5 o’clock

Intra­tă în tra­diția mul­tor cul­turi, ce­re­mo­nia ce­ai­u­lui bu­cu­ră ochii, su­fle­tul și pa­pi­le­le gus­ta­ti­ve. Frun­zu­lițe­le ce altă­da­tă ave­au va­loa­rea greu­tății lor în aur se gă­sesc astă­zi pes­te tot și fac par­te din co­ti­dian. Ce știm însă des­pre ele?

Gradina Mea de Vis - - Reportaj -

De săr­bă­tori, în zi­le spe­cia­le sau când ne do­rim pur și sim­plu un pic de răs­făț, scoa­tem din bu­fet po­rțe­la­nul cel bun de la bu­ni­ca, ne opă­rim câte­va frun­zu­lițe cu aro­ma pre­fe­ra­tă, ne cu­i­bă­rim co­mod, închi­dem ochii, sa­vu­răm li­coa­rea mi­nu­na­tă și, ca prin far­mec, sun­tem mai împă­cați cu noi și cu lu­mea.

Ui­tăm însă de mul­te ori cât de preți­oa­se și pre­te­nți­oa­se sunt fra­gi­le­le frun­zu­lițe ca­re ne încântă si­mțu­ri­le. Acum ce­ai­ul, ver­de, ne­gru, alb, roșu, fer­men­tat sau nu, sim­plu, afu­mat sau îmbu­nă­tățit cu tot fe­lul de con­di­men­te, flori sau ră­dă­cini, se gă­sește mai pes­te tot; exis­tă ma­ga­zi­ne spe­cia­li­za­te un­de te apu­că du­re­rea de cap când ve­zi câtă va­ri­e­ta­te exis­tă și amețești de la aro­me­le pu­ter­ni­ce. Nu e ușor să ale­gi și de obi­cei cum­peri mult mai mult de­cât ți-ai pro­pus… pen­tru ti­ne, pen­tru ma­ma, pen­tru pri­e­te­na cea mai bu­nă, pen­tru un amic ca­re e înne­bu­nit du­pă ce­ai.

Dar de câte ori ne luăm un mo­ment să ne între­băm de un­de vi­ne și ci­ne se ocu­pă și pre­o­cu­pă de cli­pa noas­tră de bi­ne? Am ci­tit des­pre ce­ai­ul en­gle­zesc, am cres­cut cu ce­ai­ul „ru­sesc“, apoi am avut par­te de cel „chi­ne­zesc“. Cu tim­pul am aflat des­pre cel din Ja­po­nia, India, Afri­ca sau Ame­ri­ca de Sud. Și pes­te tot se spu­ne că „cel mai bun“es­te, to­tuși, cel de Cey­lon.

De­ge­a­ba cău­tați însă pe har­tă! „Cei­lão“, cum au de­nu­mit por­tu­ghe­zii te­ri­to­ri­ul în 1505, când au ajuns aco­lo, s-a tran­sfor­mat în „Cey­lon“la sfârși­tul se­co­lu­lui al XVI­II-lea, oda­tă cu ocu­pația bri­ta­ni­că și, du­pă cu­ce­ri­rea in­de­pen­de­nței în 1948, es­te Sri Lan­ka.

Am avut no­ro­cul să pe­tre­cem mai bi­ne de o lu­nă în ace­as­tă ța­ră mi­nu­na­tă. Chiar în pe­ri­oa­da Cră­ci­u­nu­lui. Pen­tru că Moșul nu avea cum să ne gă­se­as­că așa de­par­te de ca­să, ne-am fă­cut ca­dou o in­cur­si­u­ne în lu­mea ce­ai­u­lui. De da­ta ace­as­ta am năi­mit un ghid. Pen­tru că plan­tați­i­le sunt sus în mu­nți, mași­ni­le cir­cu­lă pe stânga și am vrut să ne bu­cu­răm amândoi de pei­saj. Și n-am fost de­za­mă­giți!

Cum am ieșit din oraș, din Nu­wa­ra Eliya adi­că, au înce­put să apa­ră

plan­tați­i­le. Ti­mi­de la înce­put, pi­er­du­te par­că în ve­ge­tația lu­xu­rian­tă de pe dealuri, dar din ce în ce mai pre­zen­te pe mă­su­ră ce ur­cam. Vre­mea se schim­bă, se ră­co­rește se­ri­os, in­trăm în ce­ață. De­a­su­pra no­ri­lor ne aște­ap­tă ma­rea sur­pri­ză. Cât ve­zi cu ochii nu­mai coas­te cul­ti­va­te. Cu plan­te de ce­ai. Și fur­ni­cuțe co­lo­ra­te ce um­blă prin­tre tu­fe ca să cu­le­a­gă ce­le câte­va frun­ze ti­ne­re ca­re vor de­ve­ni bău­tu­ra ce ne încăl­zește su­fle­tul în fi­e­ca­re zi.

Ne oprim la una din­tre ma­ri­le plan­tații ca­re ofe­ră și po­si­bi­li­ta­tea de vi­zi­ta­re. Aici aflăm cu ui­mi­re că NU exis­tă mai mul­te soi­uri de ce­ai! Plan­ta e ace­e­ași pes­te tot! În Sri Lan­ka (Cey­lon) a fost adu­să de că­tre bri­ta­nici, prin con­tra­ban­dă din Chi­na, pe la înce­pu­tul se­co­lu­lui al XIX-lea. De­o­se­bi­rea de cu­loa­re și gust es­te da­tă de con­diți­i­le de cul­ti­va­re. Alti­tu­di­nea, ca­li­ta­tea so­lu­lui, gra­dul de umi­di­ta­te, ori­en­ta­rea ge­o­gra­fi­că a ver­san­tu­lui, can­ti­ta­tea de căl­du­ră, di­fe­re­nța de tem­pe­ra­tu­ră între zi și

Am luat cu noi lu­mi­na zâmbe­tu­lui din ochii lor și căl­du­ra bu­cu­ri­ei unei întâlniri neaștep­ta­te… Și de atunci ce­ai­ul par­că are altă sa­voa­re!

noap­te, toa­te in­te­ra­cți­o­nea­ză și de­fi­nesc „per­so­na­li­ta­tea“fi­e­că­rui tip de ce­ai.

Mo­da­li­ta­tea de pre­lu­cra­re a frun­ze­lor es­te în prin­ci­piu ace­e­ași pes­te tot: se usu­că cu aer cald, întor­cându-se ma­nual din când în când până își pi­erd cam 50% din umi­di­ta­te, apoi se di­ri­je­a­ză că­tre pa­tul de fer­men­ta­re, un­de nu sunt lă­sa­te prea mult, se usu­că din nou și la sfârșit se trec prin tam­buri ro­ta­ti­vi cu si­te di­fe­ri­te, sor­tându-se ast­fel ca­li­ta­tea în fun­cție de mă­ri­mea frun­zei. Cu cât ace­as­ta es­te mai ma­re, cu atât es­te mai va­lo­ros ce­ai­ul. „Oran­ge Pe­koe“are frun­za ma­re, între­a­gă, ce se des­fa­ce fru­mos când es­te opă­ri­tă și con­fe­ră bău­tu­rii o cu­loa­re por­to­ca­lie spe­ci­fi­că. „Pe­koe“es­te și el va­lo­ros, chiar da­că frun­ze­le sunt mai mici, „Bro­ken Oran­ge Pe­koe“are frun­ze­le rup­te și es­te con­si­de­rat de va­loa­re me­die; „Bro­ken Oran­ge Pe­koe Fi­ne“es­te mai fin și fo­lo­sit cu pre­di­le­cție de cei ca­re fac de­coc­turi, iar „Bro­ken Oran­ge Pe­koe Fi­ne Dust“es­te, du­pă cum îi spu­ne și nu­me­le, un praf de frun­ze ca­re se fo­lo­sește mai ales pen­tru pli­cu­lețe! Nu­me­le poa­te fi di­fe­rit de la o re­gi­u­ne la alta, dar ca­te­go­ri­i­le de ca­li­ta­te ră­mân! Tot aici aflăm des­pre „Sil­ver Tips“și „Gol­den Tips“, ce­ai­u­ri­le go­ur­met, foar­te scum­pe și ra­re da­to­ri­tă se­le­cți­ei foar­te spe­cia­le și a mo­du­lui de us­ca­re/fer­men­ta­re ce con­fe­ră o ten­tă ar­gin­tie, res­pec­tiv au­rie frun­ze­lor.

Bi­neînțe­les că am sa­vu­rat de­gus­ta­rea, iar apoi am dat ia­ma în ma­ga­zin și ne-am um­plut de­sa­gii cu tot fe­lul de bu­nă­tăți de ca­re ne mai bu­cu­răm și azi.

Am con­ti­nuat dru­mul și până la ur­mă am mai vi­zi­tat câte­va plan­tații. A fost ca un curs in­ten­siv des­pre is­to­ria și teh­no­lo­gia ce­ai­u­lui. Încu­nu­na­rea aces­tei ex­pe­ri­e­nțe a fost însă fap­tul că, la un mo­ment dat, am tre­cut foar­te aproa­pe de un grup de fe­mei ca­re re­col­tau. Tre­bu­ia să ne oprim! Le ad­mi­răm dex­te­ri­ta­tea cu ca­re cu­leg în timp ce vor­besc cu noi,

pri­ce­pe­rea de a ți­ne sa­cul în spa­te, dar prins de frun­te, ve­se­lia cu ca­re ne întâmpi­nă, glu­me­le ce par să plu­te­as­că în aer… Mai prin sem­ne, mai cu aju­to­rul ghi­du­lui nos­tru șo­fer am încro­pit o con­ver­sație. Mun­ce­au mult pe bani foar­te puțini, ți­neau gos­po­dă­ria și crește­au o droaie de co­pii, dar erau mu­lțu­mi­te. Ave­au mai mult de­cât alții. Le-am reîntâlnit spre se­a­ră, când se du­ce­au încăr­ca­te spre punc­te­le de co­lec­ta­re. Ne-am bu­cu­rat pen­tru că avu­se­se­ră o zi bu­nă.

Am luat cu noi lu­mi­na zâmbe­tu­lui din ochii lor și căl­du­ra bu­cu­ri­ei unei întâlniri neaștep­ta­te… Și de atunci ce­ai­ul par­că are altă sa­voa­re!

Plan­tați­i­le se întind cât ve­zi cu ochii. Zo­ne­le mai des­chi­se la cu­loa­re sunt ce­le în ca­re cu­le­gă­to­rii nu au ajuns încă Co­ri­na Do­ro­ba­nțu

1 23 4 1 Co­pi­ii aju­tă și ei du­pă pu­te­ri­le lor. Le­gu­me­le pro­vin tot din gră­di­nă. Sur­plu­sul se vin­de la prețuri sim­bo­li­ce pe mar­gi­nea dru­mu­lui. 2 Pe lângă atâta ver­de, par­că te bu­curi de puți­nă cu­loa­re. Pro­du­se­le sunt proas­pe­te, ape­ti­san­te și stârnesc ima­gi­nația în ale gă­ti­tu­lui. 3-4 Cu toa­tă mun­ca grea și mi­gă­loa­să pe ca­re o au de fă­cut, fe­mei­le sunt pri­e­te­noa­se și ne spun ca­re sunt frun­ze­le bu­ne de cu­les

Ce­le mai va­lo­roa­se ti­puri de ce­ai: Argint și Aur. N-am avut voie să le fo­to­gra­fi­em de­cât în vi­tri­nă

1 21 Frun­ze­le de ce­ai se răs­fi­ră pe o ban­dă și ae­rul cald su­flă pe de­de­subt. La o oră-do­uă se întorc ma­nual pen­tru a se us­ca uni­form.2 Du­pă fer­men­ta­re și a do­ua us­ca­re se tria­ză di­fe­ri­te­le ca­li­tăți de frun­ze cu aju­to­rul aces­tor tam­buri vi­bra­tori

De de­par­te, cu­le­gă­to­rii par niște fur­ni­cuțe. Așa ne dăm se­a­ma cât de mari sunt de fapt su­pra­fețe­le cul­ti­va­te cu „Ca­mel­lia si­nen­sis” 12 3 1 Por­to­ca­li­ul stră­lu­ci­tor al unui „Oran­ge Pe­koe” de cea mai bu­nă ca­li­ta­te.2 Frun­ze­le fo­lo­si­te pen­tru acest de­li­ci­os ce­ai ală­turi de un ames­tec spe­cial cre­at de una din­tre plan­tați­i­le vi­zi­ta­te.3 Nu pu­te­am să ne re­fu­zăm răs­fățul unei de­gus­tări la fața lo­cu­lui

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.