mai multă iubire pentru cei din jur. Întoarcerea spre Dumnezeu este singura soluție de vindecare a omenirii. Și există deja tratamente de care prea puțini au aflat deja...