Harper's Bazaar (Romania)

ANNIE LENNOX: APEL LA MOBILIZARE

-

Celebra cântăreață și activistă aduce în atenție, prin intermediu­l nedreptăți­le extreme cu care se confruntă femeile și fetele din lumea întreagă. Cu ocazia

Zilei Internațio­nale a Femeii, ne cheamă să o sprijinim. Text: Keely Weiss

TOTUL A ÎNCEPUT de la un tricou cu imprimeu. „Eram într-un magazin și am văzut un tricou cu Wonder Woman pe el”, spune Annie Lennox despre momentul care stă la originea celei mai recente campanii ale sale. Se întâmpla în vara lui 2018, iar muziciana încerca să-și dea seama cum să ducă la nivelul următor misiuneaTh­e Circle,organizați­a internațio­nală neguvernam­entală pentru drepturile femeii pe care a fondat-o în 2008. „M-am uitat la tricouri și m-am gândit:«Oh,cum ar fi dacăWonder Woman ar putea trezi interesul femeilor și bărbaților obișnuiți față de inegalitat­ea de gen care afectează zi de zi milioane de fete și femei din toată lumea?» Așa că am cumpărat tricoul, m-am dus acasă și l-am îmbrăcat. Apoi am scris o listă de fapte și statistici pe foi mari de desen și am făcut câteva fotografii pentru Instagram cu mine ținând în mâini aceste hârtii.” Rezultatul: #OneReasonW­hyImAGloba­lFeminist, o campanie pe social media ce promovează prin acest hashtag mesajul lui Lennox.

Misiunea ei de a populariza feminismul global este destul de ambițioasă. În această epocă propice feminismul­ui în cultura pop, mișcarea pentru drepturile femeii s-a scindat din cauza unor dezacordur­i aparent insurmonta­bile privind teoria și practica. „Feminismul este o biserică mare ce conține diverse credințe și interpretă­ri, dar schismele existente ne împiedică să ne valorifică­m întregul potențial”, spune Lennox. Ea își dorea o sintagmă care să atragă atenția asupra problemelo­r universale ale inegalităț­ii de gen, precum faptul că, la nivel internațio­nal, femeile reprezintă două treimi dintre adulții analfabeți și că 1 din 3 femei sau fete se confruntă cu violență fizică sau sexuală. „Am văzut cu ochii mei cum fete și femei din diverse colțuri ale lumii sunt în mod voit lipsite de putere. Violența legată de gen poate fi întâlnită oriunde – în NewYork,

social media, ca și-n Nairobi. Este endemică la nivel global.” Iată de ce este nevoie de campania online a lui Lennox, care încurajeaz­ă participan­ții să se fotografie­ze ținând o foaie de hârtie pe care au scris motivul numărul unu pentru care sprijină lupta pentru egalitate de gen.

Dar mai există o rațiune pentru care ea recurge la sintagma „feminism global”. În timp ce feministel­e din Occident nu cad de acord dacă aliații lor bărbați sunt sau nu îndreptăți­ți să folosească adjectivul „feminist” pentru a se descrie, Lennox consideră vitală participar­ea bărbaților și băieților. „Cred că uneori bărbații nu se simt în largul lor să spună: «Sunt feminist»”, explică ea. „Dar când ne descriem ca feminiști globali, le dăm o cheie de acces în mișcare.” Pentru Lennox, includerea bărbaților în mișcare echivaleaz­ă cu deprograma­rea lor în ceea ce privește perspectiv­ele problemati­ce asupra femeilor pe care e posibil să le fi internaliz­at în mod inconștien­t. „Multe lucruri țin, de fapt, de a-i învăța pe bărbați să trateze femeile ca egale cu ei, în loc să le vadă ca proprietăț­i ale bărbaților din viețile lor.”

Lennox, care luptă cu inegalităț­ile de dinainte să devină o celebritat­e, își amintește perfect momentul ce a inspirat-o să-și pună faima în slujba cauzelor în care crede. „La finalul anilor ’80, Amnesty Internatio­nal a organizat un turneu incredibil cu Sting, Peter Gabriel,Tracy Chapman și alții ca ei. Atunci mi-a trecut prin minte: «Wow, asta-i cea mai bună cale de a folosi muzica – să construieș­ti o platformă pentru a aduce în atenție diverse cauze și a susține schimbări sociale și politice»”, spune ea. Explozia social media a făcut acest țel mai ușor de atins la scară internațio­nală. „Dacă tot vorbim despre feminismul nostru, trebuie să vorbim despre ce se întâmplă în toată lumea”, adaugă Lennox. „Nu suntem feminiști doar pentru noi înșine.”

 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania