Ioana

În pragul sărbătoril­or

- ADA OPREA, redactor-șef ada.oprea@burda.ro

Decembrie și ianuarie sunt luni deosebite: avem multe sărbători, facem schimb de cadouri, mergem la cumpărătur­i mai des ca în alte perioade din an, strângem familia și prietenii cu ocazia meselor copioase, ne distrăm la diverse petreceri și ne bucurăm de primii fulgi de zăpadă. La mine în casă miroase deja a prăjiturel­e și pândesc momentul de neatenție al soțului pentru a scoate bradul din cutie și a-l împodobi cât mai devreme. Am un aghiotant serios: băiatul meu, care, deși împlinește 10 ani, crede încă în Moș Crăciun și nu are nici cea mai vagă bănuială că totul este doar o poveste. Mă bucur de naivitatea lui căci doar așa pot retrăi cele mai frumoase momente ale copilăriei. Singura problemă rămâne unde să ascundem cadourile în așa fel încât cel mic să nu dea peste ele. Apoi avem un adevărat scenariu pe care-l respectăm cu sfințenie ca să putem pune darurile sub pom. Invariabil, luna decembrie ne lasă lefteri, dar pe cine nu lasă? Nu regret nicio cheltuială făcută și chiar accept mult mai ușor bombănelil­e soțului meu legate de această problemă. În fond, banii trebuie să circule, așa am învățat la orele de economie politică din școală, și cred că avem timp suficient să ne revenim financiar anul viitor. Ceea ce vă doresc și vouă! Să fiți optimiste, vesele, împlinite, iubite, prețuite și cu portofelul mereu plin! Vă las să citiți revista voastră preferată, în care veți găsi nenumărate idei de cadouri, sfaturi de frumusețe, ținute must-have pentru toate ocaziile ce se ivesc în aceste două luni și interviuri sau reportaje trăsnet cu oameni remarcabil­i. La mulți ani, dragele mele cititoare!

 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania