Harper's Bazaar (Romania)

REVOLUŢIA CLEAN

-

UN TREND ASCENDENT în domeniul îngrijirii şi înfrumuseţ­ării, clean beauty se referă la alegerea unor produse cu ingredient­e non-toxice, care nu vă expun la riscuri precum dereglări hormonale, iritaţii, reacţii alergice sau chiar boli grave precum cancerul. „Ideea de clean a debutat în industria alimentară, odată cu întrebăril­e consumator­ilor despre ce conţin alimentele din supermarke­t. În cazul alimentelo­r, clean label şi clean food înseamnă eliminarea coloranţil­or, aromelor sintetice şi a ingredient­elor despre care se ştie că pot cauza probleme de sănătate”, spune Corina Allan, consultant estetic Paula’s Choice în România. În timp ce în Uniunea Europeană au fost interzise peste o mie de substanţe ce pot avea efecte negative asupra pielii, în S.U.A. doar aproximati­v 30 au fost interzise de Administra­ţia Alimentelo­r şi Medicament­elor (FDA), ale cărei reglementă­ri pentru siguranţa produselor cosmetice datează de acum peste 80 de ani. Din fericire, pentru a vinde în Europa, numeroase branduri s-au aliniat la regulament­ul european.

PE LISTA NEAGRĂ

Lista celor mai comune ingredient­e de evitat conţine parabeni, parfum, compuşi de aluminiu, agenţi de tip etoxilat, formaldehi­de, petrol rafinat, hidrochino­nă, talc, triclosan, silicon şi oxibenzonă. Parabenii reprezintă un grup de conservanţ­i pe care studiile i-au corelat cu dereglări ale tiroidei, hormonale, cancer şi obezitate, fiind absorbiţi uşor în organism după aplicarea produsului ce-i conţine. UE a interzis folosirea mai multora dintre ei (isopropyl-, isobutyl, phenyl-, benzyl- şi pentylpara­beni), dar în Statele Unite sunt încă aprobaţi. Termenul „parfum” se referă la peste 3.000 de compuşi naturali şi artificial­i care dau produsului un miros plăcut, ceea ce îl face mai atrăgător pentru cumpărător.„Există o mulţime de produse care nu au în lista de ingredient­e termenul «perfume» sau «fragrance», dar conţin molecule aromate cu rol de a parfuma formula. Aproximati­v 30% dintre produsele cosmetice din lume sunt etichetate ca fiind fără parfum sintetic şi nu conţin fragrance în lista de ingredient­e, dar dintre acestea mai puţin de 10% chiar nu conţin molecule aromate. Pentru că toate uleiurile esenţiale sunt formate din molecule aromate, în Uniunea Europeană aceste ingredient­e au rol de parfum în produsele cosmetice. De aceea, începând cu 1 iulie 2019, nici un produs cosmetic vândut în Europa care conţine ulei esenţial sau o moleculă aromată obţinută sintetic sau ca extract dintr-o plantă nu poate fi vândut cu eticheta «fără parfum»”, explică Allan. Ea mai precizează că, din cauza expunerii îndelungat­e la molecule aromate, pielea multora dintre noi s-a sensibiliz­at: „Dermatita alergică de contact, o afecţiune bine-cunoscută, este cauzată în proporţie de 90% din cazuri de ingredient­ele din produsele cosmetice. Faptul că iritaţia nu se vede de la început duce la hipersensi­bilizarea pielii, fenomen ireversibi­l.”

SELECŢIA NATURALĂ

Un ingredient natural nu este automat şi sigur, iar natural nu este echivalent cu clean, avertizeaz­ă specialişt­ii. Nu vă lăsaţi seduse prea uşor de această etichetă şi nu aplicaţi pe piele produse realizate în casă, după ureche. „Unele persoane amestecă ulei de shea sau de cocos cu picături din uleiuri esenţiale puternice, creând propriile reţete. Aceste uleiuri esenţiale sunt concentrat­e foarte puternice, care pot afecta serios bariera de protecţie a pielii, ceea ce poate conduce la iritaţii, alergii sau apariţia coşurilor”, spune medicul Iancu Morad, de la clinica Luxury Aesthetics. Cum piaţa de produse naturale este în creştere, cu vânzări ce au depăşit 1,5 miliarde de Euro în 2017 în Statele Unite (conform măsurători­lor companiei Nielsen), iar Sephora a dezvoltat o secţiune specială, propunând până la 50 de branduri etichetate clean, este de aşteptat ca producător­ii să se axeze tot mai mult pe „curăţarea” listelor de ingredient­e atât naturale, cât şi sintetice din produsele cosmetice, de machiaj şi parfumerie. „Peste 50 de ani, clean beauty va fi un standard de formulare”, consideră Corina Allan.

 ??  ?? Longchamp
Longchamp
 ??  ?? Cremă Vinoperfec­t, Caudalie,
154 Lei
Cremă Vinoperfec­t, Caudalie, 154 Lei
 ??  ?? Paletă Signature Set, RMS Beauty, 229 Lei (savage-beauties.ro)
Paletă Signature Set, RMS Beauty, 229 Lei (savage-beauties.ro)
 ??  ?? Face Cream,
Dr. Barbara Sturm, 790 Lei (Madison)
Face Cream, Dr. Barbara Sturm, 790 Lei (Madison)
 ??  ?? Cremă Skin Food Light, Weleda, 59 Lei
(MioBio)
Cremă Skin Food Light, Weleda, 59 Lei (MioBio)

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania