LEA RASOVSZKY
„Feminitate sălbatică” – astfel rezumă Lea Rasovszky forța de nestăvilit a personajului ei, aflat încă într-o etapă de formare, din Violence Is a Girl’s Name. În jurul acestei lucrări noi a gravitat cea mai recentă expoziție personală a sa, de la Galeria Klubovna din Brno, Cehia. Interesată de periferii sociale și psihologice și de clișee de gândire pe care le tratează cu o ironie plină de empatie și un umor dulce-amărui, Lea țintește adesea stereotipurile despre feminitate sau masculinitate.
„Galeria Klubovna are un spațiu mic spre mediu, în timp ce lucrările mele sunt destul de loud și au nevoie de spațiu de desfășurare. Mi-a plăcut proba asta, de a lucra cu un loc mic, așa că am pornit de la o lucrare nearătată până acum, Violence Is a Girl’s Name, pe care am mixat-o cu alte două lucrări din aceeași serie și cu două obiecte.
Violence Is a Girl’s Name e un proiect despre feminitate sălbatică. Feminitatea tinde să fie asociată cu trăsături ca delicatețea și fragilitatea. Or, mie nu mi se pare că e neapărat așa. Lucrarea care a și dat titlul expoziției este un portret de tânără femeie, aflată între două stadii și pentru care autodefinirea e încă un proces complicat. Găsesc că există multă putere în a fi în dezvoltare, în creștere. Fata are o vârstă fragedă, dar are și o violență, nu în sensul de agresivitate, ci de forță, de energie masivă. Îmi plac personajele care sunt inbetween între a fi acceptate și a fi exact cine sunt ele, dar care merg înainte cu o inerție fantastică, fără să se gândească la ce crede lumea despre ele.
Portretul fetei face parte dintr-o serie eterogenă pe care am început-o în iarna anului trecut și am încheiat-o prin primăvară. Între două proiecte majore, pentru care trebuia să mă documentez și să lucrez foarte organizat, s-a întâmplat acest purgatoriu interesant. Nu am lucrat cu persoane reale, așa cum fac de obicei, ci am sintetizat niște povești. Fata este un cumul de fete pe care le-am întâlnit. Iar diverși prieteni mi-au povestit despre oameni care îi fascinau, indivizi absolut autentici care le-au atras atenția din avalanșa de stimuli vizuali din oraș, unde îți trec prin fața ochilor o mulțime de oameni, dar numai pe unii îi ții minte. Chiar prietenul meu mi-a povestit despre un alt personaj, cel din lucrarea Protector: un gardian tatuat pe față și cu o înfățișare destul de amenințătoare, pe care-l văzuse într-un magazin de pantofi. Am început să discutăm despre această situație în care ai un istoric de viață și ajungi să ți-l marchezi pe corp, iar când revii într-o dimensiune mainstream a societății, oamenii te asociază invariabil cu imaginea lor despre acel istoric de viață. De aceea am simțit nevoia să desenez personajul protejând un pui de găină, pentru a sugera că nu e totul așa cum pare la prima vedere.Singurul personaj masculin din expoziție este și cel mai moale și mai cald, de fapt.
Cea de-a treia lucrare din serie, Fluffy Hell, a pornit de la un obiect pe care l-am cumpărat de la un târg din Cluj – sunt un mare fan de junk magic. E vorba despre o figurină cu un pudel complet negru. Am ținut-o mult timp în atelier. În timp ce lucram la această serie, am început să mă gândesc la ideea de câine-accesoriu, de animal care ajunge să se depersonalizeze pentru că a fost cumpărat de parcă ar fi fost o geantă. Mi l-am imaginat ca fiind feminin, poate și datorită acelei expresii aplicate femeilor vocale și directe: «She’s a bitch». După mine, e super-OK să fii a bitch. Câinele din lucrarea mea vine ca o putere animalică cu trei ochi și sperie. Nu-i deloc fluffly, simpatic sau decorativ, ci e un super alter ego feminin.
Între aceste trei personaje s-a conturat Violence Is a Girl’s Name. Personajul feminin este central și a fost amplasat în expoziție astfel încât să fie obturat ritmic de un obiect gonflabil, un pistol care se umflă și dezumflă la fiecare două minute și jumătate. El face parte dintr-un proiect mai vechi, Soft War, în care discut despre violența normalizată. O ipostază a ei este tradiția jucăriilor care sunt replici ale unor arme, replici destul de realiste uneori, chiar dacă scot balonașe sau au beculețe. Mi s-a părut întotdeauna foarte straniu faptul că părinții cumpără arme-jucării. Apoi, odată cu expansiunea Internetului, suntem asaltați de știri fără sursă, ceea ce poate duce la o stare continuă de tensiune, de război imaterial. Obiectele din proiectul Soft War sunt în culori neon, din materiale moi. Întrebarea pe care o pun este: poți să le vezi ca pe ceva drăguț sau, mai degrabă, te gândești la formele lor?
Celălalt obiect din expoziție este Silk Whip, de forma cozii fetei din portret. M-am gândit la faptul că femeile cu părul roșcat erau considerate vrăjitoare, iar părul lor – un atribut magic, la fetișizarea creaturilor speciale, pe care nu poți să le înțelegi. Personajul feminin sălbatic se află într-o continuă mișcare, într-un tumult ca de primăvară, și singurul lucru de care îl poți prinde este coada. Îl prinzi. Coada se rupe. Și personajul fuge, îți scapă.”
Asociem feminitatea cu blândețea și firea ocrotitoare. E o realitate frumoasă asta, dar nu mi se pare a fi singura fațetă a ei. Feminitatea are și ceva fierce. E o forță reală.
Lea Rasovszky (n. 1986) trăiește și lucrează în București. Alte expoziții personale recente, pe lângă cea din Cehia, au fost la Galeria Mobius din București și la White Cuib din Cluj-Napoca. A participat în show-ul Ex-East. Past and recent stories of the Romanian avant-gardes (Espace Niemeyer din Paris, 2019) și la bienala Art Encounters (Timișoara, 2017).