Q&A psiho
Simt cum, treptat, copilul meu se îndepărtează de mine. A intrat în clasa a cincea și aproape nu-l mai văd în timpul săptămânii din cauza programului școlar. În weekend, își petrece zilele cu nasul în tabletă și spune că are de lucru. Nu știu dacă joacă jocuri, dar, oricum, nu prea par amuzante, nu râde niciodată. L-am chemat să mergem în parc cu rolele, cum făceam când era mic, și spune mereu că nu poate, că are de învățat. Mie mi se pare că nu mai are nicio bucurie și am întrebat deja la școală cum se descurcă. Mi s-a spus că bine, dar nu e foarte atent la ore. Cum să fac să-mi reapropii copilul? (Alina, 44, e-mail) ?
Fiul tău este în perioada prepubertății sau poate a intrat deja în pubertate. Este o fază destul de complicată, cu multe schimbări hormonale, fiziologice și psihologice. Din câte îmi povestești, pare un copil mai introvertit, așa că nu este cazul să-l presezi să întreprindă acțiuni sociale numeroase și frecvente. Dacă rezultatele școlare sunt bune și comportamentul lui nu prezintă alte modificări, dă-i spațiu și timp, dar observă-l în continuare cu atenție și cu discreție. Spune-i că ești mereu aproape de el dacă are nevoie de ceva și oferă-i siguranța emoțională că îți poate spune orice. Cu timpul, se va apropia el din nou de tine.
Prietena mea are un copil de un an și jumătate, un băiețel frumos, dar mie mi se pare că e cam ciudat. Nici acum nu întoarce capul când îl chemi pe nume, nu articulează mai nimic și pare că nici nu-și poate concentra privirea (are și strabism, aici nu sunt foarte sigură). Aș vrea să-i atrag cumva atenția mamei să-l ducă la un neurolog sau psiholog, dar nu știu cum să procedez ca să n-o jignesc. (Simona, 31, e-mail) ?
Grijile tale sunt destul de îndreptățite. Un copil de această vârstă ar trebui să reacționeze când este strigat și să fie atent la ce se întâmplă în jurul lui. Cred că-i poți împărtăși grijile tale prietenei tale, mama copilului, exact pe acest ton de preocupare și dorință de a ajuta. Nu trebuie să dai de înțeles că ar fi ceva în neregulă cu copilul, mai degrabă întreab-o dacă este mereu așa, dacă răspunde când ea îl cheamă pe nume etc. Doar un neurolog poate pune un diagnostic corect și probabil va trebui s-o îndrumi pe prietena ta spre medic.
În ultimii trei ani, m-am îngrășat vreo 10 kg, nu am nicio problemă medicală, este numai din cauza mâncatului nervos. Și nimic nu ajută! Am încercat orice, chiar și hipnoza. Visam de mult la o operație, dar nu am bani destui. Săptămâna trecută, am primit o ofertă din partea unei prietene din Italia: o clinică oferă operația gratuit pentru zece persoane care se oferă să experimenteze o nouă procedură. Este tot ce-mi puteam dori, numai că asta înseamnă să plec de la locul de muncă cel puțin o lună și nu mi se permite să fac asta, îmi pierd jobul dacă plec. Dar, dacă aș avea cu 10-12 kg mai puțin, aș avea o altă carieră, chiar în Italia. Ce să fac? (Lucreția, 35, e-mail) ?
Dragă Lucreția, din ce îmi povestești, cred că suferi de o tulburare de alimentație, foarte răspândită mai ales printre femei. Cred că, înainte de orice operație, ar trebui să consulți mai întâi un medic nutriționist și să-i explici în detaliu problema ta. Dacă zici că îngrășarea s-a produs în ultimii trei ani, poate că acum trei ani s-a întâmplat ceva care te-a dat peste cap și sfatul meu este să consulți și un psiholog. Nutriționistul îți va face un plan alimentar și unul de exerciții fizice, pe care ar fi bine să le urmezi timp de câteva luni. De asemenea, vizita la psiholog te va ajuta să înțelegi care sunt cauzele problemei tale. Iar dacă asculți de cei doi specialiști, sunt sigură că nu vei mai avea nevoie de operație. Nu te repezi la proceduri complicate și dificile înainte de a încerca metodele naturale și clasice de slăbit și de echilibrare emoțională!