Q&A psi­ho

Femeia - - SUMAR -

Fi­ul meu a împli­nit de cu­rând 22 de ani și lo­cu­i­ește cu mi­ne și cu soțul, con­ti­nuând să ce­a­ră bani de la noi, fi­in­dcă el nu lu­cre­a­ză. De pa­tru ani mă rog de el să-și dea ba­ca­lau­re­a­tul, dar su­sți­ne că școa­la nu are cum să-l aju­te în viață. Nu știu de un­de i-au in­trat aces­te idei în cap și cât timp mai are de gând să fie întreți­nut de noi. Ne spu­ne că nu reușește să-și gă­se­as­că ser­vi­ciu, iar eu îi spun că e cu atât mai greu cu cât nu are școa­lă. Ce să mai fac și ce să-i mai spun? (Sil­via­na, 45, Bu­cu­rești)

Cred că pro­ble­ma es­te des­tul de ve­che da­că, du­pă pa­tru ani de la ter­mi­na­rea li­ceu­lui, fi­ul tău nu vrea să-și dea ba­ca­lau­re­a­tul. În plus, fap­tul că tu și soțul l-ați su­sți­nut me­reu și i-ați dat bani nu es­te de na­tu­ră să-l încu­ra­je­ze să-și cau­te un ser­vi­ciu. Es­te ade­vă­rat că, în ulti­ma vre­me, ti­ne­rii se ma­tu­ri­ze­a­ză mai lent, ado­les­ce­nța se pre­lun­gește și ei stau din ce în ce mai mult de­pen­de­nți de ba­nii pă­ri­nți­lor. Cu cât amână mai mult, cu atât mai greu îi va fi să se adap­te­ze la un loc de mun­că. În ge­ne­ral, nu sunt adep­ta so­luți­i­lor ra­di­ca­le, dar cred că nu ar mai tre­bui să-i dați bani de bu­zu­nar. Pro­ba­bil nu es­te ca­zul să-i spu­neți să se mu­te, nea­vând un­de, dar, în afa­ră de un loc de dor­mit și mânca­re zil­ni­că, nu aveți de ce să mai con­tri­bu­iți la întreți­ne­rea lui. Poa­te în fe­lul aces­ta va înțe­le­ge că, da­că vrea să ai­bă ce-și do­rește, tre­bu­ie să mun­ce­as­că. Nu te te­me să schim­bi ce­va, doar așa îl poți fa­ce să înțe­le­a­gă.

Am fă­cut de cu­rând o că­lă­to­rie scur­tă de trei zi­le cu câte­va co­le­ge de li­ceu. Am cre­zut că va fi o ieși­re plă­cu­tă, „între fe­te“. Toa­te au co­pii în afa­ră de mi­ne, iar la un mo­ment dat, dis­cuția a de­viat în ace­as­tă di­re­cție. A înce­put un tir de între­bări agre­si­ve le­ga­te de sta­rea mea ci­vi­lă și to­tul a cul­mi­nat cu între­bă­ri­le lor: de ce nu sunt ca­pa­bi­lă de o re­lație pe ter­men lung, de ce nu am co­pii etc. M-am înfu­riat cum­plit, mi s-au pă­rut nu doar agre­si­ve, ci și ne­po­li­ti­coa­se și foar­te re­le. Mă întreb ce am greșit de am pro­vo­cat ast­fel de re­a­cții ori­bi­le sau ce pot fa­ce pen­tru a pre­ve­ni ast­fel de lu­cruri în vi­i­tor. Nu m-am aștep­tat să fiu ana­te­mi­za­tă pen­tru că nu sunt că­să­to­ri­tă și nu am co­pii.

Dra­gă Lau­ra, pri­mul lu­cru pe ca­re te rog să-l faci es­te să eviți ast­fel de per­soa­ne în vi­i­tor. Nu te te­me că îți pi­er­zi pri­e­te­ne­le; din ce îmi spui, aces­te per­soa­ne nu sunt pri­e­te­ne­le ta­le da­că au pu­tut să-ți vor­be­as­că ast­fel și să te fa­că să te si­mți prost. În al doi­lea rând, nu es­te vi­na ta. Din pă­ca­te, men­ta­li­ta­tea ro­mâneas­că es­te de mul­te ori îna­poia­tă și in­to­le­ran­tă, dar es­te drept că întot­de­au­na ne mi­răm cât de in­to­le­ra­nți pot fi oa­meni. Sunt si­gu­ră că ai alți pri­e­teni, ca­re te plac așa cum ești și nu te ju­de­că du­pă sta­rea ta ci­vi­lă. E drep­tul tău să nu te că­să­to­rești și să nu ai co­pii, da­că nu vrei, și nu da­to­re­zi ni­mă­nui ni­cio ex­pli­cație. Si­gur că men­ta­li­tăți­le se schim­bă greu, dar fii ta­re, nu te lă­sa des­cu­ra­ja­tă sau mâhni­tă de ast­fel de re­a­cții pros­tești. Pă­re­rea mea es­te că ace­le fe­mei sunt foar­te ne­fe­ri­ci­te ele înse­le și au gă­sit un mo­tiv să-și des­car­ce frus­tră­ri­le. Ni­ci­un om mu­lțu­mit și împă­cat cu viața lui nu-i ju­de­că pe cei­la­lți în acești ter­meni. Îmi pa­re rău că a tre­bu­it să ser­vești drept pa­ra­trăs­net pen­tru câte­va fe­mei tris­te, dar în aces­te mo­men­te cel mai bun lu­cru pe ca­re-l poți fa­ce es­te să-ți păs­tre­zi cal­mul și să sta­bi­lești foar­te clar li­mi­te­le pes­te ca­re nu per­miți să se tre­a­că. Da­că te si­mți în con­ti­nua­re agre­sa­tă, nu te je­na să pă­ră­sești dis­cuția și să te re­tra­gi. Da­că nu poți fa­ce nici asta, de­se­ori umo­rul și iro­nia te pot sal­va de ener­vări inu­ti­le. Și nu ui­ta, nu e ni­mic în ne­re­gu­lă cu ti­ne. Fi­e­ca­re om are drep­tul să trăias­că așa cum do­rește, nu cum îi im­pun sau cum cred cei­la­lți. Exis­tă din ce în ce mai mul­te fe­mei ca­re nu mai do­resc să trăias­că așa cum le dic­te­a­ză cu­tu­me­le stric­te. Nu te te­me să-ți asu­mi ale­ge­ri­le, es­te mai rău să re­greți ce­va ce n-ai fă­cut de­cât ce­va ce ai fă­cut. Vei gă­si întot­de­au­na oa­meni buni ca­re te vor tra­ta cu res­pect și pri­e­te­nie.

În ulti­ma vre­me, ti­ne­rii se ma­tu­ri­ze­a­ză mai lent, ado­les­ce­nța se pre­lun­gește

Din pă­ca­te, men­ta­li­ta­tea ro­mâneas­că es­te de mul­te ori îna­poia­tă și in­to­le­ran­tă

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.