DES­PRE DRA­GOS­TE {I UR~ LIONEL DUROY

Harper's Bazaar (Romania) - - Talking Points -

Scri­i­to­rul fran­cez vor­bește cu des­pre ro­ma­nul său in­spi­rat de lui Sebastian – o ex­plo­ra­re a ori­gi­nii urii, a re­zis­te­nței iu­bi­rii,

dar și a pu­te­rii de a ne schim­ba.

BAZAAR Jur­na­lul

LIONEL DUROY, AU­TO­RUL ROMANULUI EUGENIA, o fres­că a Ro­mâni­ei ani­lor ’30-’40, a po­ves­tit atât în vi­zi­ta la Bu­cu­rești, cât și la Fes­ti­va­lul Inter­nați­o­nal de Li­te­ra­tu­ră și Tra­du­ce­re (FILIT) de la Iași des­pre pu­te­re. Pu­te­rea de a te des­prin­de de prin­ci­pi­i­le greși­te pe care une­ori familia ți le poa­te for­ma, pu­te­rea de a iu­bi ine­gal, pu­te­rea de a te tran­sfor­ma din an­ti­se­mit în re­zis­te­nță, pu­te­rea de a te ri­di­ca împo­tri­va cu­ren­tu­lui urii, tot mai vi­zi­bil la ni­vel glo­bal. Duroy își des­crie pro­pria fa­mi­lie ca fi­ind ra­sis­tă și an­ti­se­mi­tă, iar asta l-a fă­cut și mai ta­re să em­pa­ti­ze­ze cu po­ves­tea lui Mi­hail Sebastian. Ro­ma­nul in­spi­rat din viața aces­tu­ia es­te scris din per­spec­ti­va Eu­ge­ni­ei, iu­bi­ta sa fi­cți­o­na­lă, care po­ves­tește cum s-a des­fășu­rat viața înain­te și du­pă moar­tea su­bi­tă a scri­i­to­ru­lui. Pro­venind din­tr-o fa­mi­lie an­ti­se­mi­tă, Eugenia – care îl iu­bește pe Sebastian cu ace­e­ași in­ten­si­ta­te cu care el a iu­bit-o pe Leni Ca­ler – se ru­pe de prin­ci­pi­i­le pe­ri­cu­loa­se de-aca­să și se tran­sfor­mă într-o re­zis­te­nță.

HARPER’S BAZAAR: Ce se află la ba­za romanului dum­nea­voas­tră? LIONEL DUROY: La ori­gi­nea că­rții me­le es­te ro­ma­nul Ka­putt, de Cur­zio Ma­la­par­te, pe care l-am ci­tit pe la 26-27 de ani și care mi-a de­ter­mi­nat într-un fel pri­vi­rea asu­pra lu­mii. Ma­la­par­te a fost pri­mul ro­man­ci­er care i-a fă­cut pe oameni să vor­be­as­că fă­ră să îi con­tra­zi­că și cred că asta e cea mai bu­nă ma­ni­e­ră de lu­cru pentru un jur­na­list.Atunci când vor­bești cu ci­ne­va es­te mult mai im­por­tant să înțe­le­gi lo­gi­ca ace­lei per­soa­ne și pentru asta nu tre­bu­ie să o con­tra­zici. Deci cred că ăsta a fost in­te­re­sul meu: as­cul­ta­rea po­ziți­ei ce­lui din față. Exis­tă un epi­sod care m-a im­pre­si­o­nat foar­te mult, în care es­te me­nți­o­nat po­gro­mul de la Iași. Nu știam un­de es­te Iași­ul, nu știam de po­grom, dar i-am zis edi­to­ru­lui meu că într-o zi o să mă duc aco­lo, să înțe­leg po­gro­mul.

H.B.: Și ați ple­cat la Iași?

L.D.: Da, m-am apu­cat să scriu cu ade­vă­rat Eugenia du­pă ce am ci­tit Jur­na­lul lui Sebastian și am ple­cat la Iași în pe­ri­oa­da 2016-2017 să îmi ex­plic de ce re­vi­ne ten­tația urii și a po­gro­mu­lui în con­tex­tul ac­tual din Eu­ro­pa. Și a mai fost o sce­nă ho­tă­râtoa­re care m-a fă­cut să scriu Eugenia: jur­na­lis­ta ma­ghia­ră care a pus pi­e­di­că unui ta­tă si­rian aler­gând cu co­pi­lul în brațe. Mi s-a pă­rut îngro­zi­tor să văd o fe­meie, o civilă, care împi­e­di­că un ta­tă să sca­pe. Mi-am pus între­ba­rea de ce a fă­cut asta, pentru că ni­meni nu te­o­re­ti­za­se ide­ea de eli­mi­na­re a si­ri­e­ni­lor în acel mo­ment. Așa­dar, ne întoar­cem la ide­ea ba­na­li­ză­rii urii care du­ce la po­grom. Eugenia a ple­cat de la ide­ea ba­na­li­ză­rii urii pentru că am im­pre­sia că în Eu­ro­pa acest lu­cru reînce­pe.

H.B.: Jur­na­lul lui Sebastian v-a de­cla­nșat ro­ma­nul. Ce v-a de­cla­nșat ale­ge­rea vo­cii fe­mi­ni­ne Eugenia, ace­as­tă iu­bi­tă ima­gi­na­ră a lui Mi­hai Sebastian?

L.D.: Du­pă ce m-am in­sta­lat la Iași, m-am do­cu­men­tat cu aju­to­rul unei ti­ne­re tra­du­că­toa­re și am in­ven­tat o fa­mi­lie care lo­cu­ia pe stra­da Lă­pușnea­nu – ave­am pla­nul stră­zii din anul ’30. Familia Eu­ge­ni­ei es­te for­ma­tă din pă­ri­nții ei care vând pro­du­se al­coo­li­ce și cei trei copii, dar ce­ea ce m-a in­te­re­sat la per­so­na­jul Eu­ge­ni­ei a fost cre­a­rea unei co­nști­i­nțe. Pentru că e vor­ba des­pre o co­nști­i­nță care apa­re în mij­lo­cul unei fa­mi­lii an­ti­se­mi­te, așa cum exis­tau foar­te mul­te în ace­le vre­muri. Chiar și în familia mea, pă­ri­nții, bu­ni­cii, stră­bu­ni­cii au fost cu toții an­ti­se­miți. Așa că voiam să văd cum se cre­e­a­ză în min­tea unei ti­ne­re de 17-18 ani co­nști­i­nța fap­tu­lui că pă­ri­nții ei au o gândi­re pe­ri­cu­loa­să. Eu m-am năs­cut într-o fa­mi­lie an­ti­se­mi­tă și până pe la opt ani am pre­luat tot ce gânde­au ei, dar pe la 13-14 ani mi-am dat se­a­ma că pentru mi­ne le­a­gă­nul fa­mi­li­ei es­te unul pe­ri­cu­los.Tre­zi­rea co­nști­i­nței me­le s-a da­to­rat unui pro­fe­sor care mi-a des­chis ochii și în acel mo­ment am ple­cat de aca­să și am înce­put să lu­crez sin­gur. Așa fa­ce și Eugenia: se tran­sfor­mă din­tr-o fi­i­că a unei fa­mi­lii an­ti­se­mi­te într-o opo­zan­tă a aces­tui cu­rent. Toată po­ves­tea are mul­te de-a fa­ce cu viața mea. Cum te for­me­zi ca in­te­lec­tual con­tra ce­lor­la­lți, con­tra unui cu­rent pu­ter­nic? Cred că scri­i­to­rii sunt cei care opun re­zis­te­nță și orice act ar­tis­tic poa­te de­ve­ni o lup­tă împo­tri­va unui ast­fel de cu­rent pe­ri­cu­los.

H.B.: Cum am pu­tea să lup­tăm împo­tri­va aces­tor cu­ren­te pe­ri­cu­loa­se care se întâmplă acum în Eu­ro­pa?

L.D.: Pri­mul lu­cru pe care îl pu­tem fa­ce noi, au­to­rii, ar fi să avem o po­ziție. De exem­plu, eu am scris o scri­soa­re des­chi­să, pe care am pu­bli­cat-o în Le Mon­de, adre­sa­tă preșe­din­te­lui Ma­cron. I-am spus cât m-a de­za­mă­git lip­sa lui de des­chi­de­re eu­ro­pe­a­nă. Ne con­frun­tăm în Eu­ro­pa cu reîntoar­ce­rea ches­ti­u­nii iden­ti­ta­re și cu închi­de­rea sta­te­lor eu­ro­pe­ne în ele înse­le împo­tri­va re­fu­giați­lor. „Atunci când am vo­tat pentru

dum­nea­voas­tră, dom­nu­le Ma­cron”, îi scriu eu în scri­soa­re, „am vo­tat în ide­ea că vă ve­ţi des­chi­de că­tre Eu­ro­pa şi acum măr­tu­ri­sesc că îmi es­te ru­şi­ne de acest lu­cru pentru că noi, de fapt, închi­dem uşi­le ce­lor care se înea­că în Me­di­te­ra­nă”. L-am încu­ra­jat să fie cu­ra­jos şi să fa­că ce­ea ce a fă­cut de Gaul­le în 1939-1941, când a luat mă­suri dras­ti­ce, dar care nu l-au fă­cut foar­te po­pu­lar. La un mo­ment dat, în po­li­ti­că, ci­ne­va tre­bu­ie să se ri­di­ce şi să fa­că un anu­mit lu­cru care, de­şi va atra­ge ima­gi­ne ne­ga­ti­vă, va re­o­feri dem­ni­ta­te po­po­ru­lui. Ange­la Mer­kel a fă­cut asta într-o oa­re­ca­re mă­su­ră. Artiş­tii au, aşa­dar, o tri­bu­nă po­li­ti­că. Eu pot scrie căr­ţi sau o scri­soa­re des­chi­să, pot să pro­tes­tez pe stra­dă, pot chiar să iau re­fu­gia­ţi la mi­ne aca­să şi să îi adă­pos­tesc. H.B.: Eugenia es­te o car­te an­co­ra­tă în spe­ci­fi­cul Ro­mâni­ei. Cum a fost vă­zu­tă în Fran­ţa? L.D.: Când am pu­bli­cat Eugenia, am con­sta­tat că Mi­hail Sebastian era ne­cu­nos­cut în Fran­ţa, ast­fel încât car­tea l-a fă­cut cu­nos­cut în Fran­ţa – cu oca­zia asta s-a şi re­e­di­tat Jur­na­lul lui. Sunt des­tul de trist să con­stat că în Fran­ţa nu se cu­noaş­te aproa­pe de­loc is­to­ria Ro­mâni­ei. Nu se ştie, spre exem­plu, că Ro­mânia a fost alia­ta Fran­ţei în Pri­mul Răz­boi Mon­dial între 1916 şi 1918, nu se ştie ni­mic des­pre ge­ne­ra­lul Ber­the­lot şi des­pre des­chi­de­rea unui al doi­lea front în est în Ro­mânia, nu se ştie că, oda­tă cu as­cen­si­u­nea Ma­re­şa­lu­lui Anto­nes­cu, Ro­mânia a de­venit alia­ta obi­ec­ti­vă a Ger­ma­ni­ei na­zis­te, nu se ştie că ma­re par­te din ar­ma­ta ro­mână a pi­e­rit la Sta­lin­grad, nu se ştie ce s-a întâmplat la Odes­sa. Pe mi­ne mă ui­meş­te ig­no­ran­ţa fran­ce­zi­lor faţă de ce­ea ce s-a întâmplat în Ro­mânia, iar eu iu­besc Ro­mânia şi o văd ca pe un mi­cro­cli­mat care anun­ţă lu­cruri – o po­ţi stu­dia pentru a ve­dea ce se întâmplă de-a lun­gul timpului cu o ţa­ră care nu a avut par­te me­reu de res­pec­tul ve­ci­ni­lor săi. Mă in­te­re­se­a­ză Ro­mânia pentru că es­te ce­va foar­te ome­nesc în des­ti­nul aces­tei ţări mici.

H.B.: Pi­er­de­rea ma­nus­cri­su­lui Acci­den­tul es­te una din­tre pi­er­de­ri­le ma­jo­re din viaţa lui Mi­hail Sebastian. Es­te, cum­va, sim­bo­lul pi­er­de­rii ire­cu­pe­ra­bi­le? Care ar fi ma­nus­cri­sul pi­er­dut şi ire­cu­pe­ra­bil al uma­ni­tă­ţii?

L.D.: Ima­gi­nea care îmi vi­ne acum în min­te au­zind ace­as­tă între­ba­re fi­lo­so­fi­că es­te din cel de-al Doi­lea Răz­boi Mon­dial – ima­gi­nea gru­pu­ri­lor de na­ziş­ti care au fă­cut un foc ma­re în care au arun­cat căr­ţi din bi­bli­o­teci în Ber­lin. Cred că o lu­me fă­ră căr­ţi, aşa cum o voiau na­ziş­tii, ar fi o pi­er­de­re ire­pa­ra­bi­lă. Eu am învă­ţat tot ce ştiu din căr­ţi, cred că doar trei-pa­tru adul­ţi mi-au ser­vit drept modele de-a lun­gul vi­e­ţii. |n schimb, pot men­ţi­o­na 200-300 de căr­ţi da­to­ri­tă că­ro­ra m-am con­stru­it.

H.B.: Doam­na Cos­ti­naş es­te ex­trem de emo­ţi­o­na­tă în car­te să îl ai­bă pe scri­i­to­rul Mi­hail Sebastian invi­tat la cla­sa la care pre­da. Ce au­tor aţi in­vi­ta pentru a re­trăi ace­e­a­şi emo­ţie ca doam­na Cos­ti­naş?

L.D.: Cred că sunt mai mul­ţi: Anto­nio Lo­bo Antu­nes, Tho­mas

Ber­nhard, dar şi Va­si­li Gros­sman. Va­si­li Gros­sman a scris la înce­pu­tul ani­lor ’90 o car­te care m-a bul­ver­sat: Via]` [i des­tin. Tot el a mu­rit de dez­nă­dej­de în Ru­sia atunci când a cre­zut că nu va fi pu­bli­ca­tă ni­ci­o­da­tă. Car­tea, însă, a fost tran­spor­ta­tă clan­des­tin şi a apă­rut în Elve­ţia şi Fran­ţa când Gros­sman mu­ri­se de­mult. Deci, re­fe­ri­tor şi la între­ba­rea pre­ce­den­tă, pi­er­de­rea unui ma­nus­cris are şi aici ace­e­a­şi im­por­tan­ţă ca în ca­zul lui Sebastian. Via]` [i des­tin es­te un mo­nu­ment li­te­rar, com­pa­ra­bil cu R`zboi [i pa­ce a lui Tol­stoi, şi au­to­rul a mu­rit atunci când a cre­zut că ace­as­tă car­te nu va fi pu­bli­ca­tă. Aşa e cu mul­te pi­er­deri în via­ţă. Şti­ţi ce zic?

Eugenia ve­de în Mi­hail Sebastian ce­ea ce Mi­hail Sebastian ve­de în Leni Ca­ler. Când aţi cre­at acest per­so­naj, v-aţi gândit la o mo­da­li­ta­te de a com­pen­sa im­po­si­bi­li­ta­tea lui Sebastian de a iu­bi o per­soa­nă care îl iu­beş­te? L-aţi echi­li­brat, cum­va? L-aţi răz­bu­nat?

L.D.: Mă in­te­re­se­a­ză foar­te mult să scriu des­pre re­la­ţi­i­le amo­roa­se. Înain­te de Eugenia, am mai scris des­pre acest su­bi­ect de­oa­re­ce cred că gă­sim foar­te rar o dra­gos­te com­plet re­ci­pro­că. Lu­cru­ri­le sunt foar­te com­pli­ca­te în iu­bi­re şi avem în fran­ce­ză ace­as­tă fra­ză, des­tul de stu­pi­dă, care spu­ne că într-un cuplu exis­tă unul care su­fe­ră şi unul că­ru­ia nu îi pa­să. În Jur­na­lul lui Sebastian re­gă­sim exact ace­as­tă idee. Sebastian se îndră­gos­tea me­reu de o fe­meie des­pre care ştia si­gur că nu îl va iu­bi îna­poi. E ca un soi de mi­ză, un fel de pro­vo­ca­re pe care i-o ri­di­că Leni Ca­ler. El ştie de la bun înce­put că nu va fi iu­bit de ea, că îl va fa­ce să su­fe­re, dar ştim de­ja des­pre ma­so­chis­mul lui Sebastian care tran­spa­re din jur­nal. Sebastian a fost un om de­pri­mat şi ma­so­chist, me­reu ulu­it de fru­mu­se­ţea şi far­me­cul lui Leni Ca­ler. Me­ri­tă să ne pu­nem între­ba­rea: ce s-ar fi întâmplat da­că Leni Ca­ler l-ar fi iu­bit cu ace­e­a­şi pa­si­u­ne?

Mai apa­re ce­va în re­la­ţi­i­le amo­roa­se: fap­tul că în dra­gos­te ne pla­ce să su­fe­rim şi toc­mai ace­as­tă su­fe­rin­ţă ţi­ne de fe­ri­ci­rea de a iu­bi. Sebastian era un ma­re îndră­gos­tit, iu­bea foar­te mult fe­mei­le, aşa că m-am gândit că exis­tă loc în viaţa lui şi pentru Eugenia. Deci nu e vor­ba des­pre o răz­bu­na­re, ci mai de­gra­bă des­pre ce­va simp­to­ma­tic pentru di­fi­cul­ta­tea noas­tră ca oameni de a iu­bi. Eugenia es­te o tână­ră foar­te îndră­gos­ti­tă de el – îndră­gos­ti­tă nu nu­mai de omul Sebastian, ci şi de ce­ea ce re­pre­zin­tă el: scri­sul, artistul, su­fe­rin­ţa ar­tis­ti­că, şi ea vrea să-l tran­sfor­me, să-l iu­be­as­că şi să-l com­ple­te­ze. Ea es­te fe­meia care fa­ce toate aces­te lu­cruri pentru el, pentru ci­ne­va care ar vrea să pri­me­as­că toate lu­cru­ri­le aces­tea din par­tea unei alte fe­mei de care es­te îndră­gos­tit. Es­te ce­ea ce nu­mesc eu în via­ţă şi în li­te­ra­tu­ră neînţe­le­ge­rea amo­roa­să. Trăim neînţe­le­geri con­se­cu­ti­ve pe care încer­căm toată viaţa să le înţe­le­gem.

Ro­ma­nul a apă­rut la Edi­tu­ra Hu­ma­ni­tas Fic­ti­on. H.B.:

O no­uă dis­to­pie prin care scri­i­toa­rea ca­na­dia­nă ex­plo­re­a­ză in­te­rac]iu­nea din­tre oameni și teh­no­lo­gie, dar și pu­te­rea ero­ti­că și do­rin]a. În cen­trul romanului se află un cuplu de ti­neri care înce­ar­că să se re­fu­gi­e­ze de lu­mea în des­com­pu­ne­re in­trând în Proi­ec­tul Po­si­tron, o so­ci­e­ta­te-ex­pe­ri­ment un­de vi­o­len]a și gri­ji­le co­ti­di­e­ne au fost era­di­ca­te. Pre]ul es­te însă re­nun]area la li­ber­ta­te: pentru ju­mă­ta­te din timp vor fi pri­zo­ni­eri, în timp ce res­tul lu­ni­lor din an le vor pe­tre­ce în ace­e­ași ca­să cu Alter­nan]ii. Trep­tat, lu­cru­ri­le încep să sca­pe de sub con­trol. Ed. Art

Acest thril­ler #MeToo pla­sat în lu­mea spu­ne po­ves­tea unor an­ga­ja­te din­tr-o fir­mă de avo­ca­tu­ră din Te­xas care se re­vol­tă împo­tri­va hăr]ui­rii se­xua­le. Sloa­ne, Ardie, Gra­ce și Ro­sa­li­ta lu­cre­a­ză de ani buni la Tru­viv Inc. Când șe­ful lor di­rect, un per­so­naj din­tot­de­au­na încon­ju­rat de șoap­te pe care cei cu pu­te­re de de­ci­zie pre­fe­ră să le ig­no­re, de­vi­ne di­rec­to­rul fir­mei, cele pa­tru fe­mei se so­li­da­ri­ze­a­ză și pun în mișca­re un me­ca­nism ce le va schim­ba vie]ile – de fe­mei, co­le­ge, ma­me, so]ii, pri­e­te­ne. Arma­da, im­print Ne­mi­ra

Ro­ma­nul anu­lui 2018 pentru și câști­gă­tor al Prix Médi­cis étran­ger și fi­na­list la Man Boo­ker Pri­ze, cel de-al trei­lea roman al lui Ra­chel Kus­hner di­na­mi­te­a­ză din in­te­ri­or orice ră­măși]ă a vi­su­lui ame­ri­can. Pro­ta­go­nis­tă es­te Ro­my Hall, în vârstă de 29 de ani, fos­tă strip­teu­ză la clu­bul Mars Room, acum pe ca­le să înce­a­pă exe­cu­ta­rea a do­uă sen­tin]e în închi­soa­rea pentru fe­mei Stan­vil­le din Ca­li­for­nia, un­de via]a in­sti­tu]io­na­li­za­tă abun­dă în mo­men­te de ab­surd, dar și de umor. Ed. Vel­lant

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.