Explo­ra­tor

Femeia - - SUMAR - Anca Pa­vel, psi­ho­log și psi­ho­te­ra­peut re­lați­o­nal, www.jo­cul-vi­e­tii.ro

Me­reu m-am între­bat: cum es­te să trăi­ești ca lo­cal­nic pe o in­su­lă scăl­da­tă de soa­re, încon­ju­ra­tă de ape al­bas­tre-ver­zui și co­lo­ra­tă de ve­ge­tație și de că­suțe ve­se­le? Pen­tru că, ori de câte ori am ajuns în va­ca­nță pe o in­su­lă, m-au iz­bit în pri­mul rând cal­mul, bu­na dis­po­ziție și zâmbe­tul per­ma­nent al oa­me­ni­lor de aco­lo. Ca și când tim­pul și rit­mul vi­eții se dis­tri­bu­ie du­pă alte re­gu­li pe la ei. Aco­lo to­tul e să­nă­tos, fi­e­ca­re cli­pă are far­mec, fi­e­ca­re pri­vi­re se um­ple de cu­loa­re, fi­e­ca­re loc îți cântă o mu­zi­că și te pri­mește cu brațe­le des­chi­se. Mai îmbrățișa­tă de viață cum mă simt pe o in­su­lă din Gre­cia nu mă simt ni­ci­un­de. Da­că am ne­voie de un loc de re­fu­giu în ca­re să îmi odih­nesc min­tea și să îmi li­niștesc su­fle­tul, închid ochii și mă ima­gi­nez pe un șez­long așe­zat la um­bra unui co­pac, pe o pla­jă din­tr-o in­su­lă gre­ce­as­că, as­cul­tând va­lu­ri­le mă­rii și foșne­tul vântu­lui prin­tre frun­ze.

Îi in­vi­di­ez ta­re pe acești lo­cal­nici. Cu acea in­vi­die ce se apro­pie ca si­mți­re de fas­ci­nația și bu­cu­ria cu ca­re îl pri­vești pe omul de ca­re ur­me­a­ză să te îndră­gos­tești. Și pe ca­re o trăi­ești lao­lal­tă cu con­vin­ge­rea că ai des­co­pe­rit ce­va im­por­tant pen­tru ti­ne.

M-am gândit mul­tă vre­me la ei și la cât de bi­ne­cu­vânta­tă le es­te expe­ri­e­nța vi­eții. Și m-a iz­bit la un mo­ment dat fap­tul că, din­co­lo de a trăi zil­nic încon­ju­rați de atât fru­mos, ei au pri­vi­le­gi­ul de a ex­pe­ri­men­ta con­stant acea stare de bine și de calm, până când o de­po­zi­te­a­ză în pro­fun­zi­me și de­vi­ne una cu fi­i­nța lor.

Că „re­pe­tiția es­te ma­ma învăță­tu­rii“se știe de mul­tă vre­me. Doar că nu prea ne stă la înde­mână să con­si­de­răm că acest prin­ci­piu ne poa­te fi de aju­tor și în pe­ri­oa­de­le gri ale vi­eții.

Oa­me­nii aceștia m-au aju­tat să înțe­leg cât de util es­te să îți cre­e­zi o in­su­lă a ta și să exer­se­zi cu re­gu­la­ri­ta­te ce­va ce te poa­te scoa­te că­tre lu­mi­nă când mo­ho­re­a­la dom­nește de jur împre­jur. Pen­tru că, atâta vre­me cât trăi­ești su­fi­ci­ent de des o stare-re­per de bine și cu­noști me­ca­nis­mul prin ca­re o poți ac­ti­va, e ca și când poți ros­ti o for­mu­lă ma­gi­că la ne­voie. Ră­mâne să iden­ti­fici un obi­cei-an­co­ră pe ca­re ți-ar prin­de bine să îl in­tro­duci în pro­pria viață, apoi să ape­le­zi la dis­ci­pli­na ne­ce­sa­ră pen­tru a-l păs­tra ac­tiv timp înde­lun­gat.

Va­rian­te­le din ca­re poți ale­ge un obi­cei-an­co­ră sunt di­ver­si­fi­ca­te: prac­ti­ca­rea unui sport, îngri­ji­rea unui ani­mal de com­pa­nie sau a plan­te­lor, me­di­tația zil­ni­că, plim­bări în aer li­ber, hob­by-uri… ori­ce îți es­te la înde­mână și te mo­ti­ve­a­ză su­fi­ci­ent pen­tru a in­ves­ti cu con­sec­vență timp și ener­gie. Ori­ce te aju­tă să îți îmbu­nă­tățești ca­li­ta­tea stă­rii in­te­ri­oa­re. Doar să adau­gi in­gre­di­en­tul se­cret: prac­ti­ca per­se­ve­ren­tă.

Be­ne­fi­ci­i­le unei prac­tici con­stan­te de­pășesc câști­gu­ri­le unei ac­ti­vi­tăți oca­zi­o­na­le: sta­tor­ni­cește ca trăi­re acea stare-re­per și bă­tă­to­rește ca­lea că­tre ea, ast­fel că o poți re­gă­si ra­pid când te ră­tă­cești pe că­ră­ri­le întu­ne­ca­te ale vi­eții. Un obi­cei-an­co­ră îți poa­te re­gla echi­li­brul vi­eții.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.