CASTANUL

Un co­pac pu­ter­nic și mis­te­ri­os, ce poa­te atin­ge pes­te 30-40 de me­tri înă­lți­me

Gradina Mea de Vis - - Sumar -

Castanul este un co­pac pu­ter­nic și mis­te­ri­os, ce poa­te atin­ge pes­te 30-40 de me­tri înă­lți­me, iar ar­bo­rii foar­te bă­trâni pot ajun­ge la dia­me­trul de 4 m sau chiar mai mult. Castanul co­mes­ti­bil ne încântă pri­mă­va­ra cu ra­mu­ri­le sa­le viu co­lo­ra­te și cu par­fu­mul proas­păt al florilor, pen­tru ca toam­na să re­ver­se, spre bu­cu­ria co­pi­i­lor, o ade­vă­ra­tă ploaie de cas­ta­ne. Ne răs­față cu frun­ze­le lui mari, com­pu­se din șap­te fo­li­o­le, iar flo­ri­le gru­pa­te în ci­or­chini mari, ce se îna­lță se­mețe, al­be sau cu nua­nțe roși­e­ti­ce sau gal­be­ne cre­e­a­ză un ta­blou fe­e­ric. Din pă­ca­te, sunt tot mai ra­re par­cu­ri­le și stră­zi­le ce se bu­cu­ră de pre­ze­nța cas­ta­ni­lor…

Dar nu nu­mai oa­me­nii se bu­cu­ră de fru­mu­sețea și de da­ru­ri­le cas­ta­nu­lui. Atra­se de fru­mu­sețea și de par­fu­mul florilor de cas­tan, al­bi­ne­le au gă­sit și ele în flo­ri­le fal­ni­cu­lui co­pac o ines­ti­ma­bi­lă sur­să de hra­nă, ofe­rin­du-ne și no­uă mi­nu­na­ta mi­e­re de cas­tan, cu gus­tul ei spe­cial, con­sti­tu­ind în ace­lași timp un dar ne­prețu­it pen­tru să­nă­ta­te.

În ța­ra noas­tră sunt su­te de hec­ta­re de cas­tani, în spe­cial în re­gi­u­ni­le din Tis­ma­na și Ma­ra­mu­reș, însă exis­tă par­curi în ca­re alei­le sunt împrej­mu­i­te de cas­tani și în ce­le­lal­te re­gi­uni din ța­ră, întru­cât se adap­te­a­ză cu brio cli­ma­tu­lui nos­tru. În Ma­ra­mu­reș, la poa­le­le Mu­nți­lor Gu­tâi, avem o re­zer­vație na­tu­ra­lă de cas­tani co­mes­ti­bi­li ce se întin­de pe o su­pra­față de 500 de hec­ta­re, iar la poa­le­le Mu­nți­lor Igniș îl gă­sim ală­turi de ste­jar, go­run, car­pen, pal­tin de mun­te, tei ar­gin­tiu și ci­reș săl­ba­tic. Aproa­pe nești­u­tă, se întin­de o altă pă­du­re de cas­tani co­mes­ti­bi­li, de aproa­pe cinci hec­ta­re, pe dealu­ri­le înso­ri­te de la Ghe­lari, în ju­dețul Hu­ne­doa­ra.

Cas­ta­ne­le sunt frec­vent coap­te sau pră­ji­te, sub for­mă pră­ji­tă fi­ind foar­te apre­cia­te în Fra­nța, Ita­lia și Cor­si­ca. Exis­tă și o va­ri­e­ta­te de mă­mă­li­gă cor­si­ca­nă în ca­re se fo­lo­sește ca in­gre­di­ent de ba­ză făi­na dul­ce de cas­ta­ne co­mes­ti­bi­le. În Ma­ra­mu­reș, toam­na are parfum de cas­ta­ne pră­ji­te. Aici sun­tem întâmpi­nați cu „co­roa­be“coap­te pe jar. Iar gos­po­di­ne­le pre­pa­ră din ele gus­to­sul pi­u­re de cas­ta­ne, o de­li­ca­te­să ca­re îi poa­te îmbu­na și pe cei mai dras­tici cri­tici cu­li­nari. Cas­ta­ne­le se pot gă­ti și la ti­gaie, însă cel mai răs­pândit și de­li­ci­os mod de pre­pa­ra­re a lor ră­mâne coa­ce­rea la cup­tor, timp de 20-30 de mi­nu­te, la 220 °C. Este im­por­tant să fie cu­răța­te cal­de, de­oa­re­ce du­pă ră­ci­re se de­co­jesc mai greu. Pen­tru a te bu­cu­ra

doar de cas­ta­ne­le

să­nă­toa­se, e bi­ne să le pui mai întâi într-un bol cu apă. Cas­ta­ne­le pu­tre­zi­te, us­ca­te sau mânca­te de vi­er­mi se ri­di­că și plu­tesc la su­pra­față, pu­tând fi les­ne înlă­tu­ra­te.

Tra­diția cu­li­na­ră a zo­nei e cla­ră – cas­ta­ne­le se fo­lo­sesc pe post de de­sert, in­di­fe­rent că sunt con­su­ma­te fi­er­te sau coap­te, pi­u­re sau gla­zu­ra­te, sub for­mă de je­leu sau în com­po­ziția unor de­li­ci­oa­se pră­ji­turi. În ță­ri­le ves­ti­ce însă, cum ar fi Fra­nța și Ita­lia, bu­că­ta­rii ma­ri­lor res­tau­ran­te fo­lo­sesc cas­ta­ne­le pen­tru a um­ple pi­ep­tul de cur­can sau pen­tru a pre­gă­ti o ex­ce­len­tă sa­la­tă cu var­ză de Bru­xel­les și șun­că.

Rețe­te­le pe ba­ză de cas­ta­ne sunt ex­trem de va­ria­te. De la ce­le­bre­le cas­ta­ne fi­er­te, pră­ji­te, une­ori cu sa­re, la ce­le coap­te la cup­tor, une­ori cu do­vle­ac, sau de la mi­nu­na­tul pi­u­re de cas­ta­ne, even­tual cu men­tă și roz­ma­rin, de la cre­ma de cas­ta­ne cu frișcă și până la di­fe­ri­te­le tor­turi de ci­o­co­la­tă sau de va­ni­lie cu cre­mă de cas­ta­ne sau la bri­oșe­le cu cas­ta­ne sau cu ca­fea, mas­car­po­ne și pi­u­re de cas­ta­ne, pen­tru a nu mai vor­bi de ru­la­da cu pi­u­re de cas­ta­ne sau de bu­din­ca de me­re cu cre­mă de cas­ta­ne, avem ne­nu­mă­ra­te va­rian­te de a pre­pa­ra un de­li­ci­os de­sert pe ba­ză de cas­ta­ne. Dar cas­ta­ne­le ocu­pă în gas­tro­no­mie un loc mult mai im­por­tant. Tre­bu­ie să gus­tați o de­li­ci­oa­să su­pă de cas­ta­ne, un su­fleu de cas­ta­ne sau pas­te cu sos de cas­ta­ne, pen­tru a nu mai vor­bi de to­că­nița de car­ne de vi­tă și cas­ta­ne, de ru­la­da de cur­can um­plu­tă cu cas­ta­ne și pi­u­re de car­to­fi cu sos de afi­ne.

Mai înain­te de toa­te însă tre­bu­ie să des­co­pe­riți de­li­ci­oa­sa mi­e­re de cas­tan! Căci, fă­ră îndoia­lă, cel mai de preț dar pe ca­re ni-l poa­te oferi castanul ră­mâne mi­e­rea de cas­tan. Mai ales da­că ape­lați la o mi­e­re cu ade­vă­rat de ca­li­ta­te, pre­cum cea pe ca­re ne-o ofe­ră Api­da­va, cu ade­vă­rat o mar­că a ca­li­tății și a res­pec­tu­lui față de con­su­ma­tor. Impor­ta­tă din Fra­nța, pa­tria mi­e­rii de cas­tan, ace­as­tă mi­e­re este cu ade­vă­rat de cea mai bu­nă ca­li­ta­te, cer­ti­fi­ca­tă de la­bo­ra­toa­re­le de ana­li­ze eu­ro­pe­ne la ce­le mai înal­te stan­dar­de.

Mi­e­rea de cas­tan, chiar da­că mai ra­ră, este de­o­se­bit de apre­cia­tă, atât pen­tru gus­tul ei de­o­se­bit, cât mai ales pen­tru efec­te­le ei te­ra­peu­ti­ce. Mai puțin cu­nos­cu­tă în ța­ra noas­tră, ea re­pre­zin­tă un pro­dus cu ca­re se pot mândri în pri­mul rând api­cul­to­rii fran­ce­zi, Fra­nța re­pre­zen­tând cel mai im­por­tant pro­du­că­tor de mi­e­re de cas­tan. Astfel, nu e de mi­ra­re de ce Api­da­va a ales să ne ofe­re toc­mai ace­as­tă atât de prețu­i­tă mi­e­re de cas­tan din Fra­nța.

Având cu­loa­rea chi­hlim­ba­ru­lui întu­ne­cat, o aro­mă in­ten­să, înțe­pă­toa­re, un pic amă­ru­ie, cu o aci­di­ta­te redusă, ea este in­con­fun­da­bi­lă, atât ca as­pect, cât și din punc­tul de ve­de­re al gus­tu­lui. Cu un co­nți­nut mai bo­gat în fruc­to­ză de­cât în za­ha­ro­ză, pro­ce­sul de cris­ta­li­za­re este lent, înce­pând în ge­ne­ral doar du­pă doi ani. Ea este ușor de di­ge­rat și este ra­pid asi­mi­la­tă în or­ga­nism. Bo­ga­tă în po­len, vi­ta­mi­ne, en­zi­me, oli­go­e­le­men­te și să­ruri mi­ne­ra­le, cu pro­pri­e­tăți an­ti­bac­te­ri­e­ne, an­ti­in­fla­ma­to­rii, ex­pec­to­ran­te și de su­sți­ne­re a imu­ni­tății, mi­e­rea de cas­tan se dis­tin­ge în pri­mul rând prin pro­pri­e­tăți­le sa­le te­ra­peu­ti­ce, fi­ind re­co­man­da­tă în bo­li ale sto­ma­cu­lui și in­tes­ti­ne­lor, în afe­cți­uni bi­lia­re sau he­pa­ti­ce, re­na­le și ale pros­ta­tei, pre­cum și în os­te­o­po­ro­ză. Nu mai puțin im­por­tan­tă este acți­u­nea mi­e­rii de cas­tan în ca­zul afe­cți­u­ni­lor respiratorii, în du­reri de gât, bro­nși­tă, gri­pă și ră­ce­a­lă. Ea ne aju­tă să ne re­că­pă­tăm ape­ti­tul, este un bun ener­gi­zant și un cal­mant de­o­se­bit de pu­ter­nic, fi­ind be­ne­fi­că pen­tru cei ca­re su­fe­ră de obo­se­a­lă, de­pre­sie sau ner­vi, având un efect ex­ce­lent asu­pra sis­te­mu­lui ner­vos. Este o mi­e­re de ca­re nu aveți cum să nu vă îndră­gos­tiți! Un fru­mos basm ro­mânesc ne spu­ne că de­mult era un ță­ran să­rac, de prin pă­rți­le Do­bro­gei, pe nu­me­le său Cas­tan, ca­re își ali­na ama­rul la um­bra unui co­pac înalt, ca­re nu înflo­rea și nu dădea ni­ci­o­da­tă rod. Când bă­trâna ma­mă a lui Cas­tan s-a stins din viață, săr­ma­nul om l-a ru­gat pe pre­o­tul sa­tu­lui să-i fa­că sluj­bă de îngro­pă­ci­u­ne, du­pă ca­re s-a dus amă­rât să-și ali­ne du­re­rea la um­bra co­pa­cu­lui înalt, căci nu avu­se­se bani nici mă­car să-i aprin­dă o lu­mâna­re ma­mei sa­le. Într-un târziu a ador­mit je­lin­du-și du­re­rea cu vo­ce ta­re. Când s-a tre­zit de di­mi­neață, nu mi­că i-a fost mi­ra­rea. Co­pa­cul cel sterp se tran­sfor­ma­se într-un altar ver­de din ca­re se ri­di­cau su­te de lu­mânări al­be, împo­do­bi­te cu fla­că­ra gal­be­nă a po­le­nu­lui. Iar pes­te câte­va luni, po­mul i-a ofe­rit roa­de­le sa­le, nu­mai bune de vin­de­cat su­fe­ri­nțe­le ce­lor bol­na­vi. Și, cum doar el știa să le fo­lo­se­as­că, a ajuns cel mai cău­tat om din sat, iar fai­ma lui s-a răs­pândit în toa­tă Ța­ra Ro­mâneas­că. Du­pă ce a mu­rit, co­pa­cul cu ra­mu­ri­le tran­sfor­ma­te pri­mă­va­ra în can­de­la­bre a ră­mas să-i poar­te nu­me­le.

Fruc­tul, o cap­su­lă cu înve­liș ver­de spi­nos, ca­re co­nți­ne una sau do­uă se­mi­nțe tur­ti­te, de un ma­ro­niu stră­lu­ci­tor

Flori de cas­tan de di­ver­se cu­lori

Cur­can um­plut cu cas­ta­ne De­sert din pi­u­re de cas­ta­ne și frișcă

Su­pă-cre­mă din pi­u­re de cas­ta­ne

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.