Femeia

Magia tratamente­lor de seară

Tonus refăcut, un plus de luminozita­te și o piele fină. Cum ar fi ca toate aceste minuni să se întâmple peste noapte, în timp ce tu dormi?

-

Cremele de noapte și măștile special dedicate acestei perioade de odihnă au niveluri ridicate de principii emoliente și ingredient­e care dinamizeaz­ă activitate­a pielii. Deși ea se regenereaz­ă pe tot parcursul zilei, cea mai intensă activitate o are pe timpul nopții, când noi ne odihnim. Indiferent de tipul de piele, cu toții avem nevoie de hidratare, iar crema de noapte cu textură bogată oferă o hidratare profundă cu un efort minim din partea noastră. Ca efectele să fie spectaculo­ase în scurt timp, iată care sunt ingredient­ele pe care tratamente­le de noapte e bine să le conțină.

Dă volum feței cu acid hialuronic

Procesul natural de îmbătrânir­e a pielii are la bază, printre altele, o scădere a nivelului de acid hialuronic din țesuturi. Pielea pierde din volum, dar și capacitate­a de a reține apa și, astfel, apar ridurile. Obrajii, pomeții și linia maxilarulu­i își pierd fermitatea. Injectăril­e

cu ingredient­ul miraculos nu sunt singura soluție. Unele creme de noapte au un conținut mare de acid hialuronic și o acțiune puternică asupra tenului. Acest lucru se întâmplă datorită moleculei mici de acid hialuronic, capabilă să penetreze straturile profunde ale pielii și să acționeze la locul potrivit. Nu te aștepta la minuni peste noapte – în câteva săptămâni însă, tenul își va recăpăta atât fermitatea, netezimea, cât și volumul.

Celulele stem, oaza tinereții

În tratamente­le cosmetice sunt folosite celule stem vegetale, care poartă același mesaj precum cele umane: de înnoire celulară – ba, mai mult, au această capacitate pe tot parcursul vieții plantei. Studiile arată că aceste celule vegetale reușesc să interacțio­neze cu ale noastre, stimulând înnoirea lor, dar și producția de colagen și elastină. Este știut că o cremă de noapte este mai bogată în substanțe active în comparație cu o cremă de zi, iar masca este un tratament mai intensiv decât ea. Curăță tenul, aplică apoi crema sau masca și las-o peste noapte să te întinereas­că.

Pune retinoizii în acțiune!

Reprezintă calea cea mai sigură să-ți ștergi ani de pe chip. Produsele cu o mare concentraț­ie de retinol au un efect vizibil mai rapid. Retinolul accelereaz­ă procesele enzimatice și diviziunea celulară, iar pielea devine astfel capabilă să se autoregene­reze din interior. În același timp, retinoizii cresc nivelul colagenulu­i în piele și o exfoliază delicat, reducând ridurile.

Uleiuri prețioase care repară și catifeleaz­ă

Vitaminele și uleiurile ajută la refacerea barierei cutanate, stimulează microcircu­lația, favorizeaz­ă regenerare­a celulară și au proprietăț­i antiîmbătr­ânire de excepție. Când spui ulei, te gândești la ceva gras, însă aceste uleiuri sunt atent selectate, acționând ca un superalime­nt, dar fără efect comedogen. Stratul fin de grăsime asigură sigilarea apei în țesuturi, crescând astfel hidratarea pielii.

 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania