Spu­ne NU au­to­sa­bo­tă­rii!

Sun­tem cel mai bun pri­e­ten al nos­tru sau, de fapt, cel mai ma­re dușman? Atunci când că­dem pra­dă au­to­sa­bo­tă­rii, nu fa­cem de­cât să ne tăi­em sin­guri cra­ca de sub pi­ci­oa­re, să ne pre­gă­tim pen­tru ra­teu, ni­ci­de­cum pen­tru reuși­tă.

Femeia - - SUMAR -

Exis­tă atâtea si­tuații în ca­re fa­cem ori­ce altce­va de­cât ce ne-am pro­pus și știm prea bine că ne-ar fi be­ne­fic. Ai luat cam mul­te ki­lo­gra­me și un re­gim de slă­bi­re e mai mult de­cât im­pe­ra­tiv? Ni­cio pro­ble­mă, dar îl vei înce­pe de lu­nea vi­i­toa­re, fi­in­dcă azi a fost zi­ua unei co­le­ge cu ca­re ar fi de pre­fe­rat să te ai bine și câte­va fur­se­curi în plus ori­cum nu con­te­a­ză. E tim­pul să pui punct idi­lei to­xi­ce în ca­re ești im­pli­ca­tă și ca­re nu-ți adu­ce de­loc fe­ri­ci­re? Nea­pă­rat, dar doar du­pă ce re­a­ran­je­zi mo­bi­la din su­fra­ge­rie. Tre­bu­ie să ter­mini proi­ec­tul ur­gent de la ser­vi­ciu? Ime­diat ce se ter­mi­nă încă un epi­sod din se­ria­lul pre­fe­rat. Pe scurt, avem scu­ze pen­tru ori­ce. Și, în loc să pu­nem pi­ci­o­rul în prag și să schim­băm tot ce ne împi­e­di­că să evo­luăm în viață, ne com­plă­cem într-un pre­zent au­to­dis­truc­tiv. Vor­ba ace­ea, nu par­ti­ci­pa­rea con­cre­tă la un ma­ra­ton es­te par­tea cea mai grea, ci ri­di­ca­tul de pe ca­na­pea. De ce ne fa­cem una ca asta, de ce ne com­pro­mi­tem sin­gu­re șan­se­le la o viață mai bună? Mo­ti­ve­le sunt nu­me­roa­se și com­pli­ca­te!

Lip­sa încre­de­rii în si­ne

Si­mți un­de­va în adâncul tău că nu me­riți să ai suc­ces sau să fii fe­ri­ci­tă. Sau cel puțin asta e apa­re­nța. Știu, e cât se poa­te de iro­nic, dar faci par­te din­tre oa­me­nii ca­re se simt prost când dau ra­teuri, însă (cul­mea!) se simt și mai prost când au suc­ces. Cum e po­si­bil? Ne pla­ce tu­tu­ror să fim con­sec­venți și să acți­o­năm în con­cor­da­nță cu ce si­mțim sau cre­dem. Iar când acți­u­ni­le noas­tre di­fe­ră de va­lo­ri­le noas­tre, încer­căm ime­diat să le ega­li­zăm. Mai exact, da­că ne înși­ru­im vic­to­ri­i­le și reuși­te­le, dar, în ace­lași timp, ne per­ce­pem ca fi­ind in­ca­pa­bi­li, ca pe o per­soa­nă ca­re nu me­ri­tă ce­va bun, înce­pem să schim­băm si­tuația. De­fi­ci­tar, adi­că în pro­pri­ul de­tri­ment.

Cu alte cu­vin­te, ale­gem ori­când fa­mi­lia­ri­ta­tea, per­se­ve­re­nța chiar, în loc de pro­pria fe­ri­ci­re ade­vă­ra­tă. Alt­fel spus, când te-ai obișnu­it să fii ig­no­rat, ne­drep­tățit, ex­ploa­tat, gă­sești o anu­mi­tă… mu­lțu­mi­re când te re­gă­sești în acea si­tuație. Și asta doar pen­tru că es­te o si­tuație cu ca­re te-ai obișnu­it. Răul pe ca­re îl cu­noști e de pre­fe­rat si­tuați­i­lor ne­cu­nos­cu­te, fie ele chiar și cu po­te­nțial be­ne­fic.

Ne­voia in­con­tro­la­bi­lă de… con­trol

Au­to­sa­bo­ta­rea nu e un sen­ti­ment plă­cut, dar mai rău de­cât au­to­sa­bo­ta­rea e să si­mți că n-ai ni­ci­un con­trol asu­pra pro­pri­ei vi­eți. Așa­dar, chiar ajun­gem să obți­nem plă­ce­re din ges­ti­o­na­rea pro­pri­i­lor eșe­curi, în loc să ne con­cen­trăm pe tot ce pu­tem fa­ce pen­tru a reuși în ce ne pro­pu­nem. Spe­cia­liștii de­nu­mesc un ase­me­nea com­por­ta­ment sin­dro­mul im­pos­to­ru­lui. Ce înse­am­nă mai exact? Pe mă­su­ră ce ajun­gi tot mai sus, an­xi­e­ta­tea ta crește din sim­plul mo­tiv că, atunci când te vei pră­buși (lu­cru de­venit ine­vi­ta­bil în min­tea ta), vei că­dea de mai sus. Știu, nu e o per­ce­pție să­nă­toa­să, dar, ori­cât de mult ne-ar sur­prin­de, fa­ce par­te din re­a­li­ta­tea mul­to­ra din­tre noi.

Și încă n-am ter­mi­nat cu mo­dul încâlcit și au­to­dis­truc­tiv în ca­re ajun­gem câte­o­da­tă să ve­dem lu­cru­ri­le! Ca ori­ce om pe lu­mea asta, avem ne­voie de un țap is­păși­tor când lu­cru­ri­le iau o tur­nu­ră ne­do­ri­tă. Ei bine, cei ca­re se au­to­sa­bo­te­a­ză în mod con­stant dau de ce­le mai mul­te ori vi­na pe acți­uni, NU pe ei înșiși. Mai exact, atunci când si­tuația se înrău­tățește – pen­tru că asta se va întâmpla, nu-i așa, în ca­zul au­to­sa­bo­to­ri­lor, adi­că al vic­ti­me­lor per­fec­te –, e mai puțin du­re­ros să spu­nem că n-am fă­cut ce­va anu­me de­cât să re­cu­noaștem că nu sun­tem într-un anu­mit fel. Să dăm câte­va exem­ple. E mult mai su­por­ta­bil să spu­nem că avem res­ta­nțe la fa­cul­ta­te pen­tru că nu ne-am pre­zen­tat la cur­suri de­cât să ad­mi­tem că nu sun­tem ca­pa­bi­li să înțe­le­gem ma­te­ria. Iar când par­te­ne­rul te pă­ră­sește, e mai sim­plu să spui că nu l-ai spri­ji­nit înde­a­juns de­cât să re­cu­noști că nu me­riți dra­gos­tea lui. Cu toa­te că tu cre­zi în aces­te „de­fec­te“gra­ve. Ve­zi, îți sa­bo­te­zi pro­pria fe­ri­ci­re, nu-ți per­miți să fii fe­ri­ci­tă!

Plic­ti­se­a­lă ma­re, mo­nșer!

N-am fi cre­zut ni­ci­o­da­tă, dar ia­tă că e po­si­bil să ne au­to­sa­bo­tăm din plic­ti­se­a­lă. Nu de puți­ne ori înce­pem o ce­ar­tă sau un mic scan­dal doar ca să si­mțim că trăim cu in­ten­si­ta­te mai ma­re, pen­tru sen­zați­i­le tari, chiar da­că aces­tea pot ve­ni la pa­chet cu efec­te ne­do­ri­te, ca­re să ne com­pro­mi­tă într-un fel sau altul. Dar acest com­por­ta­ment nu es­te nici el con­si­de­rat nor­mal, ci doar spe­ci­fic au­to­sa­bo­to­ri­lor. Au­to­sa­bo­ta­rea ne dă acea sen­zație bine cu­nos­cu­tă de in­sta­bi­li­ta­te și haos, du­pă ca­re tânjim doar pen­tru că ne es­te fa­mi­lia­ră, cum spu­neam.

Uni­ca so­luție

In­di­fe­rent ca­re es­te mo­ti­vul au­to­sa­bo­tă­rii ta­le, exis­tă o sin­gu­ră re­zol­va­re: să nu te mai te­mi de eșec. Cel puțin, asta spun spe­cia­liștii. În spa­te­le fri­cii de suc­ces se as­cun­de, de fapt, te­a­ma de in­suc­ces. Au­to­sa­bo­to­ri­lor nu le lip­sesc cu ade­vă­rat am­biția și sen­ti­men­tul că me­ri­tă tot ce-i mai bun pe lu­mea asta, ei au groa­za de a da tot ce-i mai bun din ei și de a nu fi de ajuns pen­tru a bi­fa ce­ea ce și-au pro­pus. Cei ca­re își pun sin­guri pi­e­dici sunt, în adâncul lor, îngro­ziți de even­tua­li­ta­tea de-a fi umi­liți în mod pu­blic, de a des­co­peri că nu sunt, de fapt, în stare să obți­nă ce-și do­resc.

Pen­tru a be­ne­fi­cia de un aju­tor efi­ci­ent în di­re­cția do­ri­tă de ti­ne, pen­tru a scă­pa de im­pul­sul au­to­dis­truc­tiv, tre­bu­ie să ape­le­zi la o te­ra­pie po­tri­vi­tă ție. Ni­meni nu tre­bu­ie să su­por­te po­va­ra au­to­sa­bo­tă­rii, ni­meni nu tre­bu­ie să încer­ce să des­câlce­as­că sin­gur fe­lul tău com­pli­cat de a fi și de a acți­o­na. Ime­diat ce des­co­peri la ti­ne por­niri au­to­sa­bo­toa­re, ape­le­a­ză la aju­tor spe­cia­li­zat. Noi toți tre­bu­ie să încer­căm să fim cea mai bună va­rian­tă a noas­tră, pen­tru a ajun­ge să obți­nem ce ne do­rim de la viață, pen­tru a trăi cât mai sa­tis­fă­că­tor cu pu­ti­nță.

Une­ori sun­tem pro­pri­ul nos­tru dușman, con­si­de­rându-ne in­ca­pa­bi­le sau ne­dem­ne de o anu­mi­tă si­tuație

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.