Femeia

Ortorexia sau când ce-i prea sănătos strică

Cine nu-și dorește să mănânce sănătos?! Dusă la extrem însă, această dorință are exact efectul opus, punându-ne în pericol sănătatea sau chiar viața. Unde tragem, așadar, linia între mâncat sănătos și tulburare alimentară?

-

Toate curele de slăbire, toți medicii de pe pământul acesta, indiferent de specialita­te, ne recomandă să fim atenți la meniul zilnic dacă vrem să nu ne îmbolnăvim. Iar noi, disperați să ne ferim de toate bolile posibile și să ne menținem familia în cea mai bună stare posibilă, ne informăm constant cu privire la alimentele consumate, căutăm noi surse de mâncare mai naturală, mai puțin tratată cu substanțe dăunătoare. Însă tocmai această obsesie pentru o dietă sănătoasă ne pune în pericol sănătatea. Ironic? Mai degrabă logic. Iată de ce!

Ce este

Ortorexia este chiar această obsesie pentru mâncarea sănătoasă. Termenul a fost vehiculat prima dată de doctorul Steven Bratman, în 1997, când a făcut trecerea de la o alimentați­e sănătoasă la o tulburare alimentară în toată regula. „Orto“înseamnă corect, just, pe când „orexis“este apetit. Cu alte cuvinte, este dorința de a mânca în mod corect, ca la carte. Însă ea devine tot mai răspândită și are efecte devastatoa­re în rândul celor care nu-și doresc decât… să mănânce sănătos.

Epidemie de ortorexie?

N-ai nicio prietenă care să te sune înnebunită că a găsit nu știu ce site cu mâncare bio, produse proaspete, de la țară? Nu cunoști nicio vecină care să-ți propună colaborare­a cu vreo doamnă mai în vârstă, dar atât de binevoitoa­re, care aduce carne și legume din zona rurală? Sau poate ai dat de curând peste o fostă colegă de facultate care ți-a făcut capul calendar cu substanțel­e nocive care se află mai nou în orice dumicat. Nu ești singura!

 ??  ?? Obsesia pentru hrană sănătoasă se poate transforma într-o boală
Obsesia pentru hrană sănătoasă se poate transforma într-o boală

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania