Cu umorul, treci peste orice situație
Dincolo de scenă, Andreea Georgescu, stand-up comedian, e o fată veselă, foarte optimistă și crede că nu e nimic pe lumea asta ce nu putem să facem dacă ne dorim cu adevărat.
Astudiat doi ani la Farmacie, a terminat Jurnalismul și a lucrat o bună perioadă în presă, până acum șapte ani, când a decis că vrea să fie pe cont propriu și și-a deschis o firmă de Digital. Apoi a venit pasiunea pentru stand-up comedy, iar viața a propulsat-o tocmai pe scenele New Yorkului. Așa că a devenit și scenaristul unui serial de comedie.
Farmacie, presă, stand-up comedy. Care a fost mai exact parcursul tău?
Ai mei, în special mama, au considerat că era mai bine pentru mine ceva ce nu-mi plăcea deloc. Am mers pe mâna lor inițial, însă în paralel cu Farmacia am făcut Facultatea de Jurnalism, fără să știe ei. Cum a doua facultate se plătește, m-am împrumutat de la verișoara mea, care tocmai plecase în America prin Loteria Vizelor, ca să-mi plătesc primul semestru. Am mers la ambele aproape doi ani, pentru că nu mă puteam decide ce e mai bine pentru mine. Nu am terminat Farmacia, ci doar Jurnalismul, deși mi-a părut rău de toată munca depusă la prima, inclusiv de meditațiile pe care le-am făcut în liceu, că examenul de intrare era satanic. Mi-a plăcut și mai mult când am început să lucrez în presă. Nu regret, experiența a fost una interesantă. Acum, cred cu tărie că lucrurile pentru care nu ești făcut nu-ți plac de la început.
Umorul e moștenit sau educat?
Cred că e și, și. Se poate rafina, dar în cazul meu e și nativ. M-a ajutat și mediul din familie: bunicul meu era un om foarte vesel și tot timpul râdea. Petrecând mult timp cu el, pentru că munceam la munte. Aveam vaci, oi și trebuia să producem fânul pentru iarnă. Mergeam să-l culegem la toate grădinile din zonă, cea mai depărtată fiind la cinci ore de mers. Era greu, că aveam 5-6 ani, dar el făcea totul să pară mai ușor, că făcea din tot o glumă. Crescând cu el, am prins din stilul său de umor. Apoi a fost tata, care și el avea un umor aparte. Eu am luat din ambele părți. Evident, în timp mi-am rafinat stilul, am învățat despre teoriile râsului, de ce psihologic oamenii râd și altele. Iar pentru un om natural vesel, care vede lucrurile într-un anume fel, nu e atât de ușor să facă comedie. E multă muncă în spate ca să faci oamenii să râdă.
Deci nu-i atât de ușor să pregătești un spectacol…
Nuuuu. În ziua în care am spectacol, fac doar asta. Îmi compun setul de glume − că am poate o sută și le schimb între ele. Eu fac glume scurte și asta înseamnă că vreau să le recompun la fiecare show, astfel încât să folosesc din mai multe zone și să testez glume noi. E un efort să le ții minte.
Câte glume ai într-un spectacol?
Într-un spectacol de șapte minute am 40 de glume. Am patru, cinci, chiar șase glume pe minut, în funcție de reacția publicului.
Ce te-a determinat să pleci să faci stand-up la New York?
Am avut dintotdeauna o fascinație pentru America. Am ajuns acolo după ce au plecat, în 1998, unchii mei și verișoara care m-a ajutat cu banii în facultate. Am mers în mai multe orașe de acolo de-a lungul vremii, însă abia apoi am ajuns în New York și am simțit că sunt de acolo. Orașul e magnetic. În plus, atunci nu mă identificam cu scena de stand-up de aici. Făcusem niște cursuri de teatru în România, iar un profesor mi-a sugerat că ar trebui să încerc să fac stand-up. Cum eu mergeam pe 1 octombrie la New York și stăteam două săptămâni, mi-am propus să caut un curs de comedie acolo. Am găsit unul de cinci zile. Cum nu scria nicăieri că trebuie să am glumele scrise, m-am dus pur și simplu. Însă la final ne-a pus să citim glumele. Care glume? Am scris repede pe foaie tot ce mi-a venit în minte, inspirată de momentele penibile prin care am trecut. Cu umorul treci peste orice situație!
Cum faci față unui show de stand-up când ai o zi proastă?
Să știi că se vede dacă ai o zi proastă! Se simte că ai o altă livrare a glumelor. Oricât de bune sunt, contează mult cum le spui. Mi s-a întâmplat o singură dată să am o zi atât de proastă, încât
Lucrurile pentru care nu ești făcut nu-ți plac de la început.
am preferat să anulez apariția. Vreau să fie o bucurie de fiecare dată, nu să mă chinuiesc pe scenă.
Ești printre puținele femei din stand-up. Cum faci față? Simți că ești în competiție cu bărbații?
Nu am simțit niciodată diferența dintre sexe nici în țară, nici afară. În America am simțit mai mult diferențiere doar pentru că nu sunt de acolo. Și nu e o competiție. Pentru mine nici nu contează că e bărbat sau femeie dacă mă poate face să râd. Dar, da, e o industrie a bărbaților. Când m-am întors cu bursă pentru un an de studii în domeniu în America, în grupă eram doar două femei din 14 cursanți. Dar asta nu înseamnă că nu avem fiecare propriile noastre calități. Mai mult, râdem unii la glumele celorlalți.
Care au fost sacrificiile pe care le-ai făcut pentru asta?
Fac sacrificii în continuare. Eu muncesc mult la birou extra ca să-mi permit să mă duc acolo să fac stand-up. Am nopți nedormite. Mă susțin singură de foarte mulți ani. Apoi, e foarte greu de explicat familiei de ce fac asta, pentru că nu trăiesc din stand-up.
Care sunt ingredientele pentru un umor de calitate?
E foarte importantă atenția la detalii, să observi ce se întâmplă în jurul tău. Întotdeauna încerc să caut partea plină a paharului, chiar și la înmormântări. E o muncă perpetuă de creație.
Există diferențe între umorul românesc și cel american?
Umorul meu de aici a fost suficient de bun pentru State: mă bazez pe autoironie, relații, joburi, business, cu care oamenii relaționează peste tot în lume. Chiar dacă sunt multe nuanțe culturale fără ca eu să mă prind de ele, umorul e la fel peste tot, e la fel ca bunul-simț. E o monedă de schimb internațională și poți să râzi împreună chiar și fără să cunoști limba.
„Triplusec“, serialul TV. Ce te-a făcut să accepți această provocare?
Era un domeniu total nou. Iar când ajung la un anumit nivel într-un domeniu, mă gândesc la ce mai sunt bună. Cum mi-a plăcut dintotdeauna să scriu, am acceptat să lucrez și eu la scenariu.
„Întotdeauna caut partea plină a paharului, chiar și la înmormântări!“ Umorul e la fel peste tot, e la fel ca bunul-simț.