Mihai Jurca: Aș putea face orice pe lumea aceasta
Mihai Jurca (www.mihaijurca.ro) a fost desemnat în 2018 cel mai bun blogger de turism. Eu i-aș da un premiu pentru modestie și decență în media.
Fiul Romicăi Jurca, doamna inconfundabilă de la Meteo, urmează tradiția familiei și prezintă vremea la Antena 1, este căsătorit cu frumoasa Cristina Toader, fostă stewardesă și un PR-ist profesionist, și este pasionat nu doar de călătorie, ci și de împărtășirea bucuriei descoperirilor sale cu prietenii din online.
Premiile pentru calitatea ta de călător avizat care împărtășește lucruri în online înseamnă ceva anume pentru tine?
Nu am alergat niciodată după premii. Chiar și în școala generală, după ce am luat premiul întâi din primul până în al patrulea an de studii, nu m-am mai atins vreodată de această distincție, deși consider că eram un elev bun. Însă premiile pe care le primesc pentru blog sunt altfel. Le consider mult mai valoroase. În școală primeam premiu pentru aptitudinile mele, în timp ce acum premiile sunt o recunoaștere a faptului că tot ceea ce fac îi ajută pe cei din jur: pot călători mai bine, mai ieftin ș.a.m.d. Deci da, fără falsă modestie, dacă tot iau premii pentru Best Travel Blog înseamnă că încă stau pe mijlocul drumului și nu am ieșit în decor.
Recunoașterea meritelor de comunitatea online a devenit esențială astăzi? Asistăm la o schimbare a mediului de comunicare și apreciere?
Un lucru e cert – stăm prea mult timp cu ochii în telefoane, nu mai comunicăm așa cum o făceam acum câțiva ani, nu știu dacă direcția este cea bună, cu tot respectul pentru evoluția tehnicii. Și o să fac din nou trimitere la anii de școală, când nu existau telefoane mobile și, ce să vezi, tot reușeam să comunic cu prietenii mei și să ne vedem la fotbal, la film sau la snowboarding. Mi-e dor de o zi în care să nu sune telefonul. Cât despre recunoaștere, da, cred că vine și online, și offline. Doamne ferește când va veni momentul să trăim numai din recunoașterea online!
E mai comod să lucrezi la TV sau în online?
N-aș putea face o diferență pentru că în ambele este vorba (și) despre imagine. Când merg la TV, trebuie să fiu odihnit, zâmbitor, aranjat, întrucât cei care mă privesc nu știu că poate nu am cea mai bună zi, că mă doare capul sau că vecinul a dat găuri cu bormașina toată noaptea. Așa e și în călătorii. Pentru că apar în multe poze din locurile în care ajung, trebuie să fiu atent la ținuta mea, la detalii, la calitatea materialelor realizate. Și de abia atunci intervine comoditatea, când stai la biroul tău, cu o cafeluță și pui cap la cap toate poveștile pe blog. Deci comoditatea și relaxarea țin mult și de felul în care știi să îți organizezi munca.
Care sunt cele mai năstrușnice preparate pe care le-ai gustat?
Nu știu dacă am încercat ceva atât de neobișnuit. Ce, gândacii sunt neobișnuiți? (n.r. râde) Le spun tuturor să mănânce hering suedez fermentat la soare, cu intestinele nescoase, pe un pat de cartofi și cu puțină ceapă roșie și să-mi spună după aceea dacă li se pare ceva mai… năstrușnic! Că de miros nu poate fi vorba. Dacă stai rău cu ficatul, ăla ești!
Călătorești doar tu, bagajul și aparatul de fotografiat?
Eu, bagajul, aparatele, căci sunt
Stăm prea mult timp cu ochii în telefoane, nu mai comunicăm așa cum o făceam acum câțiva ani.
mai multe, și o tonă de cabluri, adaptoare, încărcătoare, mufe, carduri, cititoare, harduri externe, obiective foto. Am tot ce îmi trebuie într-o vacanță.
Cât îți folosesc în job, dar și în viața cotidiană cultura generală, școala, studiul?
Ohoho, o întrebare care mă provoacă. Dacă nu ai o bază culturală solidă, îți e mai greu să extragi toată seva unui anumit loc, a unei situații în care te afli poate pentru o singură dată în viață. Și spun asta mai ales în privința blogului. Eu nu pot merge în Spania, să zicem, și să le recomand cititorilor să facă baie în Mediterană, să mănânce paella și să bea sangria. Ei așteaptă mult mai mult de la mine! Trasee mai puțin cunoscute, mâncăruri mai puțin știute, situații mai puțin întâlnite în viața de zi cu zi... Și îți aduci aminte că ai citit tu la un moment dat undeva o istorioară despre litera L care este pavată în piața mare din Tallinn, Estonia. Și uite așa vii cu ceva nou!
Ce te inspiră?
Marea și deșertul. Deși ordinea cred că e inversă. Îmi plac destinațiile aride, îmi plac cactușii, îmi place ideea de nesfârșit. Că, oricât ai merge pe jos, nu poți să dai de capătul acelui loc, fie el mare sau deșert. Mi s-a părut fabulos momentul în care am mers în Qatar într-un jeep safari, iar la un moment dat ne-am oprit. Ne spune șoferul nostru: „Vedeți balta aceea la 1 kilometru în față? Dincolo de ea e Arabia Saudită“. Ești în deșert, iar acolo este o graniță, spre același deșert, dar administrat de un alt stat.
Iubirea este o lume în care trăiești sau pe care o dorești?
Iubirea este și a fost mereu o constantă în viața mea, dar mi-e destul de greu să croșetez pe această temă (n.r. râde). Mi-e mai simplu să vă povestesc despre Deșertul Mojave, spre exemplu. Îmi găsesc cuvintele mai ușor.
Ai o mamă celebră în domeniul meteo. Te mai consulți cu ea?
Întotdeauna. Mi se întâmplă des s-o sun ca s-o mai întreb lucruri legate de vreme, mai ales când au loc schimbări, când începe să plouă mai tare, să ningă, atunci când vine canicula etc. Sunt lucruri pe care eu, care nu sunt de specialitate, le observ mai greu.
Ți-a fost model?
Ambii părinți sunt (ori au fost, în cazul tatălui meu) modele de urmat în viață. Mi-au transmis înainte de toate să fiu om. Să fiu bine-crescut, să fiu modest, să mă gândesc și la cei de lângă mine. Că restul vine pe parcurs.
Să te reinventezi e greu?
Cred că aș putea să fac orice pe lumea aceasta și nu mi-e frică de schimbări. Un lucru pe care nu foarte multă lume îl știe: mereu am fost foarte bun la matematică. Deși apar la TV, am un blog în care povestesc experiențe de viață și despre călătorii, sunt mult mai înclinat spre partea practică a lucrurilor. Iar acest lucru îmi pune ordine în gândire. Iar dacă urmezi un algoritm, poți face orice.
Dacă nu ai o bază culturală solidă, îți e mai greu să extragi toată seva unui anumit loc, a unei situații în care te afli poate pentru o singură dată în viață.