NORA IUGA, scriitoare, 90 de ani

Frumusețea vârstei de-acum este singurătatea deplină, când devii unicul tău conlocutor și poți să-ți descarci nebunia din plin, intrând în trecutul tău ca într-o casă nouă. Da, 9 e totdeauna „une promesse de bonheur”, fiindcă rolul lui 9 e să închidă cercul 0 și să înceapă o altă rotație: „Rotund e pământul? Rotund e soarele?”

Gândul are, acum, mai mult sens decât fapta, fiindcă el, gândul, e liber totdeauna. El e navigatorul. Fapta niciodată. Ea e angajată la stat. Sensul… rămâne pe altă dată.

Acum mă bucură să folosesc fardurile de scenă ale băiatului meu, pe care și le cumpărase într-un turneu la Bolșoi, Tiberiu Almosnino a fost prim-balerin la Opera Română. Puteți crede că fardurile le păstrez în frigider și le mai folosesc și azi? Până acum, pe fața mea n-a avut loc nici o erupție… toți vulcanii mei sunt stinși. „Que sera, sera!”

Acum prețuiesc ritmul, pulsul, viteza până mai ieri, dau încă bice calului. Punctualitatea cuvântului pe care curierul ăla necunoscut mi-l aduce cu parașuta, el știe din ce galaxie, atunci când mă chinuiam să-mi amintesc cunoscutul slogan latin: „Lasciate ogni speranza, o voi che entrate” (Abandonează orice speranță, tu, cel care intri).

Ai văzut paharele din cristal înalte ale bunicii, și lingurițele din argint cu coadă lungă și cu monogram la mâner, ai văzut tu cheile alea mai mari decât potcoavele calului Benhur, câștigătorul „Premiului Modei”? Ai văzut tu pălăriile Norei Piacentini sau ale Dinei, alias Tanți Cocea? Și flacoanele cu cremă „Tocalon”, de zi roz și de noapte albă, comandate de la Paris? Ei bine, nimic nu e mai șic decât să porți bluze decoltate, cu paiete și strasuri primite din Holon de la bunicile lui Nino, bărbatul meu, poetul din fotoliul verde, și băieții din cartier să strige după tine „Madam Cuțit”! Curios, mie mi se pare că numele Cuțit li s-ar potrivi mai bine purtătoarelor de blugi sfâșiați la genunchi cu vârful cuțitului de tăiat pâine.