Ioana Stoica: Fizica este „cool“prin definiție
Pe doamna profesoară Ioana Stoica am cunoscut-o la Aspire for Teachers, modulul pedagogic intensiv pentru cadrele didactice din toată țara, unde a susținut o prelegere despre fizică şi metode de predare având pe catedră un dispozitiv. Ca nişte elevi curioşi, toți profesorii din audiență abia aşteptau ca doamna Stoica să înceapă experimentul, spre deliciul celor prezenți!
Chiar dacă nu am avut timp să înțeleg fizica, urmând un profil uman, acea conferință m-a captivat, m-a fascinat şi m-a făcut să îmi pară rău că nu mai sunt elevă – şi să am o profesoară precum cea din fața mea, ce vorbea cu atâta pasiune despre ceea ce face, cu bucurie în ochi când pomenea de elevii săi şi cu zâmbetul pe buze că se afla acolo.
De când sunteți dascăl?
Am absolvit Facultatea de Fizică, Universitatea Bucureşti, în 1985. La Colegiul „Tudor Vianu“predau de mai bine de 20 de ani!
Ați adus ceva nou elevilor: cum v-a venit ideea unui mod de predare plin de experimente?
Hmm…. E greu de răspuns! Eu cred că doar am abordat lucrurile (uneori) diferit față de metoda tradițională. Şi asta pentru că sunt convinsă că în viața elevilor e nevoie de magie. Pe de altă parte, rigoarea ştiințifică nu trebuie neglijată. De aceea, am încercat s-o îmbin cu învățarea prin joc, prin descoperire şi fascinație. În 2007, ca profesor am avut o bursă la NASA şi atunci am realizat ce important e jocul – şi nu glumesc – în predarea fizicii, să-i implic pe elevi în jocul meu.
Lucrurile vin de la sine, nu m-a părăsit entuziasmul nicio secundă.
Aveți copii, ați verificat metoda mai întâi acasă?
Am un băiat, Bogdan. Pe vremea când el începea să învețe fizică, eu nu aveam experiență cu elevii de la clasele mici, pentru că predasem numai la clase de liceu. Era mai greu să găsim un limbaj comun. Dar a avut o profesoară minunată ce i-a deschis gustul pentru fizică. A fost apoi elevul meu la „Vianu“. Ne-am înțeles bine, zic eu, având în vedere că şi el e „absolvent de fizică“, cu două medalii de argint la Olimpiadele Internaționale de fizică de la Salamanca şi de la Singapore. A absolvit fizica la Princeton University, apoi un doctorat, tot în fizică, la CALTECH.
Fizica e o ştiință abstractă. Cum poate fi ea predată, explicată într-un mod experimental?
Eu cred că doar frumusețea matematicii aplicate în fizică este o frumusețe abstractă. Fizica este peste tot în jurul nostru, trebuie doar să priveşti, cu ochii minții, simetriile şi armoniile din jur. Richard Feynman numea aceste simetrii şi armonii legi ale fizicii. Fizica e „cool“prin definiție.
Aşa că nu e prea greu! La clasele mici, a VI-a şi a VII-a, îmi provoc elevii cu tot felul de experimente. De obicei, când predau ceva nou, am pe catedră un dispozitiv care îi intrigă. Toți sunt curioşi să afle cum funcționează, iar până la sfârşitul orei, trebuie să „elucidăm misterul“. Să vedeți ce întrebări pun! De multe ori, nu am vreme să le răspund în timpul orei. Le explic şi în pauză.
Multe dintre micile dispozitive sunt cumpărate din muzeele de ştiință sau din locuri în care merg cu elevii la concursuri sau la conferințe. Uneori, foştii elevi îmi aduc astfel de dispozitive. Poate că le e dor de ora de fizică.
La liceu, lucrurile se schimbă. Copiii din ziua de azi sunt foarte deştepți şi la un click distanță de aproape orice informație. De aceea trebuie, ca profesor, să fii „contemporan“cu ei şi cu lumea în care trăieşti. Folosesc softuri educaționale, multe dintre ele realizate împreună cu elevii mei. Iar experiențele efectuate sunt diferite: elevii folosesc senzori, construiesc minisateliți, programează minicomputere care să măsoare presiunea şi temperatura… Dar, indiferent cum aleg să predau, nu uit niciodată că fizica presupune aprofundare în sensul cel mai clasic cu putință. Nu cred că e ceva greşit în a preda, atunci când e cazul, în mod tradițional: doar cu tablă şi cretă.
Elevii dvs. obțin rezultate remarcabile la concursuri. Puteți să ne spuneți în ce constă modul dvs. de predare şi cum le treziți interesul?
Cred că elevii mei au rezultate deosebite, în primul rând, pentru că au material bun. Ştiți cum se spune: contează şi materialul clientului. Cei mai mulți sunt elevii mei din clasa a VI-a. Au rezultate şi pentru că lucrăm mult, în plus, la cercurile de fizică. Lucrăm şi în vacanțe. Am introdus în şcoală un proiect minunat, numit „Learning by teaching“, proiect în care elevii mai mari sunt mentorii celor mai mici: le supraveghează pregătirea la partea experimentală sau le coordonează proiectele. Nu pierd niciun prilej să invit în mijlocul elevilor mei un absolvent de excepție – şi sunt mulți! –, eu cred în puterea exemplului. Lucrurile vin de la sine, nu m-a părăsit entuziasmul nicio secundă, deşi predau de atâția ani.
Femeia să se respecte și să fie bună prietenă cu ea însăși.
Ați coordonat proiecte remarcabile în colaborare cu NASA şi ESA (The European Space Agency), unde elevii dvs. au ajuns pe primul loc. Care este cel mai valoros premiu câştigat de ei?
Premiul „Best Moonbuggy Design (for solving engineering problems associated with lunar travel)“, obținut la concursul NASA Moonbuggy Race. Acest premiu este valoros şi pentru că pe diplomă este lipită o bucată dintr-un steag ce „a fluturat” la bordul Stației Spațiale Internaționale şi a fost readus de naveta spațială Atlantis pe Pământ.
Care e cea mai mare satisfacție pe care o aveți ca profesor?
Să te plimbi şi să auzi de atâtea de ori „sărut mâna, doamna profesoară“, de parcă ai fi nu în campusul uneia dintre cele mai mari universități din lume, ci pe Bulevardul Mihalache, când ies elevii din „Vianu” de la ore! Când eram în campus, aproape că mi se părea firesc, doar ştiam că am mulți foşti elevi, studenți acolo. Dar în avion, când mă întorceam în țară, am realizat că nu e chiar firesc, că doar era campusul Universității Princeton! Iar dacă fie şi pentru o secundă mi s-a părut firesc înseamnă că nu e chiar rău să fii profesor de fizică la „Vianu”!
Dincolo de copii, îi învățați şi pe profesori. Sunteți trainer la Aspire for Teachers. Ce înseamnă acest lucru pentru dvs.?
De fiecare dată este o onoare şi în acelaşi timp o provocare să mă aflu în fața colegilor mei. Eu însămi sunt norocoasa absolventă a mai multor cursuri de formare internaționale pentru profesori. Am învățat foarte mult, aşa că abia aştept să le împărtăşesc colegilor mei cunoştințele şi ideile noi cu care mă întorc. Uneori mai împart cu colegii şi materialele didactice aduse. De exemplu, aşa s-a întâmplat cu materialele primite la Perimeter Institute din Canada, materiale ce pot fi folosite când se predă optica. Folosesc aceste întâlniri să învăț şi eu lucruri noi. Pentru mine, această experiență este una deosebită şi pentru că stabilim conexiuni sau chiar legăm prietenii, că doar avem pasiuni şi aspirații comune!
Dvs. ce lecții ați învățat de la copii?
Păi, în fiecare zi, lecții de informatică! (râde) Glumesc, nu chiar în fiecare zi şi nu doar lecții de informatică! Am învățat de la ei că trebuie să trec mai uşor peste greşeli, dar nu fără să învăț din ele cât pot de mult. Pentru mine este o plăcere să interacționez cu elevii: ne bucurăm împreună de lucrurile bune care ni se întâmplă şi învățăm cum să depăşim, tot împreună, eşecurile.
Sunteți dascăl, dar şi femeie. Ce credeți că este important pentru o femeie, pentru imaginea ei şi pentru starea ei de bine?
Cred că e foarte important ca femeia să se respecte şi să fie bună prietenă cu ea însăşi. Eu cred că, dacă eşti bun prieten cu tine, poți fi şi cu cei din jur. Cum altfel să ai stare de bine dacă nu eşti în armonie cu ce este în jurul tău?
Care este sursa dvs. de energie?
Evident, elevii; dar şi Alexandra, adorabila mea nepoțică, în vârstă de doi ani şi jumătate.
Ca profesor, trebuie să fii „contemporan“cu elevii.