CHERCHEZ LA FEMME
În cel mai cunoscut autoportret al ei, Dorothea Tanning, într-o ținută fabuloasă ce-i lasă sânii dezgoliți, își sprijină mâna stângă pe mânerul unei uși. În spate – multe alte uși întredeschise. În față – un animal înaripat, precum creatura mitică din Vr`jitorul din Oz. Visul e parte integrantă din universul acestei artiste, iar ușa – un laitmotiv, pragul dintre o lume cunoscută și una necunoscută sau dintre sfera publică și cea privată, erotică. Autoportretul e din 1942. La acea vreme, Tanning locuia și lucra într-un apartament-atelier din Manhattan. Pictura, fără titlu încă și nefinalizată, fusese una dintre pânzele care-l convinseseră pe galeristul Julien Levy s-o includă în portofoliul lui de artiști în 1941.Aceeași pictură se află pe șevalet în seara cu ninsoare când Max Ernst își face apariția la ușa ei pentru a o invita să facă parte dintr-o expoziție cu 30 de artiste pe care Peggy Guggenheim o plănuia pentru galeria ei. Ernst, deja un nume de referință al suprarealismului, era căsătorit cu Guggenheim și o ajuta pe aceasta să selecteze lucrările pentru expoziție. La vederea autoportretului, și aflând că nu are titlu, îi sugerează unul: Birthday, o referire la nașterea ei ca artistă suprarealistă. E primul capitol al unei relații de 34 de ani (dintre care 30 ca soț și soție, în urma unei ceremonii duble oficiate în Beverly Hills, alături de Man Ray și Juliet Browner).
În toată această perioadă și apoi după moartea lui Ernst, Dorothea Tanning (1910 - 2012) a continuat să lucreze asiduu: picturi, sculpturi inovatoare din materiale textile, costume pentru baletele lui George Balanchine și pentru alte spectacole, desene, proiectul unei case pe care a construit-o în Provence, o carte de memorii și mai multe de poezie, ultima publicată când avea 101 ani. Fără a se considera feministă – chiar și sintagma „woman artist” îi displăcea –, ea a găsit în suprarealism un limbaj prin care și-a creat propria imagine și identitate, contestând rolurile tradiționale de muză sau mamă, după cum arată prima expoziție de amploare ce-i este dedicată în ultimii 25 de ani: Dorothea Tanning, la Tate Modern din Londra.
Birthday e un statement.Tanning știa că autoportretul era „destul de îndrăzneț”, dar își dorea să exprime „purul adevăr, iar goliciunea era necesară”, a explicat ea într-un interviu din 2002 (când s-a stabilit că era cel mai în vârstă artist suprarealist în viață).
Alte picturi din aceeași perioadă sunt invitații de a pătrunde în universuri onirice sau spații stranii în care amenințări par să plutească în aer,conflicte latente perturbă liniștea,revelații schimbă starea de fapt. Suprarealismul lui Tanning, spun istoricii de artă, își are originile în întâmplările fantastice din literatura gotică și romantică pe care a citit-o ca adolescentă în orășelul Galesburg, Illinois – un loc „unde nu se întâmplă nimic decât tapetul”, conform descrierii ei. În Eine Kleine Nachtmusik (1943),
O forță creativă timp
de șapte decenii, DOROTHEA TANNING
și-a creat propria-i identitate artistică, departe de rolul stereotip de muză pentru soțul mai celebru. Acum arta ei este din ce în
ce mai apreciată.