VIA}A MEA CULTURALĂ: LUIZA ZAN

Sunt un aparat electronic perfect funcţional, care are apăsat butonul de „HOLD” şi aşteaptă să fie repornit.

Lucrez la un album pe care încerc să îmi fac curaj de vreo doi ani să îl lansez pe piaţă. Este un album de voce solo, cu piese fără dublaj de voci, în stil Negro-spiritual, inspirat de muzica lui Odetta (Holmes) sau Bessie Smith.

Deocamdată, online. Pagina mea de facebook e locul unde anunţ concertele mele cu regularitate.

Îmi place că semăn cu mama mea. Am o listă lungă de nemulţumiri, dar nu sunt zilnic în aceeaşi ierarhie. Azi, cel mai puţin îmi plac genunchii.

În noaptea de Anul Nou, am cântat cu cel mai vechi prieten al meu, în sufragerie. Nu a fost cu public, nu a fost difuzat online, dar am fost fericiţi şi aşa.

Am descoperit că nu ştiu să funcţionez într-o lume fără concerte cu public, că toate automatismele dobândite în ani lungi de studiu cu vocea nu funcţionează atunci când porţi mască ore în şir, că iubesc interacţiunea cu publicul mai mult decât ca pe un rezultat al concertelor live, că viaţa la ţară nu e doar frumoasă, ci şi vitală pentru fiinţa mea. Soţul meu.

RFI, Radio România Muzical, Jazz FM.

Mi-e foarte greu să aleg una singură, pentru că mi-e atât de dor de teatru, dar o să enumerez doar trei: Wolfgang (Radu Afrim, Teatrul Tineretului), Cui i-e fric` de Virginia Woolf (Mariana Cămărăşa, Godot), Freak Show (Florin Piersic Jr.).

Department of Eagles. lungă de tot.

Am o măsuţă de fier forjat la care îmi place să beau cafeaua în curte, când e vreme bună; altminteri, la masa din bucătărie, privind pe geam, spre munţi.

Aş dori să citesc mai mult, fără întreruperi. Dacă e ceva ce mi-aş dori să fac mai mult, aş vrea să cânt la nesfârşit.

secunde.

Nu am apreciat-o deloc, până acum două săptămâni.

Să îţi faci planuri detaliate înainte de a porni în călătorie.

Orice film, chiar şi la reclamele de 30 de liber, în faţa unei mulţimi numeroase.

de Salvador Dalí.

Că nu am apucat să îi spun mamei „te iubesc” înainte să moară. Îmbrăţişez toţi membrii familiei şi le spun că îi iubesc. Inclusiv câinele este pupat.

Oare de la cât este azi şcoala online?

Importanţa internetului. Importanţa timpului de calitate petrecut în familie.

Bruxelles.

Fără muzica ei, nu există. Da, se identifică prin ceea ce face, dar e ușor de înțeles de ce. Harul pe care-l are e mai presus de alte lucruri, chiar și de ea însăși.

Sting. Ciocolata.

Pe o scenă în aer

închid ochii.

Eva Luna, fiica mea. îmi spun verde în faţă ce gândesc despre mine, mai ales când e vorba despre lucruri nu chiar drăguţe. Urăsc linguşitorii.

Crimă și pedeapsă este un roman apăsător. Piesa rescrisă de tine păstrează aceeași apăsare sau ai dus-o într-o altă zonă, mai comico-relaxată? Comico-relaxată nu. Ar putea fi în zona asta dacă l-am face musical, dar nici eu, nici Ionuț, nu ne-am perfecționat în zona asta în timpul facultății, așa că am preferat să rămânem la metoda oldschool de teatru de relație.

Cât din romanul lui Dostoievski vor regăsi cei care au citit piesa?

Cei care sunt fani Crim` [i pedeaps` vor recunoaște pasajele pe care le-am dramatizat, cei care au citit romanul acum enșpe ani e posibil să facă un efort mai mare. În principiu, am extras din roman pasajele între anchetator și inculpat și am încercat să construim din aceste întâlniri o poveste.

Cum ți-a venit ideea titlului, 2+2=5? Este rezultatul unui brainstorming sau îți aparține în totalitate?

Ionuț Vișan, colegul meu din spectacol, e responsabil cu titlul. A scos „perla” în timpul unei repetiții și pe parcurs ne-am dat seama că ideea lui are mult sens.

Înțeleg că tot el a venit cu ideea adaptării romanului. Cum s-au întâmplat lucrurile după?

Ce similitudini există între tine și personajul pe care-l joci?

Personajul pe care îl joc – adică anchetatorul – e ceva nou pentru mine. Din câte știu eu despre mine ca actor în teatru, mă poziționez în zona de explozie, pe jucat deschis și drept, pe forță. Sau poate că mă raportez eu la un ideal existent doar în capul meu. Suntem încă în plin proces de repetiție, deci cred că mai e timp pentru greșeală.

Dostoievski vorbește des în romanele sale despre salvarea prin suferință. Tu ce părere ai despre asta? Suferința ne poate „mântui”? Ei, cum ar fi acum să mă iau eu la harță cu un om care, pe lângă faptul că a scris cum a scris, a mai și fost condamnat la moarte, mai apoi plasat într-un penitenciar prietenos din „tropicala” Siberie, și nu în ultimul rând, interzis nu știu câți ani din viața publică? Suferința despre care vorbește el în mai toate scrierile e atât de adevărată, crudă, prezentă, încât nu cred că mai ai altceva de făcut decât să te minunezi și să crezi.

Ce-ți provoacă ție suferință?

Suferințele mele – oricum ar fi descrise aici – sunt mărunte și pasagere. Cred că ce mi-ar provoca suferință ar fi pierderea sau îmbolnăvirea cuiva drag. În rest, viața e suficient de imprevizibilă pentru toată lumea.

Actorii sunt persoane „bântuite” de multe depresii, precum Raskolnikov. Crezi că asta ajută procesul creației, sau se poate și fără? Tu cum funcționezi?

Eu funcționez bine atunci când încep cu un mare „nu știu”. Legat de depresie, nu știu dacă toți actorii „suferă” atât de tare atunci când creează, ci că pericolul vine mai degrabă din altă parte. Părerea mea e că odată ce primești atenția spectatorilor, senzația de expunere se instaurează în ființa ta ca un drog și, în timp, îți dorești din ce în ce mai mult ca senzația aia să se repete. Eu cred că ne-o facem cu mâna noastră și tocmai din acest motiv tot nouă ne revine responsabilitatea să avem grijă de noi și să învățăm cum să gestionăm angoasele care ne așteaptă după colț. La mine e mai simplu. Am trecut în zona de regie și scris și acolo „depresiile” de care vorbeai pare că sunt de altă natură. :-)

Ce te ține pe linia de plutire acum? Ce-ți face ție bine, ce-ți dă speranță?

Sunt multe, sau poate una singură fără de care speranța nu ar exista. Iubirea. Care, din fericire, există din plin alături de iubita mea, de oamenii cu care lucrez, de părinții și sora mea, de bunica mea.

Pentru ce ai fi în stare să faci o „crimă”? La modul metaforic, evident. Pentru ce ești în stare să mergi dincolo de rațiune?

Dacă a face o crimă înseamnă a găsi o nouă viziune sau a merge pe un nou drum, neașteptat și neacceptat până acum în ochii oamenilor, atunci da, aș realiza „crima” aia cu mare plăcere.

Cum ai descrie acest spectacol, în trei cuvinte? Tensiune, tensiune, tensiune.

Suntem într-o perioadă complicată. Nu ți-a fost teamă să scrii o piesă pornind de la o dramă? Nu ți-e teamă de faptul că oamenii sunt sătui de drame și vor să vină la teatru să se refugieze în realități mai plăcute decât cele pe care le trăiesc?

O precizare. Eu nu am scris un text nou. Am adaptat fragmente dintr-un roman și am încercat să le armonizez într-o suită dramatică potrivită unui text de teatru. Legat de partea de gen, nu cred că publicul va dori să vadă doar comedie spumoasă. Sau dacă vrea, nu e publicul pe care îl vizez. Nu știu dacă un cititor, atunci când ține o carte în mână, își dorește realități „plăcute” sau frumoase sau idilice. Pentru asta există biserica sau vacanțe plăcute în destinații exotice sau tot felul de produse teatrale, cinematografice, Sandra Brown-istice. Eu îmi aștept publicul înfometat de cunoașterea unor realități necunoscute care își dorește să iasă din zona de confort. Propun să ne surprindem împreună.

Povestește-mi puțin despre lumini, decor, muzică. Știu că ai lucrat cu prietenii tăi, profesioniști foarte buni.

Ai dreptate, m-am înconjurat de o echipă formată din oameni și profesioniști extrem de faini. Sper să lucrăm cât mai mult împreună, pentru că avem cu ce. :-) Nu mai e nevoie să adaug aici cât de mult se implică și se zbate Tudor Prodan pentru realizarea unui spectacol, sau câtă răbdare poate să aibă Bogdan Gheorghiu atunci când avem nevoie de o situație de lumină, sau câte nopți nedormite a îndurat Aida Sosic încercând să traducă „tâmpeniile” din capul meu. Le sunt mega-recunoscător și sper să primească aceeași apreciere și din partea breslei, pentru că sunt oameni extrem de dedicați și talentați.

Ce-ai mai făcut în această perioadă, în afară de 2+2=5?

M-am minunat din nou de cât de scindată e lumea asta a noastră mică a oamenilor de teatru. Și am mulțumit divinității că, în ciuda anului total dus cu pluta pe care l-am trecut, am avut norocul și privilegiul să lucrez.

Ce ai descoperit nou despre tine, în ultimele luni?

Că îmi trebuie mult mai multă disciplină pentru a mă îmbunătăți ca om și profesionist. Dar că totodată trebuie să fiu atent la propria mea respirație.