Femeia

Horoscop

-

Finele anului aduce un val de entuziasm și bună dispoziție specifice sărbătoril­or, susținute de această dată și de prezența lui Jupiter în semnul optimist al Săgetătoru­lui. Luna Nouă din 7 decembrie deschide noi oportunită­ți pentru cele care și-au stabilit țeluri îndrăznețe, care au dorința de a-și câștiga independen­ța, de a se dezvolta sau de a merge pe o cale dreaptă. Suferințel­e din dragoste trebuie uitate cu atât mai mult cu cât avem acum posibilita­tea vindecării sufletești. Luna Plină din 22 decembrie ne va reaminti de locurile și oamenii pe care îi purtăm în suflet și de obligația ce ne revine fiecăreia de a ne exprima așa cum suntem.

SĂGETĂTOR (22 noiembrie-20 decembrie)

E cea mai bună perioadă pentru tine! E adevărat că, din când în când, îți reaminteșt­i frânturi din trecut pe care ai fi vrut să le uiți. Gândul te duce către părinți, bunici, locuri în care ai trăit și pe care nu le-ai mai văzut de o vreme… Nu lăsa fantezia să zburde prea departe și pune accentul pe ceea ce ai făcut prin propriile puteri. Luna Nouă din 7 decembrie te va reîncărca energetic pentru următorii 12 ani – plănuiește unde și cu cine simți că vrei să te așezi de-acum încolo!

BERBEC (21 martie-20 aprilie)

Ai marele avantaj de a vedea lumea într-o nouă lumină, aproape filosofică. Sensibilit­atea și intuiția ta vor atinge cote înalte; pe de o parte vei putea desluși motivele pentru care ai trecut de-a lungul timpului prin câteva încercări, dar vei și găsi puterea de a le da uitării. Orice formă de exprimare artistică (fie chiar și înscrierea la un curs de dans) îți vor aduce atât bucurie, cât și alinare. Vei petrece mai mult timp acasă, în locurile natale sau printre rude.

TAUR (21 aprilie-21 mai)

E puțin probabil să te îndrăgoste­ști, în schimb poți pune la punct niște detalii în relația actuală de așa manieră, încât de-acum încolo partenerul să te poată înțelege. Deși îți vei dori cadouri de sărbători, este posibil să primești o invitație de a călători, ceea ce nu e tocmai rău. Uită de ambițiile profesiona­le în ultimele zile ale anului și participă mai mult la bucuriile și visurile pe care le împărtășeș­ti cu persoana iubită!

GEMENI (22 mai-21 iunie)

În prima săptămână vei avea rezolvat o problemă de sănătate a ta sau a unui membru al familiei și, concomiten­t, un program de lucru mai încărcat. Te vei achita cu bine de aceste sarcini gândindu-te și că partenerul e nerăbdător să petreceți timp împreună, dar… se pare că îl veți petrece tot muncind. După atâta osteneală, începând din 13 decembrie ar trebui să profitați și să ieșiți împreună în lume cât mai mult!

RAC (22 iunie-22 iulie)

Noua ocupație te solicită destul de mult, dar capeți încredere în tine pentru că îți dă sentimentu­l libertății. Gândurile îți vor fi influențat­e de relația afectivă, făcându-te uneori să simți că pierzi controlul. Luna Plină din 22 decembrie îți va fi de ajutor în sensul redefiniri­i poziției pe care o ai în cadrul relației: mergeți mai departe doar dacă sunteți exact pe aceeași lungime de undă!

LEU (23 iulie-22 august)

Vei simți un puternic suflu de energie și e timpul schițării unor planuri îndrăznețe la Luna Nouă din 7 decembrie, referitoar­e la relația cu persoana iubită. Fii prudentă cu banii și nu cheltui pentru divertisme­nt mai mult decât e cazul. Încă sunt necesare unele reparații în casă, inclusiv obținerea unor acte. La finele anului vei face un bilanț esențial: ți-ai îndeplinit toate obligațiil­e față de ai tăi așa încât să faci ce-ți place?

FECIOARĂ (23 august-21 septembrie)

Îți e bine acolo unde te afli și te afli acolo unde îți este bine – așa se traduce influența pe care Jupiter o va exercita asupra ta. Din 7 decembrie poți semna niște acte, un contract de închiriere, cumpărare sau de angajare. Gândește-te serios la o reașezare, stabilește destinația pe care vrei să o dai unei moșteniri sau unui imobil. Evită acțiunile în instanță – situația se poate clarifica abia la primăvară. Din 22 decembrie vei pune punct unei suferințe sentimenta­le.

BALANȚĂ (22 septembrie-22 octombrie)

Chiar în primele zile ale lunii vei negocia atât dreptul, cât și dorința de a fi independen­tă. Procesul a fost îndelungat, dar acum trebuie să ia sfârșit. Luna Nouă din 7 decembrie va contribui mult la redefinire­a relațiilor tale, a modului în care te faci înțeleasă și îți va da forța să pui în aplicare ceea ce gândești. Dacă te vei simți fizic vlăguită înseamnă că mai ai de lucrat cu încrederea în tine și cu exprimarea onestă. Luna Plină din 22 decembrie va pune în lumină tot ceea ce te motivează, dar te și trage înapoi: nevoi personale, dar și tipare de familie...

SCORPION (23 octombrie-21 noiembrie)

Ai șansa extraordin­ară de a îndrepta greșelile pe care le-ai făcut de-a lungul verii, în special în relația cu partenerul. Gândește-te bine înainte de a te implica într-un proiect comun dacă asta presupune și o investiție financiară. Banii pot veni doar dacă renunți la speculații și se vor risipi dacă au o provenienț­ă neclară. Adoptă o atitudine relaxată, plină de compasiune și îndreaptă-te către artă, lectură, spirituali­tate.

CAPRICORN (21 decembrie-19 ianuarie)

Pentru tine norocul stă ascuns un timp, dar îi vei simți protecția ori de câte ori vei fi în impas. Cel mai important moment va fi cel de Lună Plină din 22 decembrie, când vei da toate cărțile pe față în relația de cuplu. Vei ști exact ce dorește partenerul, ce puteți clădi împreună, ce nu puteți și cât de mult ești tu dispusă să te implici - forță și resurse ai din plin, trebuie doar să te hotărăști. În ultima zi a anului, în anturajul tău vor pătrunde câteva femei deosebit de ambițioase și puternice.

VĂRSĂTOR (20 ianuarie-18 februarie)

Până în 13 decembrie încă simți repercusiu­nile evenimente­lor ce te-au răscolit din august încoace. Luna Nouă din 7 decembrie te așază pe o nouă direcție, îți dă încredere și hrănește cea mai importantă nevoie a ta, libertatea. E și o capcană aici: poți rămâne fără repere și din dorința de a ignora pierderea unei persoane iubite te vei refugia în muncă. Luna Plină din 22 decembrie te va lămuri dacă ceea ce ai visat și ai dorit corespunde nevoilor tale reale.

PEȘTI (19 februarie-20 martie)

Deși în ansamblu e o perioadă minunată pentru afirmare în carieră, este posibil ca atenția să îți fie abătută în altă direcție. Sentimente­le o iau razna și energia ta fizică devine fluctuantă. E bine să nu pierzi din vedere scopurile pe care ți le-ai stabilit cam de un an încoace. Luna Plină din 22 decembrie va pune în lumină temerile, reținerile, obstacolel­e pe care le ai de învins în relația cu copiii sau persoana iubită. Ei vin cu pretențiil­e, tu cu nevoile sufletești– negociază!

 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ?? Alyssa Milano, n. 19 decembrie 1972
Alyssa Milano, n. 19 decembrie 1972
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania