EDITORIAL

Pentru această ediţie de început de an i-am adus laolaltă pe o mică parte dintre cei care, prin efort şi dedicare, au oferit valoare industriei modei din România în ultimul deceniu, dar şi pe cei care promit să devină o forţă esenţială în peisajul creativ al următoarei decade. Cei care, prin graţie şi inteligenţă, provoacă schimbări şi pun în mişcare roţile acestei lumi firave. Atât ieri,cât şi azi,am reuşit alături de ei să desenăm o foaie de parcurs în care ne-am dorit să găsiţi inspiraţie pentru a îmbrăţişa cu încredere alegerile şi încercările anilor ce au trecut şi ale celor care urmează. Pentru că, aşa cum vrem să credem că v-am obişnuit în acest ultim deceniu, alături de BAZAAR nu sunteţi niciodată singure, ci aveţi mereu lângă voi femei şi bărbaţi curajoşi, din trecut şi prezent, ale căror voci merită să răsune în timp, aici, acum şi mereu. Începutul lui 2020 aduce o schimbare şi pentru BAZAAR, iar pentru o parte dintre noi, cei care am încercat să dăm formă şi consistenţă revistei în ultimii 8, 12 sau 13 ani, este atât capătul unui drum pe care l-am parcurs cu multă bucurie, cât şi provocarea de a ne asuma noi roluri. Le mulţumesc cititorilor revistei pentru că au dat sens încercărilor noastre şi îndrăznesc să sper că le-am prilejuit, măcar en miettes, dialoguri cu aerul acestor timpuri (aşa cum l-am perceput noi şi aşa cum am ales să fie arhivat în aceste pagini) şi scurte momente de graţie; tuturor colaboratorilor noştri pentru contribuţia inestimabilă adusă fiecărei ediţii; partenerilor care au crezut în misiunea revistei şi ne-au sprijinit; colegilor de breaslă din redacţiile titlurilor concurente pentru că ne-au ţinut permanent spiritul treaz şi ne-au motivat să devenim tot mai buni. Dar mai mult decât oricui, trebuie să-mi arăt recunoştinţa faţă de colegii şi prietenii mei din redacţie pentru că au rămas alături de mine atât de mult timp. Fără ei, nimic din ce a fost Harper’s BAZAAR până acum nu ar fi fost posibil.

Cât de norocos am fost să vă am aproape şi să mă bucur în toţi aceşti ani de talentul, verticalitatea şi puterea voastră!

Cât despre noi … ei bine, după cum spunea Vava Ştefănescu, amintindu-şi de un vechi proverb rom în interviul din ediţia de decembrie, pentru noi, Harper’s BAZAAR a fost acel acasă mitologic unde am aprins focul. Focul pasiunii noastre pentru modă, pentru artă în toate manifestările sale, pentru frumuseţe în sens larg, totul în spiritul firescului, al căutării acelei voci interioare care capătă forme neaşteptate şi sublime în exterior. Un acasă pe care, de azi, ni-l vom contura în memorie prin scânteieri de fericire absolută şi pasiune pură. Iar asemenea lui Franzi Mueller pe una dintre cele două coperte ale acestei ediţii, la despărţire vom lua cu noi o bucată din lumea la care am avut privilegiul şi onoarea să fim părtaşi şi vom încerca pe mai departe să aprindem noi focuri.

Rămâneţi cu bine!

Dacă e să vorbim despre consecvenţă, anii petrecuţi la Harper’s BAZAAR – aproape 12 să fie? – m-au ajutat să înţeleg că inteligenţa şi spontaneitatea creativă sunt precum un muşchi, trebuie antrenate. Pentru a realiza idei măreţe şi a obţine rezultate excepţionale este uneori nevoie de mai multe încercări. Când experimentezi, creierul începe să gândească diferit – îţi schimbă percepţia asupra realităţii şi astfel te ajută să evoluezi sau să te adaptezi la diferite situaţii. Atât timp cât eşti perseverent, cerul e limita.

Un lucru la fel de vital învăţat în acest job a fost versatilitatea. Este bine să ai un stil personal bine definit, să cunoşti şi să te dezvolţi într-o anumită direcţie, însă nu este suficient. În mod ideal, stilistul trebuie să ştie să compună atât un stil flamboiant, cât şi unul minimalist.

Cheia succesului în acest domeniu – şi cred că în viaţă, în general – constă în a-ţi găsi lucrul pe care îl faci cel mai bine şi care îţi oferă plăcere şi în a-l repeta şi dezvolta de-a lungul timpului. Cred că stiliştii buni se nasc cu acest dar, ca şi muzicienii sau designerii.

Lil Bulgac

Cu Deceniul \n modă (dosarul de la paginile 101-135 ), am început să alunec pe o spirală a amintirilor. Nu doar în virtutea temei, ci şi pentru că anii 2010 s-au suprapus aproape în întregime cu perioada mea la BAZAAR.

Am cunoscut în aceşti ani o nouă generaţie de designeri români, cam de aceeaşi vârstă cu noi, cei din redacţie, care au fondat şi au crescut branduri cu o estetică fresh, originală sau, pur şi simplu, bine definită. Şi am cunoscut multe femei care aveau în garderobă sau pe wish list piese de la aceşti designeri.

Am văzut cum filmul românesc a căpătat înfăţişări mult mai variate decât cele ale realismului auster. Cum edituri şi imprinturi noi ne-au racordat la conversaţia culturală internaţională. Cum teatre independente şi spaţii de dans au devenit hub-uri artistice. Cum o mână de platforme non-profit de artă cercetează istorii rămase invizibile şi tot mai multe galerii susţin producţia nouă.

Datorită BAZAAR Art, unul dintre cele mai faine lucruri care mi s-au întâmplat din punct de vedere profesional, am înţeles că pentru majoritatea artiştilor

(printre ei, Lea Rasovszky, pe care o veţi reîntâlni în această ediţie), atelierul este vital.

Este capsula care estompează zgomotul din jur pentru ca ideea, abstractul, să devină ceva concret, ce poate fi privit, atins sau ascultat.

Redacţia BAZAAR a avut aproximativ acelaşi rol pentru mine. A fost locul unde, după zile out there, la interviuri, evenimente şi şedinţe foto, ne strângeam să punem imaginile şi textele în layout-uri, să verificăm informaţii şi să luăm sute de decizii pentru ca articolele să capete cea mai bună formă posibilă, să facem simulări de copertă şi să dezbatem asupra variantelor – pe scurt, să producem ceva concret, palpabil, cu o greutate pe care o simţeam plăcut în mâini când revista venea de la tipar şi un conţinut pe care ştiam

că-l veţi privi sau citi. Old school? Poate. Dar era revista noastră. Pentru voi.

Ioana Chira