Părerea mea
Acum câteva zile, în lista articolelor care-mi apar la întâmplare pe Facebook, se rostogolise următorul titlu aproximativ: „Nu mai plecați în călătorii de Crăciun, adevăratul Crăciun e doar acasă“.
În primul rând, orice titlu care îmi spune că o singură cale (de obicei, a autorului) e calea adevărată, dreaptă și corectă, mă face să apăs instantaneu butonul de „Hide this forever”. Doar că autoarea era o persoană pe care o urmăream de multă vreme și n-o puteam bănui de altceva decât de prea mult entuziasm în legătură cu felul EI de a trăi Crăciunul.
Era un articol scris cu cele mai bune intenții și din tot sufletul, dar care părea un soi de rețetă unică. Ai de ales între varianta ASTA sau un Crăciun de doi lei. Calea de mijloc nu există.
Aceasta e tendința omenească normală: să ia exemplul personal și să extrapoleze de la el înspre tot restul lumii, iar la subiecte precum sărbătorile, exemplul personal se înmulțește cu miliarde și trilioane de exemple. Așa apare presiunea colectivă pentru tradițional, pentru o sută de reguli, cutume și datini la care nu se cuvine să faci rabat și în care, pe măsură ce ne afundăm în liste de bifat, se pierde însăși esența sărbătorii.
Crăciunul e sărbătoarea mea preferată de când mă știu, dar tot de atunci am preferat să-mi creez propria versiune a acestui moment minunat din an. Mă bucur de perioada în sine, de ceea ce simbolizează, de speranța pe care o aduce, de faptul că oamenii chiar sunt mai veseli și mai buni (dar și un pic mai hăituiți și mai grăbiți), de luminițe, de atmosfera voioasă, de faptul că vezi mai multe zâmbete pe stradă și că oamenii își fac planuri și speră mai mult ca în restul anului că totul va fi bine.
Pentru mine însă, Crăciunul nu este o sumă de reguli impuse, nici un desfășurător cu un număr de căsuțe pe care trebuie să le bifezi ca să știi sigur că ai trăit momentul ca la carte. Implică și o sumă de ritualuri, asta da, însă fiecare e liber să-și facă propriile obiceiuri și alegeri, așa cum dorește. În fond, nu toți ne sărbătorim ziua de naștere la fel, cu aceleași preparate și în același loc. De ce am sărbători cea mai frumoasă zi de naștere din istorie și cea mai semnificativă după un ritual obligatoriu? Fix?
Faptul că mănânci sushi în loc de porc și sarmale nu face Crăciunul mai puțin Crăciun.
Faptul că alegi să călătorești în loc să stai acasă nu înseamnă că ești un insensibil fără suflet, ci poate e felul tău de a experimenta această sărbătoare: văzând cum o trăiesc alții altundeva și trăind în fiecare an alt tip de Crăciun. Faptul că alegi să nu gătești nimic și să mergi cu tot familionul la un brunch unde să ai de toate, pentru toate gusturile, nu te face o leneșă nepătrunsă de fiorul Crăciunului.
Faptul că un copil crește învățând că sărbătoarea Crăciunului e mai întâi în inimă, în ceea ce trebuie să ne învețe și să ne facă să schimbăm la noi, iar nu în rețete STAS și reguli nu cred că îl va face un dezrădăcinat. Din contră, are toate șansele să-l facă un om care înțelege bine unde e locul unei sarmale gustoase și unde e locul credinței și al lucrurilor care nu se văd, dar se simt.
Crăciunul acesta, faceți ceea ce v-ați dorit mereu și n-ați făcut niciodată! Mergeți unde vreți, cu cine vreți, mâncați ce vă place și nu vă gândiți nicio clipă CUM ar trebui să se desfășoare lucrurile „ca la carte“. Crăciunul e o sărbătoare care se cuibărește în suflet și vine cu voi oriunde ați merge și orice ați face.