Cel mai acut simptom e frica
Corina are 30 de ani, e tânără și sănătoasă, dar a înțeles că protecția este importantă în fața acestui flagel mondial. Și-a luat toate măsurile de prevedere și totuși inevitabilul s-a produs.
Oricât de mult m-am ferit în magazine, autobuze, piețe sau în călătoriile mele prin Europa, virusul a venit din locul în care nimeni nu se mai ferește și nici eu: din sânul familiei.
Negarea și teama
Totul a început cu o tuse ușoară a mamei. Era 27 noiembrie. Cum evitam să ne gândim la ce-i mai rău (mai ales că ea are o boală autoimună), am pus asta pe seama unei răceli, că nu își luase geaca pe ea când a ieșit până afară, cu câteva zile în urmă. Pentru siguranța celor din jur, am decis totuși să ne amânăm toate planurile pe care le aveam în weekendul care abia începea. Și bine am făcut. Pe 2 decembrie, în timp ce tusea s-a înrăutățit rapid, a apărut după-amiază prima stare febrilă, 37,8°C (în mod normal, ea având în jurul valorii de 36,5°C). Atunci, ne-am urcat în mașină și am mers la cel mai apropiat punct de testare drivein. Rezultatul a venit în 20 de ore: pozitiv. În acel moment, mi-au trecut prin minte toate temerile, crescute de sute de mii de știri negative pe care le tot vedeam din martie. Ce facem? Cum trecem peste asta? Cine ne ajută? De unde știm când avem
nevoie cu adevărat de ajutor? Dintr-odată, cel mai puternic simptom COVID-19 era frica – de rău, de spitale, de necunoscut, de cum ne vom trezi a doua zi – eu, cu febră.
Comunicarea cu medicul de familie e sfântă
Apelurile telefonice și WhatsApp au fost pilonii care ne-au legat de medicul de familie, ce ne-a ghidat și liniștit pe tot parcursul acestei perioade. Tot alături de medicul de familie am aflat cât de important e să nu ne tratăm singuri, să nu luăm rețete de la alții care au fost bolnavi sau, și mai rău, din auzite. Pentru că de multe ori ne putem face mai mult rău decât bine. La aflarea rezultatului pozitiv, medicul i-a trimis mamei rețetă de antibiotic și antifebrile pentru urgențe. „ Azi să luați prima pastilă de antibiotic, neapărat!“Mie, pentru că aveam doar temperatură crescută, mi-a prescris antifebrile și să beau multă apă.
3 oameni, 3 manifestări
1 La mama, COVID-19 s-a manifestat ca o pneumonie grea, cu o tuse din ce în ce mai supărătoare. Febra scădea până într-un punct, apoi rămânea cu o stare subfebrilă ce nu mai voia să cedeze cu nicio pastilă. Starea de oboseală și-a făcut imediat apariția. La fel, senzația de frig. Oxigenarea sângelui se păstra la valori de 88-92. Zilele treceau, nimic nu se îmbunătățea considerabil, doar frica se acutiza: de ce nu mai trece? Nu știam niciodată ce va urma mâine, dar ne alinam totuși că nu se agrava. După aproape o săptămână, starea ei generală a început să fluctueze: o zi mai bine, o zi înapoi – la fel de rău și cu crize groaznice, lungi de tuse. Medicul i-a schimbat antibioticul – mai avea doar trei zile până ce ieșea din carantină, iar tusea persista. Acesta i-a făcut mai bine și, în doar câteva zile, starea ei s-a ameliorat. În sfârșit, temperatura nu mai depășea 37,2°C. Tratamentul cu antibiotic s-a încheiat după 16 zile și a fost continuat cu medicamente pentru tuse. A urmat trimiterea la o radiografie pulmonară, unde, din fericire, nu s-au văzut leziuni. Chiar și așa, o tuse, de data asta seacă și sâcâitoare, a persistat până spre jumătatea lunii ianuarie.
2 În cazul meu, parcă am avut o cu totul altă boală: febra mi-a dat cel mai mult de furcă pentru că nu puteam scăpa de 37,8-38°C. Am continuat să lucrez ca să-mi distrag atenția de la frici și de la starea oribilă pe care o aveam: apăruseră frisoanele, durerile de mușchi la picioare ca după o zi de urcat intens pe munte și o oboseală extremă pe tot parcursul zilei. Tot ce-mi doream era să dorm. Atât. Tratamentul meu a constat doar în vitamine, ceaiuri calde și antifebrile.
3 În schimb, tatăl meu nu a avut nevoie de niciun tratament. Boala s-a manifestat prin câteva zile de oboseală mai intensă și o singură seară de febră, ce a cedat la prima pastilă. Niciunul dintre noi nu și-a pierdut gustul sau mirosul.