Q&A psiho
Fiul meu de numai 14 ani m-a anunțat că este gay. Că are deja un prieten, că a mai avut, dar nu avusese curajul să-mi spună. S-a grăbit să adauge că deocamdată „sunt doar prieteni“și nu și-a început încă viața sexuală. Eu i-am zis că este bine cum simte el și n-am mai vorbit de atunci pe această temă, dar, hotărât lucru, nu mă împac deloc cu ideea. Mai mult, nici nu cred că este gay, o face numai din teribilism. Însă n-aș vrea să devină gay. Cum să fac, cum să mă port cu el? (Liliana, e-mail)
Dragă Liliana, în primul rând mi se pare extraordinar că fiul tău vorbește cu tine la vârsta ingrată de 14 ani, și îți spune lucruri despre el. În al doilea rând, mi se pare admirabil că ai reacționat cu calm la spusele lui și că ai subliniat faptul că important este să se simtă bine. Tu îl cunoști mai bine și știi care sunt înclinațiile lui, dar, indiferent dacă este gay sau straight, cred că lucrul cel mai important este să fie sănătos, să aibă o viață împlinită și să fie acceptat de oamenii dragi. România nu este cea mai prietenoasă țară din acest punct de vedere, așa că, dacă într-adevăr fiul tău este homosexual, pentru el este important să știe că are parte de dragostea și sprijinul tău. Este posibil să fie într-o fază de tatonări și căutări și poate se poartă ca un copil teribil care se va dovedi heterosexual. Dar crezi că îl vei iubi mai puțin dacă este gay? Gândește-te la asta și acordează-ți comportamentul în funcție de ce înseamnă el pentru tine, nu în funcție de orientarea lui sexuală.
Cred că prietena mea și-a cam pierdut mințile. De ceva vreme, frecventează niște cursuri de reiki sau așa ceva și, dacă la început putea trece drept pasiune, acum nu te mai înțelegi cu ea. A început chiar să se uite urât la mine, zice că îi fur energiile și mă îndeamnă să încerc să nu mai fiu o persoană negativă. Eu insist cu ea pentru că o văd izolându-se din ce în ce mai tare, deoarece tratează oamenii urât și de sus în cea mai mare parte a timpului. Cum aș putea s-o ajut? (Sabina, e-mail)
Trebuie să știi un principiu de bază în psihoterapia de orice fel: nu poți ajuta pe cineva care nu vrea să fie ajutat. Înțeleg că prietena ta devenit adepta unui sistem de credințe și interpretează lumea și oamenii prin grila pe care o învață acolo. Nu este neapărat ceva rău, problema apare dacă, așa cum spui, se izolează și tratează oamenii prost. Poate cel mai bine este să stați de vorbă ca niște prietene, de la egal la egal și să-i împărtășești grijile tale în mod delicat și cu tact. Dacă e receptivă, poți dezvolta mai mult ideea, dar, dacă nu, nu rezolvi nimic printr-o ceartă. Încearcă să tratezi situația cu umor, uneori este util și readuce oamenii cu picioarele pe pământ. Însă, dacă o vei critica constant, îți va răspunde că ești prea negativă și veți intra într-un cerc vicios. Ai răbdare și observă situația, poate va renunța cu timpul la unele idei radicale.
O prietenă mi-a spus că soțul meu are o amantă. Drept să zic, eu nu cred, chiar dacă nu pot spune în fiecare moment unde este și ce face soțul meu. Cred totuși că aș simți dacă e o problemă între noi. Prietena mea insistă să angajez un detectiv particular; am refuzat, însă acum mi-a zis că o să angajeze ea unul, ca să-mi demonstreze că are dreptate. Acum am coșmaruri cu soțul meu care descoperă că am pus să fie urmărit. Ce mă fac, ce să-i spun prietenei mele ca să ne lase în pace? (Ioana, 48, București)
Cred că prietena ta nu ți-e tocmai prietenă sau poate trece printr-o perioadă dificilă și și-a pierdut bunul-simț și bunele maniere. O poți întreba ce dovadă are că soțul tău te înșală, iar dacă nu are dovezi, îi poți spune direct că te deranjează comportamentul ei. Dacă nu ești de acord cu detectivul particular, ea nu te poate forța să-l angajezi. De asemenea, niciun detectiv particular nu urmărește soțul unei alte femei. Există și varianta în care îi povestești soțului tău povestea și te sfătuiești cu el. Dar este important să fii fermă cu prietena și să-i spui foarte clar că te deranjează ce face sau ce vrea să facă. Nu are niciun drept să se bage în viața ta.