IOANA BUGARIN

Ce simți că ți-a oferit profesional faptul că ai crescut în Timișoara? Mi-a dat timp să mă plimb pe la toate evenimentele culturale care se întâmplau și să îi cunosc pe oamenii implicați. Să mă implic la rândul meu și să îmi fac un fel de stagiatură, prin intermediul trupei de teatru a școlii,laTeatrul German.Am început să joc într-un loc unde simțeam mai puțină presiune, nu prea era vorba despre directori de casting sau regizori faimoși în public.

Cum te-a schimbat anul de studiu la Royal Academy of Dramatic Art (RADA), în Londra? Mi-a pus bazele a cam tot ce știu. Și m-a făcut să-mi dau seama cât de multe sunt cele pe care nu le știu. Mi-a dat încredere în mine, pe care am mai pierdut-o în timp, și multă disciplină. În anul ăla cred că m-am îndrăgostit iremediabil de meseria asta.

La ce te gândești când spun „emoții”? O senzație în corp, ca o furnicătură. În piept, stomac sau mâini. Rareori în genunchi. Când mă înfurii, în cap și maxilar. Ceva foarte necesar și fascinant. Uneori chiar de neînțeles. Un fel de combustibil al actorului.

Un regizor sau un autor care ți-a dat lumea peste cap și cum. Probabil cuplul John Cassavetes – Gena Rowlands. I-am descoperit în liceu, când am fost dată pe spate de cât de wild mi se păreau filmele lor și de-a lungul timpului a rămas o fascinație cu intermitențe, dar destul de constantă, față de opera lor.