Gianina Elena Beleagă (23)

Frumoasă, înaltă, mlădioasă, mereu cu zâmbetul pe buze, însă foarte hotărâtă. Legată de familie și cu dorință puternică de a reuși. Așa am putea-o caracteriza pe Gianina.

Cum este viața ta dincolo de antrenamente?

În afara sportului, încerc să fiu o persoană cât mai „normală“. Îmi place să ies cu prietenii, iar când am câteva zile libere, îmi place să călătoresc chiar și în zone apropiate. Îmi place marea, iubesc muntele și încerc ca, de fiecare dată când am posibilitatea, să mă deconectez de la sport, cantonament și tot ce înseamnă canotaj. Cel mai mult iubesc să cunosc oameni și să învăț lucruri noi, din domenii noi pentru mine.

Care este povestea începutului tău în canotaj?

Cred că mai degrabă canotajul m-a ales pe mine. „Basmul” a început la vârsta de 13 ani. Antrenorii de la Lotul de Juniori din Fălticeni, Despa Ioan și Avrămia Vasile, au făcut o selecție la care am participat și eu. Îndeplinind criteriile (înălțime și anvergura brațelor), mi-au explicat „cu ce se mănâncă” acest sport.

Ai visat să fii Elisabeta Lipă. Cum e drumul spre podium?

Sunt două femei în viața mea care m-au învățat primii pași în viață atât la propriu, cât și la figurat: mama mea și doamna Elisabeta Lipă. Pentru mine, chiar reprezintă două prototipuri de superwoman. Cât despre drumul spre podium… este extraordinar de greu, dar, paradoxal, superb. Cred că este cel mai sincer examen al

vieții pe care îl poți da. Dacă în drumul spre medalie lupți la modul cel mai cinstit și dai tot, finalul este peste măsura așteptărilor sau imaginației.

Ce calități îi trebuie unui adolescent ca să ajungă în Lotul Național al României?

În primul rând, dorința de a face ceva pentru el, pentru viața și pentru viitorul lui, dar și pentru țară. Mereu apar circumstanțe care ne dau peste cap ceea ce credem noi că se va întâmpla, dar, dacă ești conștient de ceea ce îți dorești de la tine, vei găsi soluții la orice problemă. Dorința este calitatea primordială a unui sportiv de performanță. De aici izvorăsc toate celelalte calități care alcătuiesc profilul unui atlet profesionist: perseverență, anduranță la muncă permanentă, înțelepciune dobândită în ani din victorii, dar, cel mai important, din eșecuri.

Care a fost cea mai frumoasă competiție din viața ta?

Normal, campionatele mondiale la care am câștigat ar fi cele mai frumoase experiențe trăite, dar nu este o afirmație 100% sinceră. Nicio competiție avută nu a fost mai prejos decât alta. Da, unele au avut mize mai mari față de altele, însă la toate am luptat până la ultima fărâmă de energie. Pe toate le țin minte și la fiecare concurs în parte am trăit cel mai frumos sentiment. În acel moment, la startul

fiecărei competiții, am simțit aceleași emoții, fie că era un campionat mondial, unul național sau doar niște selecții pe lacul Snagov.

Cum te-ai înțeles cu antrenorii?

În general, cu toți antrenorii am o relație strict profesională, în care antrenamentul e antrenament, cu bucurii, stres, nervi, uneori glume, corecții, felicitări, însă pe antrenorul selecționer, cel care m-a descoperit, îl consider antrenorul meu de suflet. Și acum, după 5 ani de când nu mă mai antrenează, vorbim foarte des. Sunt considerată un membru al familiei. Probabil m-am atașat de acest om minunat și de familia lui și din cauza faptului că părinții mei au divorțat când eram mică, iar eu am simțit mereu lipsa unui tată.

Cum te-a sprijinit familia de-a lungul timpului?

Familia m-a sprijinit și mă sprijină necondiționat în orice fac. Orice decizie aș lua, mama este alături de mine. Desigur, îmi spune părerea ei, dar este conștientă că ceea ce fac este spre binele meu. De multe ori, surorile mele, care sunt mai mari cu 8, respectiv 9 ani, mă sună pentru a-mi cere sfatul. Le-am demonstrat că sunt o persoană cerebrală și ele pot doar să mă susțină în ceea ce fac.

Ai o pasiune pentru bijuterii?

Îmi plac bijuteriile. Colecționez foarte multe și din orice categorie, însă pantofii sunt cei de care sunt îndrăgostită. Știu că sună clișeic, dar consider că bijuteria cea mai frumoasă pe care o avem este zâmbetul. Un zâmbet sincer, din inimă te face să strălucești și să îi luminezi pe cei din jur. Bijuteriile sunt doar niște lucruri, al căror scop este să copieze ce avem noi mai strălucitor, zâmbetul. Dacă vine din inimă, chiar nu avem nevoie de mai mult.

Citești? Mai studiezi ceva anume?

Da! Citesc mult și orice gen de literatură. De fiecare dată când am puțin timp liber, îmi place să mă refugiez în lectură. Când sunt nervoasă, tristă sau am orice alte stări negative, ascult muzică și citesc; uneori le fac simultan. Acum sunt studentă în ultimul an la Educație Fizică și Sportivă, iar masterul vreau să îl fac în Management și Relații Publice, de ce nu, chiar în domeniul sportiv. Avem nevoie de dezvoltatori și promoteri ai sportului românesc, iar eu, venind din lumea sportului, consider că înțeleg bine unde ar trebui să se îndrepte lucrurile.

Crezi în iubire?

Da! Cred în iubire, iar aici nu mă refer doar la cea pentru partenerul de viață. Cred că lucrurile după care mă ghidez cel mai mult în viață sunt să iubesc și să fiu iubită de cine contează pentru mine. Chiar dacă îmi este din ce în ce mai greu să îmi fac timp pentru cei dragi, pentru familie, dragostea față de ei îmi dă putere. Atunci când îmi este greu și îmi vine să renunț sau chiar în mijlocul unei curse, când durerea depășește luciditatea, îmi pun o întrebare simplă: „Pentru cine fac asta?”, iar răspunsul îmi vine automat în minte: „Mama“. Cred și în iubirea față de un partener.

Norocul înseamnă pentru tine…

Cred în legea atracției. Consider că norocul ți-l faci singur prin fiecare acțiune întreprinsă.