Belly dance, dansul fertilității

Un dans străvechi readus în actualitate, belly dance-ul atrage azi multe femei care doresc să învețe mișcările senzuale.

Importat din Orientul Mijlociu, dansul are o istorie foarteveche și era răspândit în toate comunitățile matriarhale. Cercetătorii susțin că belly dance este un vestigiu, poate ultimul, al cultului Marii Zeițe din Orientul Mijlociu. Dansul își are originea într-un ritual care acompania pregătirea pentru naștere. Femeile se adunau lângă cea care urma să nască și, pe ritmuri de tobe, își scuturau șoldurile, mișcare ce avea rolul de a-i ușura celei însărcinate nașterea. Toate femeile învățau de mici mișcările de scuturare și de ondulare a șoldurilor. Înainte de creștinism și de islamism, înainte de apariția patriarhatului, când oamenii venerau Marea Zeiță, sexul și nașterea copiilor erau sacre. Dansul era executat de femei pentru femei și nu avea, ca astăzi, conotația seducătoare sau lascivă. Dimpotrivă, era parte a unui ritual exclusivist feminin și urmărea concentrarea energiei asupra șoldurilor, sediul creativității, locul de unde vin copii, vatra sexuală a femeii.

Vechi de mii de ani

La origine, era un ritual de fertilitate. Sculpturi dintr-o peșteră din Sicilia, vechi de 17.000 de ani, prezintă femei dansând, la fel ca în mormintele egipte

ne și templele grecești. În Sparta, femeile dansau pentru Artemis, zeița lunii și fertilității. Evreicele dansau Shalome, un dans care făcea referire la legenda a cărei eroină personifica maternitatea și fertilitatea, mitul celor șapte văluri ale lui Ishtar și multe altele.

Origini și istorie

În arabă, dansul se numește raqs sharqi, adică „dans oriental“. Mai târziu a fost tradus din franceză, unde se numea dans du ventre, expresie ce se folosea pentru a descrie dansurile tribale ale unui grup de berberi matriarhali din Algeria, numiți Ouled Naïl. În Orientul Mijlociu, există mai multe dansuri care pun accent pe mișcările șoldurilor și abdomenului, dar belly dance este cel mai cunoscut. Dansul se execută de femei îmbrăcate cu multe straturi de haine colorate, prinse cu o curea în talie. Dansatoarele ridicau poalele fustelor cu ajutorul mișcărilor puternice executate din șolduri. În unele comunități, dansul era executat de bărbați tineri îmbrăcați în robe lungi, legate în talie cu o eșarfă. Ei dansau în cafenele, doar pentru alți bărbați, care erau excluși de la misterele feminine. Chiar și azi bărbații din Orientul Mijlociu manifestă un mare interes pentru acest dans. Dansul, așa cum îl cunoaștem azi, pare să fie originar din Egipt, unde era executat de dansatoare numite ghawazee. Erau considerate țigănci din Egipt (sec. al XVIII-lea) și au fost alungate din Cairo, ajungând astfel în Orientul Mijlociu și în Europa. În secolul al XIX-lea, belly dance era cunoscut sub denumirea de dans oriental, iar dansatoarele au devenit celebre în Europa datorită pictorilor și scriitorilor care erau pasionați de natura exotică a artei lor.

Un ritual feminin

Din grupul de ghawazee s-a separat la un moment genul raqs sharqi. Stil mai urban decât formele pure de la începuturi, raqs sharqi a devenit foarte popular și a preluat mișcări nu doar de la ghawazee, ci și de la diferite dansuri populare, balet, dans sudamerican. Belly dance a căpătat o mare popularitate în SUA în anii ’60 și ’70, în timpul mișcărilor feministe. Dar deja el căpătase conotații senzuale, pierzându-și importanța ca ritual feminin. Practicantele au reușit cu greu să reconecteze acest dans cu sărbătorile feminității și cu ritualurile dedicate Marii Zeițe.

Mișcări specifice

Dansul este seducător și senzual, dar de fapt are la bază mișcări de izolare a tuturor grupelor musculare. Mușchii de bază sunt cei folosiți, nu doar cei exteriori. Cele mai multe mișcări își au originea în șolduri și pelvis. Totuși, izolările umerilor și pieptului sunt esențiale pentru a crea senzația fluidă a dansului.

Dansul, așa cum îl cunoaștem azi, pare să fie originar din Egipt, unde era executat de dansatoare numite ghawazee.