Viața secretă a copacilor

Autorul este pădurar și încă de când era copil și-a dorit să devină ecologist. Are studii de silvicultură și a fost angajat la administrația forestieră din landul Hümmel din Germania, unde locuiește, iar în prezent administrează o pădure din munții Eifel, încercând să protejeze copacii seculari. De asemenea, valorificând experiența sa profesională, a scris mai multe cărți despre păduri și protecția mediului.

Înainte de a vă convinge să citiți această carte merită să vă adresez câteva întrebări de tipul „știați că?“

Peter Wohlleben a pregătit o mulțime de informații interesante și aspecte pe care nu le cunoaștem despre universul copacilor, iar cele 36 de capitole se parcurg cu o uimire și o încântare care mi-au amintit de copilărie.

„Pădurile sunt superorganisme, construcții similare cu mușuroaiele de furnici“. Copacii au capacitatea de a distinge între rădăcinile lor și cele ale unor specii străine și ale exemplarelor de același fel și trăiesc într-o adevărată comunitate în care se protejează și se ajută unii pe alții. Exemplarele bolnave sunt alimentate cu substanțe nutritive, iar spațiul vital în care se dezvoltă coroanele este împărțit echitabil. Copacii utilizează un limbaj olfactiv pentru a comunica între ei atunci când sunt în pericol și își avertizează vecinii că se pot afla și ei într-o situație vulnerabilă: „Acolo (în savanele Africii), girafele mănâncă salcâmii, lucru deloc apreciat de copacii în cauză. Ca să scape de vegetarienele cu gât lung, salcâmii, în decurs de numai câteva minute, reușesc să adune substanțe otrăvitoare în frunze. Girafele știu asta și se îndreaptă spre următoarele exemplare. Următoarele? Nu chiar. De fapt, animalele trec de copacii din imediata apropiere și își continuă festinul abia la 100 de metri depărtare. Explicația acestui comportament

este uluitoare: copacul agresat emană o substanță de avertizare (în acest caz etilen) care le transmite vecinilor săi că se apropie pericolul“.

Dacă până acum am văzut rădăcinile copacilor desenate frumos în manualul de biologie, după ce citim despre acestea în cartea lui Wohlleben ni se deschide o întreagă lume subterană: „Copacii nu se bazează doar pe curenții de aer, ei preferă săși transmită mesajele de la unul la altul prin intermediul rădăcinilor care formează o rețea, indiferent de vreme. [...]

Rădăcinile unui copac se întind până departe, depășind dublul diametrului coroanei. Ele se intersectează și se întrepătrund astfel cu extremitățile subterane ale copacilor învecinați. […] Semnalele trimise de la un copac la altul îi ajută să schimbe informații despre insecte, secete sau alte pericole“.

Copacii își arată vârsta, iar aceasta este vizibilă când scoarța (epiderma lor) se fisurează și capătă, în termeni umani, linii de expresie sau riduri. Un alt element care dezvăluie vârsta înaintată a copacilor este coroana superioară care începe să-și piardă crengile, iar arborii pierd din înălțime.

Se spune despre copaci că ar avea creier, acesta fiind situat în rădăcină, considerată cea mai durabilă parte dintr-un copac. Un cercetător de la Institutul pentru Botanică Celulară și Moleculară al Universității din Bonn, împreună cu colegii săi, este de părere că „la vârfurile rădăcinilor se află structuri similare creierului“.

Un grup de cercetători coreeeni a invitat câteva femei în vârstă să se plimbe prin oraș și în pădure, iar rezultatele plimbărilor prin pădure au fost îmbunătățirea tensiunii arteriale, a capacității pulmonare și a elasticității arterelor, comparativ cu plimbarea în oraș care nu a avut aceste efecte.

Concluzia? Dacă înainte de lectura acestei cărți vă plăceau copacii, odată ce veți ajunge să-i cunoașteți veți fi fascinați de frumusețea și înțelepciunea de care dau dovadă în viețile lor complexe și longevive.