Le­cția de stil

Femeia - - SUMAR -

Blog­ger şi jur­na­list, Ga­bi es­te o ma­es­tră a cu­vin­te­lor. E ce­va ce o de­fi­neş­te şi îi adu­ce un far­mec apar­te. Vor­beş­te mult, râde şi mai mult şi are da­rul de a ra­di­o­gra­fia so­ci­e­ta­tea, oa­me­nii şi întâmplă­ri­le de zi cu zi ca ni­meni alta, plin de sub­sta­nță şi umor. Se far­de­a­ză cu stil, ni­ci­o­da­tă stri­dent, are o in­te­li­ge­nță na­ti­vă în com­bi­nați­i­le ves­ti­men­ta­re şi poar­tă to­tul cu na­tu­ra­lețe. Es­te nu doar un chip fru­mos, un om in­te­li­gent, ci şi unul plin de pro­fun­zi­mi şi foar­te op­ti­mist, de la ca­re ai ce­va de învățat de fi­e­ca­re da­tă când o întâlneş­ti, fie că e vor­ba de fru­mu­sețe, mo­dă, li­te­ra­tu­ră sau fi­lo­so­fie. Mot­to-ul ei es­te „În pal­ma ca­re ofe­ră tran­da­firi ră­mâne întot­de­au­na un pic de par­fum“. DIN RITUALUL MEU DE FRUMUSEŢE nu lip­seş­te ni­ci­o­da­tă lo­ţi­u­nea mi­ce­la­ră. Că mă aflu aca­să, pe pla­jă sau în vârf de mun­te, am aproa­pe o sti­clu­ţă cu apă mi­ce­la­ră, iar pre­fe­ra­ta mea în ulti­ma pe­ri­oa­dă es­te cea de la Bi­o­der­ma, des­ti­na­tă te­nu­lui sen­si­bil. Îmi cu­ră­ţă foar­te bi­ne ma­chia­jul, îmi cal­me­a­ză ro­şe­a­ţa în tim­pul ex­pu­ne­rii la soa­re şi o fo­lo­sesc pe pla­jă şi pen­tru împros­pă­ta­rea te­nu­lui înain­tea re­a­pli­că­rii cre­mei cu pro­tec­ţie so­la­ră, nea­pă­rat cu SPF 50. To­to­da­tă, nu adorm ni­ci­o­da­tă fă­ră să aplic o cre­mă de noap­te cu efect an­tia­ging. Am 36 de ani to­tu­şi!

AM ÎNVĂŢAT CĂ nu-i o tra­ge­die ca din ritualul meu zil­nic de frumuseţe să lip­se­as­că fon­dul de ten, fă­ră de ca­re, în ur­mă cu mul­ţi ani, nu-mi ve­de­am via­ţa po­si­bi­lă. Îl apli­cam în strat gros în fi­e­ca­re di­mi­nea­ţă şi abia atunci mă sim­ţe­am pre­gă­ti­tă să dau pi­ept cu lu­mea. Între timp, m-am des­co­pe­rit şi am înţe­les că oa­me­nii mă pri­vesc la fel şi fă­ră mas­că. Poa­te doar cu ruj ro­şu sau roz fuc­sia, din când în când. Aşa­dar, aş spu­ne că din ritualul zil­nic de frumuseţe am gri­jă să nu lip­sesc eu, cu tot ce­ea ce sunt, să mă ac­cept cu toa­te im­per­fec­ţi­u­ni­le şi să mă pri­vesc aşa cum mi-aş dori să mă va­dă cei­lal­ţi, iar asta îmi con­fe­ră încre­de­re şi mă aju­tă să mă simt tot mai fru­moa­să. Și să port ro­chii. În ul­ti­mii doi ani, gar­de­ro­ba mea s-a îmbo­gățit con­si­de­ra­bil cu ro­chii. Nu cre­de­am că voi avea vre­o­da­tă cu­raj să port o ro­chie ro­şie mu­la­tă, dar ia­tă că sunt într-o con­ti­nuă tran­sfor­ma­re, ca­re mă ui­meş­te până şi pe mi­ne!

CÂND VRE­AU SĂ MĂ RELAXEZ, merg pe jos. Mult. Ki­lo­me­tri între­gi. Fie va­ră, fie iar­nă. Une­ori înso­ţi­tă de o pri­e­te­nă bu­nă, dar am şi mo­men­te când simt ne­voia să mă plimb sin­gu­ră. Îmi pla­ce la ne­bu­nie să merg pe jos, mă opresc să po­zez o floa­re şi un colţ de iar­bă, mă uit la oa­meni, in­tru în câte o bi­se­ri­că ce-mi ie­se în ca­le pen­tru că simt con­stant ne­voia să mul­ţu­mesc Di­vi­ni­tă­ţii. Atunci când mă plimb sin­gu­ră, îmi vin în min­te ce­le mai bu­ne idei şi so­lu­ţii pen­tru di­ver­se ches­ti­uni din via­ţa mea, mă relaxez şi mă încarc fan­tas­tic cu ener­gie. Cul­mea, du­pă 10 km par­cur­şi pe jos, simt că pot să mut mun­ţii din loc, de­şi fi­zic es­te po­si­bil să fiu chi­nu­i­tă de ce­va bă­tă­turi.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.