Arta miniaturii în lumea plantelor

Wabi-sabi este un concept filosofic japonez complex care în arta bonsai se referă la simțul estetic pe care trebuie să îl ai pentru a crea și aprecia un exemplar reușit

Wabi-sabi este un concept filosofic japonez complex care în arta bonsai se referă la simțul estetic pe care trebuie să îl ai pentru a crea și aprecia un exemplar reușit

Coimbra. Orașul în care s-a născut regatul Portugaliei. Aici s-a cristalizat, în secolul al XII-lea, ceea ce avea să fie un imperiu gigantic. Tot aici funcționează din 1290 cea mai veche universitate de limbă portugheză. În biserica unei mănăstiri fabuloase, sunt înmormântați primii doi regi ai acestei țări impresionante. Nu se putea sa fim prin zonă și să nu vedem cu ochii noștri ceea ce știam din cărți. Aveam de gând să stăm numai câteva ore. La câte sunt de văzut… În niciun caz nu plănuiserăm să înnoptăm. Socoteala de acasă nu se potrivește însă totdeauna cu cea din târg și conjunctura a fost de așa natură, încât am

fost nevoiți să ne găsim culcuș pentru o noapte. Bombăneala noastră s-a transformat rapid în surpriză cu ochi mari și zâmbet uriaș când am intrat în pensiunea găsită la repezeală pe net. O casă mare cu tavane înalte și camere spațioase răspândite pe mai multe etaje, decorată cu gust și presărată cu plante care de care mai exotice. Până și în baie era o mică grădină japoneză! În mare parte copăcei „bonsai“. Miniaturi perfecte de care, evident, se ocupa cineva foarte priceput.

Nu puteam să nu laud ambientul și să nu întreb cine era „grădinarul șef “. Și am avut următoarea surpriză!

Antonio Coimbra Santos, gazda noastră, este cultivator de bonsai! Ca pentru orice om cu adevărat pasionat de ceea ce face, chiar dacă numai la nivel de „hobby“, au fost suficiente câteva vorbe pentru a declanșa o conversație infinită! Recunosc că nu știu mare lucru despre această ocupație, dar cum sunt întotdeauna curioasă să aflu lucruri noi, am fost fericită să învăț măcar prima linie a literei „A“ din alfabetul aparte care descrie exigențele și filosofia acestei arte. Ne-a prins noaptea vorbind despre plante, despre colecția de peste 200 de specii pe care a strâns-o Antonio, despre bucuria de a vedea cum rodește sămânța și importanța fiecărui exemplar în ciclul vieții și al naturii.

Entuziasmul lui m-a molipsit si am vrut sa aflu mai multe așa că ne-am „vorbit“pentru a doua zi și ne-am despărțit râzând în hohote după ce ne-a povestit ce s-a întâmplat cu toți pomii de mango din satul în care rudele lui din Mozambic s-au hotărât să taie un exemplar mascul, care ocupa, aparent inutil, jumătate de curte…

De dimineața am reînnodat firul conversației despre bonsai și așa am aflat despre diferitele școli, tendințe, exigențe și libertăți. Despre cum se controlează și dirijează creșterea cu ajutorul unor sârme care trebuie să fie dintr-un aliaj de cupru, pentru a nu răni prea tare copăcelul. Despre cum se vindecă scoarța după ce trunchiul sau ramura au fost forțate într-o anumită direcție sau cum trebuie să arate

RĂBDAREA, virtutea cea mai importantă pentru un cultivator de bonsai!

o cicatrice perfectă acolo unde se execută tăieri și de câte „curățări“succesive este nevoie pentru a obține acest rezultat. Antonio ne-a explicat și arătat cum se tund frunzele și ramurile mici pentru a crea ramuri ascendente sau descendente. Ne-a arătat exemple de copaci „cascadă“„verticali“sau „înclinați“, ne-a vorbit despre grupurile de bonsai cu care se formează „păduri“din trei, cinci sau șapte exemplare care trebuie să fie crescuți astfel încât să poată să „respire și permită zborul păsărilor printre ramuri“. A explicat câteva dintre regulile de bază care califică un exemplar drept „bonsai“: de exemplu, cum copacul trebuie să aibă un aspect perfect natural, intervenția omului nu are voie să fie vizibilă, iar vasul în care trăiește planta e obligatoriu de o înălțime egală cu grosimea trunchiului pe care îl găzduiește!

În grădinița lui suprapopulată am văzut însă multe, care nu corespundeau acestui standard și, bineînțeles, l-am întrebat ce și cum. Mi-a răspuns cu un zâmbet hâtru că el ne explică cum ar trebui să fie, dar până se ajunge acolo… se trece prin foarte multe etape și deseori e nevoie de ani de zile pentru a obține o formă acceptabilă din punct de vedere estetic. Ne-a

arătat bonsai de opt sau nouă ani la care mai avea încă de lucru. Unele exemplare erau crescute de la început de el, unele erau cumpărate cu ani în urmă și nu le știe vârsta exactă, iar altele… Ne-a lăsat cu gura căscată când ne-a arătat o „Crassula ovata“splendidă pe care o moștenise cu ani în urmă de la socrul lui! Era prima dată când vedeam o plantă căpătată prin succesiune.

Regulile nu sunt însă totul! Poți fi creativ. Fiecare plantă din grădina și casa lui are câte o poveste și Antonio le știe pe toate! Am văzut pepiniera cu puieți crescuți din semințe aduse de prin toată lumea și mândrețea lui, orhideele sălbatice pe care a reușit să le „convingă“să germineze la Coimbra. Ne-a arătat, mândru ca orice părinte, copăcei salvați de la diverse pepiniere unde nu-i mai voia nimeni pentru că erau strâmbi și „urâți“. Știe despre fiecare

ce îi place și ce nu, când are nevoie de apă, căldură sau lumină și în ce loc se simte cel mai bine. Cunoaște „respirația“fiecărui exemplar și recunoaște după culoarea sau paloarea frunzelor care are nevoie de atenție. Știe când au nevoie de odihnă și atunci le acordă perioade de liniște, când au voie „să-și facă de cap“și să crească cum vor, să se fortifice și să arate direcția în care vor să o ia. Pentru că, în ultimă instanță, copacul îți arată cum dorește să arate la maturitate.

Cel mai mult ne-a vorbit însă depre RĂBDARE, virtutea cea mai importantă pentru un cultivator de bonsai! Trebuie multă răbdare și enormă abnegație pentru a avea rezultate. Natura nu poate fi grăbită. Câteodată investești ani de zile într-o plantă și ea piere. Pur și simplu. Și nu ai ce face, trebuie să accepți și să o iei de la capăt.

N-am reușit nici pe departe să îi ascultăm toate poveștile și să „profităm“de înțelepciunea lui! Am mai fi stat. Și Antonio sigur ar mai fi avut multe de împărtășit…

Ne-am despărțit aproape prieteni și am promis, ne-am promis, că o să-l mai vizităm. De data asta în tihnă…

2 3 1 Minigrădina amenajată în baia de la mansardă. 2 Antonio ne prezintă mândru unul dintre exemplarele de arțar japonez. 3 de vârstă incertă, care a fost a socrului lui, ocupă un loc de cinste în camera de zi Crassula ovata

1

1 1 Un exemplu minunat de bonsai în formă de „cascadă”. 2 Vasul care găzduiește planta nu are voie sa fie mai înalt decât circumferința trunchiului. 3 Sârmulițele de ghidare a creșterii trebuie scoase cu grijă, înainte de a răni scoarța

2

3

6

7

4 5

4 O „rană” mai veche, în curs de vindecare. 5 Până când cicatrizarea este completă trebuie mai multe curățări. Neapărat cu unelte de cea mai bună calitate, pentru a nu traumatiza bonsaiul mai mult decât este necesar. 6 Fiecare crenguță trebuie îngrijită cu atenție maximă. 7 Și la bonsai se practică altoirea. Aflăm cum putem recunoaște locul în care aceasta a fost executată.

Varietate de forme și culori: mi-a fost greu să aleg numai câteva… Mai toate sunt încă în lucru și fiecare are o frumusețe unică 1 Curtea mănăstirii de pe lânga Biserica „Santa Cruz” din Coimbra. 2 Arta ornamentării. Detaliul unei fațade din curtea interioară, Universitatea din Coimbra. 3 Viață sculptată în piatră. Detaliul unui basorelief spectaculos de sub arcada de intrare în universitate. 4 Frumusețea la ea acasă. Orga din capela universității încântă prin ornamentele bogate și de bun-gust. 5 Influențe dincolo de timp. Arhitectura din Coimbra este foarte variată, iar influența maură se recunoaște în multe detalii. 6 Lăcaș sacru în centrul orașului. Fațada Bisericii „Santa Cruz“– locul unde și-au găsit liniștea veșnică primii regi ai Portugaliei. 7 Culori vii și bucurie de viață. Detaliu din tavanul capelei Universității din Coimbra.

Veselie verde în format mic: un „Pinus breviflora” care m-a cucerit prin bogăția coroanei și verdele saturat al acelor