Covoarele oltenești cuceresc Parisul
Poveștile țesute prind viață într-un proiect de suflet, „Made With Love Romania“. Covoarele oltenești de altădată sunt azi o pată de culoare, un obiect tradițional, artă pură integrată în designul modern minimalist.
Într-o zi rece de ianuarie, Alina Mitrică se plimba prin Paris, iar pașii au dus-o într-un magazin concept din zona centrală. O mulțime de covoare chilim (n.r. covoare orientale tradiționale) lucrate în Turcia și Asia i-au atras atenția. „O parte din ele se asemănau cu scoarțele vechi pe care eu le văzusem în copilărie, cele cu motive geometrice. Acesta a fost un declic, știam ce covoare frumoase se lucrau în România și mi-a fost oarecum necaz că s-a acoperit cu praf acest meșteșug. Un al doilea declic a fost reacția oamenilor care-mi treceau pragul. Am în apartament de mulți ani covorul lucrat de bunica din partea mamei, integrat într-un decor modern. Simțeam că dă autenticitate, că îmi personalizează spațiul.“Și așa a început o poveste frumoasă, un proiect prin care Alina face cunoscută o parte din arta românească autentică în lume, dar și în țară.
Parfum din copilărie
Specialist în maketing digital, Alina știe cum să prezinte și să pună în valoare lucrurile, căutând mereu noi oportunități. Vede și simte într-un produs lucruri care pentru noi trec neobservate. Și tocmai covorul din sufrageria ei a fost cel de care uitase. Odată descoperit, mintea i s-a umplut de amintiri din copilărie, din vremea când stătea la bunici, în Amărăștii de Jos, Dolj: suveica pe care punea lână, bunica țesând, mirosul de lemne arse în sobă, zâmbetul cald al bunicii. „Când m-am mutat în București «la casa mea», cele două covoare țesute de bunica au fost piesele centrale, potrivind restul pieselor din casă cu ele și cu lada de zestre de la cealaltă bunică, din partea tatălui.“
Bunica veșnic tânără
Are 86 de ani și mintea ei este la fel de limpede și de curioasă. Chiar dacă acum nu mai poate să țeasă cu mâinile ei covoare, bucuria de-și vedea meșteșugul dus mai departe de fiică și nepoată o face să radieze când povestește despre covoare. „S-a născut în perioada interbelică, într-o vreme în care fetele aveau mai puțin acces la educație. A făcut câteva clase și este uimitor că și acum își amintește lucruri pe care le-a învățat atunci. De fiecare dată când mă întorc dintr-o țară străină, este cel mai mult interesată să afle amănunte despre oameni și locuri. Este un model pentru noi toți.“
Modele și simboluri
Majoritatea covoarelor pe care le-am văzut într-o expoziție care a avut mare succes aveau modele florale pe fundal negru sau geometrice, însă n-am reușit să deslușesc toate tainele, așa că am rugat-o pe Alina să ne povestească mai multe despre ele. „Pe covoarele țesute în gherghef, cele de dimensiuni mai mari, sunt multe modele vechi, al cocoșului sau flori. Îmi amintesc că multe dintre modele erau împrumutate de la o femeie la alta, în comunitate, dar se inspirau și din alte localități. Bunica a adus în comunitate un model de la Craiova pe care chiar așa l-au denumit apoi femeile din sat. Cele pe care le țesea în tinerețe bunica sunt foarte colorate, cu multe flori și în detaliu lucrate. Ulterior, și-a simplificat modelele, au devenit chiar minimaliste, iar culorile erau mai elegante, roșu-închis, gri. A rămas văduvă devreme, poate culorile și modelele reflectă starea ei de spirit de-a lungul timpului.”
O tradiție reînviată
Alina visează cu ochii deschiși. Este o femeie ambițioasă, cu spirit practic și optimistă, așa că visul ei poate prinde viață în curând. „Visul meu este să le readuc în actualitate, în contemporan, să încurajăm în primă fază micile ateliere sau femeile care încă țes, din toată țara, nu doar din Oltenia, iar apoi sper să putem crea un mic atelier și un spațiu în care oamenii să intre în contact cu
Globalizarea duce și la o anumită uniformizare. Elementele de identitate, cum sunt și aceste covoare, pot rupe această uniformizare, personalizând spațiul, dându-i mai multă autenticitate.