Psihologie
Scrie-ne pe adresa revista_ioana@burda.ro sau într-un comentariu pe pagina noastră de Facebook și specialiștii noștri îți vor da primul ajutor în problemele tale psihologice.
QLuciana (36), e-mail: Sunt căsătorită de cinci ani și atât eu, cât și soțul ne dorim foarte mult să avem copii. Însă, în ciuda tuturor încercărilor și tratamentelor, nu se întâmplă nimic. Ne gândim la varianta unei mame surogat deja, dar nu știu dacă este o idee bună. Soțul pare cumva resemnat și am senzația că subiectul acesta îl epuizează psihic. Nu știu ce să mai fac, cum să mă port, parcă nu mai are niciunul liniște.
ADragă Luciana, cred că tu și soțul sunteți deja extrem de stresați și de chinuiți. Copiii apar de obicei când doi oameni se iubesc, ei sunt rodul dragostei și al unei uniuni fizice și psihice. Dacă voi sunteți atât de neliniștiți și de epuizați, gândeștete ce puteți transmite unui posibil copil care se naște în astfel de condiții. Există astăzi tratamente inovatoare în acest domeniu și cred că este cel mai bine să apelezi la un medic specialist în infertilitate care poate pune un diagnostic corect al problemei cu care vă confruntați. Există fertilizare in vitro și există și mame surogat, dar trebuie să știi că aceste metode presupun costuri materiale și sufletești mari. Gândiți-vă bine tu și soțul la posibilitățile pe care le aveți. În plus, poate nu este o idee rea să iei în considerație adopția. În România, există câteva zeci de mii de copii care așteaptă să fie adoptați de părinți iubitori. Oricum, din punct de vedere psihologic, cel mai bun lucru este să vă liniștești și tu, și soțul, să vă relaxați și să vă bucurați de viață, cu tot ce vă aduce ea.
QAlina (41), București: Sunt divorțată de patru ani și mă simt foarte bine acum, ca femeie singură. Nu am copii și nici nu simt nevoia să mă recăsătoresc. Din păcate însă, în ultima vreme, am observat că sunt discriminată pentru că nu sunt „în rândul lumii“. Colegii de serviciu nu mă invită la petreceri, chiar și unii prieteni care au familie mă evită, am senzația că la serviciu nu sunt promovată tocmai pentru că nu am soț. Nu sunt paranoică, observ foarte bine diferențele dintre cum era când eram căsătorită și cum e acum. Mă revoltă situația și nu știu ce să fac.
AProblema cu care te confrunți devine din ce în ce mai frecventă în România, o țară
extrem de tradiționalistă și patriarhală. Din păcate, femeia este evaluată după statutul ei civil foarte des, nu după performanțele individuale la muncă sau în viața socială. Din ce în ce mai multe femei singure constată că sunt discriminate la serviciu și au parte de șicane mai mult sau mai puțin dure din partea celor pe care îi considerau prieteni. Sfatul meu este să nu te descurajezi. Fii curajoasă în continuare, asumă-ți stilul de viață care îți place și care ți se potrivește și nu încerca să fii cu orice preț ca toată lumea! De regulă, persoanele de acest fel sunt de fapt nefericite și se chinuiesc în relații doar de gura lumii, pentru a-ți menține un statut social privilegiat sau pentru că
„așa trebuie“. Cred că multe șicane ale prietenlor tale sunt cauzate de faptul că sunt invidioase pe tine. Nu ești obligată să suporți aceste comportamente, cel puțin nu în viața socială.
Desprinde-te de acești falși prieteni, alții noi și mai buni vor apărea în viața ta. În ce privește serviciul, știu foarte bine că acolo trebuie să muncești dublu pentru a dovedi că ești capabilă. Din nou, sfatul meu este să nu te descurajezi. Faci parte din avangarda care va schimba până la urmă mentalitatea ruginită din țara noastră.
Prin exemplu personal și curaj, vei demonstra și altor femei că acest stil de viață este posibil și acceptabil.