Ioana

Ioana te vrea așa Moda hainelor călduroase

Născut în Houston, Texas, simpaticul actor de 45 de ani a jucat în multe filme, dar a devenit cunoscut pentru rolul magistral din serialul de comedie The Big Bang Theory, unde l-a interpreta­t pe Sheldon Cooper.

-

Talentul său actoricesc a fost remarcat încă de când Jim era în clasele primare. În 1996 a absolvit Școala de teatru și dans a Universită­ții Houston, apoi și-a luat masteratul la Universita­tea din San Diego. În interviuri­le acordate, el mărturisea că a participat la nenumărate castinguri pentru diverse seriale, dar care, din păcate, nu au apucat să fie transmise de nicio televiziun­e. Rolul din Teoria Big Bang nu i s-a părut cine știe ce, mai ales că nu reușea să coreleze caracterul personajul­ui (un fizician genial, cu apatie socială) cu al său. Însă Chuck Lorre, creatorul serialului, a fost impresiona­t de prestația lui Jim și i-a dat rolul imediat. Serialul, ce a avut un succes enorm la public, l-a îmbogățit pe Jim, care ajunsese la un moment dat să câștige un milion de dolari per episod, asta în condițiile în care producția este televizată din 2007. Totuși, rolul este dificil și complex, nu doar sub aspectul interpretă­rii propriu-zise a unui personaj bizar, ci și din punctul de vedere al memorării atâtor teorii științific­e care sunt corecte de la un capăt la altul. De altfel, Mayim Bialik, care o interprete­ază pe iubita lui Sheldon, Amy Farrah Fowler, este cea care verifica veridicita­tea datelor științific­e expuse în scenariu grație faptului că este singura cu pregătire de specialita­te, fiind absolventă de neuroștiin­țe. Succesul serialu- lui a determinat producerea altuia nou, Young Sheldon, despre copilăria celebrului personaj, în care Jim Parsons este vocea povestitor­ului.

Actorul păstrează discreția în legătură cu viața sa particular­ă, deși nu s-a ferit să recunoască niciodată că trăiește cu un alt bărbat, Todd Spiewak, cu care, de altfel, s-a însurat în 2017.

 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania