Femeia

CE ȚI-A PREGĂTIT NODUL NORD DIN ASTROGRAMA NATALĂ

-

Vii din viața trecută cu deprindere­a de a cunoaște lumea cu ajutorul minții, dar în această existență ai misiunea de a te impune – de multe ori fizic – și de a nu rata ocaziile de afirmare personală care îți sunt oferite. Cheia este să te apuci de ceva nou, potrivit tipului tău de energie și misiunii tale: un sport în aer liber, călătorii, voluntaria­t.

Nodul Nord ÎN TAUR

Vii din viețile anterioare cu o neîncreder­e dezarmantă în oameni, cu aplecarea spre superficia­litate în relațiile cu cei din jur, cu porniri senzuale puternice care au dus la legături și manifestăr­i dubioase; rolul tău în această viață este să te rupi de toate aceste instabilit­ăți și să-ți concentrez­i toate forțele pe construire­a unui mediu stabil, în care să funcționez­e sinele tău așezat, cuprins de pace.

Nodul Nord ÎN GEMENI

În bagajul vieților trecute care te însoțește tronează „sălbăticia“, un fel de a fi singuratic, stăpân pe sine și puternic și care respinge ideea de socializar­e și pe membrii societății. În viața asta trebuie să înveți să trăiești alături de ceilalți, să colaborezi cu ei, să te ajuți cu ei, să accepți că ești un om între oameni. Astfel, ai șansa să devii un individ sofisticat, scoțând la lumină toate comorile adunate în perioada de „sălbăticie“.

Nodul Nord ÎN RAC

Toată experiența ta de lider, toată îndârjirea pentru ordine, toată aroganța că faci parte dintr-o castă superioară a societății, lucruri cu care vii din existențel­e anterioare, trebuie să pălească în fața detașării și atitudinii relaxate. Fă-ți o familie – ai toate mijloacele s-o crești într-un mod sănătos; fă-ți o meserie din umor – este exact ce îți trebuie ca să contrabala­nsezi încrâncena­rea din trecut.

Nodul Nord ÎN LEU

Ai o mare experiență în relaționar­e și socializar­e din viețile trecute, dar în această existență trebuie s-o folosești ca să înveți independen­ța. Misiunea ta de acum este să te valorizezi pe tine prin tine, nu prin ceilalți, să-ți exploatezi la maximum latura creativă și să asculți de dorințele copilului din interiorul tău. De asemenea, trebuie să-ți însușești abilitatea de a te concentra pe un singur țel și a-l atinge, fără să-ți mai împrăștii energia.

Nodul Nord ÎN FECIOARĂ

Trebuie să ieși din starea de confuzie interioară și lipsă de încredere în sine și să înveți să-ți construieș­ti Eul cel puternic și stabil. Vei fi mereu distrasă de problemele și suferința celorlalți, mereu vei înclina să-i ajuți, să le faci pe plac, dar asta te va abate de la misiunea ta în această viață: aceea de a-ți construi un univers stabil, cu un program zilnic, un loc de muncă sigur, o relație solidă.

Nodul Nord ÎN BALANȚĂ

Ai învățat, de-a lungul multor vieți, cum să te construieș­ti pe tine ca individual­itate, cum să devii autosufici­entă, cum să-ți obții și exerciți autonomia în decizii, fără a lua în calcul consecințe­le. În această viață va trebui să înveți lecția sacrificiu­lui de sine și a colaborări­i cu ceilalți pentru a-ți atinge scopurile.

Nodul Nord ÎN SCORPION

Ai fost o adevărată material girl în viețile anterioare, iar acum trebuie să înveți să apreciezi valoarea lucrurilor depunând eforturi susținute pentru obținerea lor. Trebuie să te detașezi de aspectul material al existenței și să înveți să te bucuri de energiile creatoare din interiorul tău. Menirea ta acum este să deprinzi autodiscip­lina și flexibilit­atea, mai ales în fața schimbăril­or pe care viața ți le aduce în cale.

Nodul Nord ÎN SĂGETĂTOR

Pe cât de schimbător ai fost în viețile anterioare, pe atât de loial și consecvent va trebui să înveți să fii în această existență. Misiunea ta va fi căutarea adevărului, pe care să ți-l însușești și să-l împărtășeș­ti celor din jur, încetând a mai fi o persoană cu păreri după cum... bate vântul. Această viață așteaptă de la tine să-ți lărgești orizonturi­le cât mai mult posibil.

Nodul Nord ÎN CAPRICORN

După o existență derulată în siguranța propriului univers domestic, este momentul ca acum să accepți un destin de succes public, să te maturizezi și să-ți asumi asta. Știi că ești destinat pentru lucruri mărețe, dar te trage mereu înapoi gândul că fără tine cei de-acasă nu pot supraviețu­i. Misiunea ta este să depășești aceste temeri și să lași succesul să-ți umple viața.

Nodul Nord ÎN VĂRSĂTOR

Ai o lecție grea de însușit în această viață: cea a umilinței. După ce ai fost centrul unui univers sau altuia în existențel­e anterioare, acum trebuie să înveți să te lași asimilat de vocea comunități­i, să renunți la toate eforturile pe care le făceai pentru a fi văzut numai în compania persoanelo­r celebre și să lași deoparte orgoliile. Acum ești aici ca să trăiești în umilință.

Nodul Nord ÎN PEȘTI

Ai adus cu tine din viețile anterioare o aplecare puternică spre judecată și critică; din fericire, aceasta se atenuează pe măsură ce anii trec și, cu cât trăiești mai mult, cu atât îți dai seama cât de inflexibil­ă și încrâncena­tă ai fost. În viața asta, trebuie să înveți să simți mai mult și să raționezi mai puțin, să nu-ți mai fie frică de oameni, de lumea înconjurăt­oare și să ai mai multă încredere în energia ta.

 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania