UN PROCES CARE M~ REPREZINT~
„LUCREZ NUMAI CU FOTOGRAFIE PE FILM. La început, eram fascinată de aspectul material, în special de procesul lent de la idee la fotografia finală. Procesul analog este unul decelerat și concentrat. Fotografiile pe film pot fi corectate, după realizarea lor, doar în ceea ce privește tonalitatea, luminozitatea și contrastul. Petele și greșelile rămân. Asta înseamnă că toate deciziile trebuie luate înainte, ceea ce îmi permite să lucrez cu simțurile ascuțite. Un alt factor decisiv a devenit granulația filmului, pe care o ador. Mi se pare că are aproape o calitate haptică. Nu-mi pot închipui imaginile mele fără ea. Totul începe cu o serie de schițe pe baza cărora îmi dezvolt obiectele și costumele. Într-o primă fază, acestea sunt doar niște desene, dar mai apoi ajung să fie purtate de un model și fotografiate. Prin urmare, o parte esențială a muncii mele este principiul de design al montajului material, și nu fotografia, cum s-ar putea crede. Fotografia este, pur și simplu, cel mai adecvat mediu pentru a-mi transmite ideile. Primele obiecte le-am realizat exclusiv din hârtie și carton. Ulterior, am început să lucrez cu materiale sintetice, care continuă să fie extrem de importante în practica mea. Între timp am adăugat tot felul de materiale și continuu să adaug constant. Anul acesta, de exemplu, am lucrat mult cu textile.
Costumele și obiectele mele sunt armuri și proteze, ca o a doua piele care poate fi frumoasă sau poate deveni o ulcerație. Ele încorporează, printre altele, ideea de protecție – avem nevoie de o piele care să ne ocrotească de lumea agresivă de afară. De aceea, uneori, recuzita proiectelor mele tinde să fie relativ complexă. Un alt mod de a privi costumele este următorul: ele sunt o colecție de modă produsă într-un timp mai îndelungat, cu forme și suprafețe asemănătoare în interiorul unui capitol, dar nu identice de la un capitol la altul. Aceste forme derivă din ceea ce s-a strâns în caietul meu de schițe, dar și din mulțimea de lucruri care mă inspiră. De exemplu, Baletul Triadic [spectacol de dans creat de Oskar Schlemmer, profesor la Bauhaus, a cărui premieră a avut loc în 1922], pe care l-am descoperit în timpul studiilor, m-a fascinat imediat și continuă să mă inspire. Desigur, practica mea este apropiată din punct de vedere formal și estetic de fotografia și moda anilor ’20, cu o notă ușor tehnologică, amintind de science fiction-ul timpuriu, precum filmul Metropolis, al lui Fritz Lang.Totuși,ea înglobează și alte surse de inspirație, printre care pictura și moda sau vestimentația africană. În privința relației dintre costume și obiecte, pe de o parte, și model, pe de altă parte, aș spune că primele sunt încărcate cu multe gânduri și dorințe și au nevoie de corpul uman pentru a-și dezvolta potențialul. Corpul este un templu, un câmp de luptă, o carcasă temporară, ceva de arătat și de ascuns în același timp. Avem nevoie de corp pentru a trăi, dar el este teribil de vulnerabil. Cu ajutorul obiectelor, creez un tărâm al libertății, departe de grijile biologice. Purtătoarele sculpturilor mele – toate femei – sunt anonime și interșanjabile, ele funcționează, înainte de toate, ca ecrane de proiecție.
Procesul meu de creație este unul intuitiv. Pornesc de la un concept bine definit, o idee clară asupra felului în care vreau să arate fotografia, mereu alb-negru, dar lucrul propriu-zis nu este omogen. Lucrările se dezvoltă în acte succesive, ca într-o producție de teatru, de la prima idee, materializată într-o schiță, până la produsul final, care este fotografia.”
De la realizarea unor obiecte și costume geometrice
până la fotografierea lor pe un model feminin, TINA LECHNER vorbește despre etapele din spatele lucrărilor sale cu o estetică retro-futuristă, prin
care explorează metamorfozele corpului.
Tina Lechner (n. 1981) trăiește și lucrează la Viena. Prima ei expoziție personală la București va avea loc la Mobius Gallery între 4 octombrie și 4 noiembrie.