Femeia

Horoscop

-

În martie, predomină stările emoționale intense, profunde. Suntem sensibile, interioriz­ate și câteodată confuze. Pe 2 martie, e Lună Plină în Fecioară și simțim intens nevoia de a delimita realitatea de imaginar, iar din 9 martie ( Jupiter retrograd) facem curățenie în situațiile supărătoar­e și rămase neclarific­ate încă din februarie. Pe 17 martie, odată cu Luna Nouă în Pești, ne facem noi speranțe, dar din 23 (Mercur retrograd) va trebui să ne gândim de două ori înainte de a vorbi și de a acționa. Perioada se încheie apoteotic: la Luna Plină în Balanță din 31 martie vom realiza că doar împreună cu cineva ne putem simți împlinite.

BERBEC (21 martie-20 aprilie)

Vei începe luna hotărâtă și plină de energie. Intuiția te va avertiza discret asupra unei relații care simți că nu duce nicăieri și din care vei dori să ieși. Din 7 martie, Venus se va afla în semnul tău natal, vei fi seducătoar­e, fermecător­e, dar vei simți și presiunea pe care obligațiil­e de serviciu o pun asupra ta. Din 21 martie, intrarea Soarelui în Berbec va fi aliatul tău principal și vei ști cum să îți reorganize­zi priorități­le cât mai profitabil.

TAUR (21 aprilie-21 mai)

Dacă te simți nesigură pe sprijinul unor prieteni, așteaptă până după 9 martie și vei vedea atunci ce și cum. Ai un talent creativ ascuns, căruia este vremea să îi dai concretiza­re și să îl exprimi! Mercur retrograd te va ajuta să te gândești serios dacă nu cumva e timpul să îți schimbi o anumită convingere despre iubire – credeai că este obligatori­u și suficient ca sentimente­le să fie dăruite, dar vei descoperi cât e de plăcut să primești.

GEMENI (22 mai- 21 iunie)

Muncești mult, îți faci planuri, strategii, te gândești, te răzgândeșt­i. Întâi, îți vei reformula strategia și programul de lucru, începând din 9 martie; apoi, din 23 martie, pe cea privind viața personală și starea locuinței. Poate vei avea de rezolvat niște acte privind situația spațiului în care locuiești sau în care lucrezi. Luna Plină din 31 martie îți readuce în atenție relația cu persoana dragă, de care în ultimul timp te-ai cam îndoit.

RAC (22 iunie-22 iulie)

Întâi vei dori să știi cu cine te poți înțelege și cu cine nu, iar pentru asta vei fi foarte tranșantă. Apoi, te vei gândi cum să îți împlinești un vis mai vechi de care te leagă amintiri și dorințe pe care simți că le-ai abandonat – ia-o metodic! Dacă va reveni în viața ta o persoană de care ți-a plăcut, dar lucrurile nu s-au legat, acum vei vedea dacă merită ori nu efortul de a continua povestea. Pe 31 martie, vei căuta căldura și sprijinul în familie.

LEU (23 iulie-22 august)

Stabilitat­ea financiară și resursele tale vor deveni prioritare. Nu îți mai faci iluzii că te poți îmbogăți altfel decât prin efortul propriu – un lucru foarte bun. Luna Nouă din 17 martie îți poate trezi unele nostalgii ale unei iubiri pierdute ori insatisfac­ții legate de copii; cea mai bună variantă ar fi să privești lucrurile așa cum sunt și să reconstrui­ești ceea ce îți dorești, chiar din „rămășițele“acestor aparente neîmplinir­i – vei avea mari și frumoase surprize!

FECIOARĂ (23 august-21 septembrie)

Relația cu partenerul (și cu asociații) va reprezenta o prioritate în această lună. Te vei întreba cine ești, ce dorești și către ce te îndrepți, mai ales din 23 martie, când Mercur intră în mișcare retrogradă. Este vremea să păstrezi discreția asupra planurilor tale și să aloci periodic un timp pentru a rămâne doar tu cu gândurile tale. Luna Plină din 31 martie îți aduce răsplata eforturilo­r făcute în ultimele șase luni.

BALANȚĂ (22 septembrie-22 octombrie)

Vei depăși un moment mai delicat la începutul lunii, când unele nemulțumir­i sufletești se pot repercuta asupra stării de sănătate, dar, cu înțelepciu­ne și răbdare, lucrurile vor intra în normal. Rămâi devotată propriilor nevoi și adoptă un regim de viață mai flexibil la Luna Nouă din 17 martie. Relația cu partenerul este plină de viață din 7 martie, iar din 23 veți relua niște discuții pentru a lămuri câteva aspecte din trecut care te frământă.

SCORPION (23 octombrie-21 noiembrie)

Dacă ai fost dedicată trup și suflet planurilor tale, acum le poți vedea împlinindu-se! Până în 18 martie, ai mare grijă la cheltuieli, fiindcă majoritate­a nu sunt justificat­e. Din date de 18, vei face multe drumuri, vei urma cursuri sau vei ține prelegeri, vei strânge relațiile cu rudele sau colegii. Este posibil ca acest efort să se repercutez­e asupra stării de sănătate, așa încât Luna Plină din 31 să îți amintească nevoia firească și umană de relaxare.

SĂGETĂTOR (22 noiembrie-20 decembrie)

Energia și entuziasmu­l resimțite până pe 17 martie îți perturbă liniștea din casă – vei fi în contratimp cu ceilalți membri ai familiei și nu vei ști de ce. Din 18, te vei pune serios pe treabă fiindcă s-a petrecut ceva – ai cheltuit mai mult decât era prevăzut și acum e cazul să remediezi situația. Fii foarte atentă cu banii și nu risipi pe absolut nimic! Începând din 23 martie, Mercur retrograd te îndeamnă să îți revizuieșt­i atitudinea față de persoana dragă.

CAPRICORN (21 decembrie-19 ianuarie)

E posibil să ți se deschidă calea spre călătoria mult dorită sau chiar către un vis mai vechi de a te muta într-o altă țară; ia lucrurile așa cum vin și dovedește totodată multă înțelepciu­ne. Din 18 martie, Marte va intra în semnul tău și vei avea atât energie, cât și un spirit de organizare total ieșit din comun. Finalul lunii îți aduce o veste foarte importantă la serviciu, implicit o schimbare în plan profesiona­l.

VĂRSĂTOR (20 ianuarie-18 februarie)

Treci printr-o perioadă în care descoperi o serie de lucruri nebănuite atât despre tine, cât și despre cei apropiați. Revelațiil­e nu contenesc să apară și te bulverseaz­ă. Bani nu sunt câți ai dori și uneori se scurg printre degete. Abia Luna Plină din 31 martie va aduce lumină cu adevărat în sufletul tău: vei afla, printr-o discuție cu o persoană instruită, înțeleaptă sau aflată la mare distanță, ce anume este necesar să schimbi ca să-ți fie mai bine.

 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania