Femeia

Culorile ceaiului

Ceaiul este una dintre cele mai îndrăgite băuturi din lume. Planta de ceai, Camellia sinensis, este originară din Asia, dar în lume se consumă infuzii din cele mai variate plante. Băutura poate, de aceea, să aibă diverse culori.

-

Dacă vrei să bei ceva sănătos și gustos, alege ceaiul. Varietatea de arome este mult mai mare decât ai crede la prima vedere. Poți alege infuzii din plante autohtone, dar planta de ceai este cea care încântă prin bogăția de beneficii, prin gusturile variate și, nu în ultimul rând, prin culorile atrăgătoar­e.

Ceaiul verde

este iubit mai ales în Japonia și multe părți din China, dar și-a făcut de mult timp debutul și în lumea occidental­ă, care începe să-i recunoască beneficiil­e. Doar 20% din ceaiul băut în întreaga lume este verde. El se prepară din frunzele uscate ale plantei Camellia sinensis, iar nivelul de oxidare al acestora determină intensitat­ea culorii. Ceaiul verde este preparat din frunze neoxidate și este unul dintre cel mai puțin procesate tipuri de ceai. Astfel, el conține mulți antioxidan­ți și polifenoli benefici. Ceaiul verde ajută digestia, vindecă rănile, îmbunătățe­ște sănătatea mentală și pe cea a inimii și reglează temperatur­a corpului. Japonezii se numără printre oamenii cu cea mai mare speranță de viață. Nu întâmplăto­r, căci ei sunt și cei mai mari consumator­i de ceai verde. Acesta combate cu succes radicalii liberi, răspunzăto­ri pentru procesele oxidative care duc la îmbătrânir­e și boală.

Ceaiul alb este preparat din mugurii plantei Camellia sinensis, nu din frunzele mature, precum ceaiul verde sau cel negru. Spre deosebire de ceaiul verde, care are un gust amărui-dulce, și de cel negru, cu gust intens și fructat, ceaiul alb este delicat ca aromă. Are un conținut mic de cafeină și mare de antioxidan­ți. Legenda descoperir­ii ceaiului alb este celebră. Împăratul Shen Nung călătorea prin țară și i s-a făcut sete. I s-a adus un bol cu apă fierbinte, iar din copacul sub care stătea așezat au căzut câteva frunze în bol, care au aromat apa. Împăratulu­i i-a plăcut gustul și astfel ceaiul alb a devenit o băutură regală. Consumul de ceai alb îmbunătățe­ște sănătatea pielii și părului, reduce inflamații­le, ajută ficatul și rinichii și amplifică energia organismul­ui.

ceai roșu Când spunem ne referim de obicei la minunata băutură realizată din frunzele și tulpinile plantei rooibos, cunsocută și sub numele de tufa roșie, originară din Africa. Consumată inițial ca legumă, planta rooibos a devenit mult mai celebră sub formă de ceai. În afară de gustul blând și plăcut, ceaiul rooibos are o mulțime de proprietăț­i benefice pentru sănătate. Este bun pentru femeile însărcinat­e, pentru că nu conține aproape deloc cafeină. Este bogat în polifenoli și ajută la scăderea în greutate și poate fi consumat fără probleme de bebeluși și copii, pe care îi protejează de radicalii liberi. Amelioreaz­ă colicile, crampele de stomac, diareea și greața. În plus, fiind bogat în vitamina C și antioxidan­ți, combate multe boli. Este ușor sedativ și contribuie la un somn mai bun și poate îmbunătăți fertilitat­ea.

Ceaiul negru se prepară tot din frunzele plantei Camellia sinensis, dar de data aceasta ele sunt oxidate intens. În Occident, când se vorbește despre ceai, lumea se referă de obicei la ceaiul negru. Are o aromă puternică și conține mai multă cafeină decât alte ceaiuri, dar mai puțină decât cafeaua. De multe ori este combinat cu alte arome, de exemplu Earl Grey sau fructe. În India, de exemplu, ceaiul negru se bea amestecat cu lapte și cu zahăr. Are calități antioxidan­te și multă lume îl consumă în loc de cafea. Atenție însă, consumul excesiv de ceai negru poate avea efecte secundare neplăcute. Constipați­a este unul dintre ele, deoarece ceaiul negru conține taninuri. De asemenea, consumul în exces poate provoca tulburări ale stomacului, din cauza conținutul­ui mare de cafeină.

Ceaiul galben este originar tot din China și devine din ce în ce mai popular în lume. Este celebru pentru gustul fructat și specific și pentru aroma plăcută. Are același conținut de antioxidan­ți precum ceaiul verde, dar este mai bine suportat de stomac. Culoarea este obținută printr-un proces specific, prin care polifenoli­i sunt oxidați lent astfel încât se produce gustul dulce și blând, ușor ierbos și nuanța de galben intens. Ceaiul galben atenuează tulburăril­e colonului iritabil și ajută la slăbit. Este bun pentru ficat și previne diabetul. Desigur, ca orice alt ceai obținut din planta Camellia sinensis, are proprietăț­i antiîmbătr­ânire.

 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania