Ioana

Psihologie

- psiholog Dana Verescu

QMihaela (41), e-mail: Am făcut prostia să râd de soțul meu acum vreo câteva luni că a făcut burtă. Este adevărat că a fost urât, am râs de el în fața tuturor prietenelo­r mele, dar credeam că se va supăra puțin, pe moment, iar pe urmă o să mă ia pe mine în râs. Când colo n-a zis nimic și după o săptămână s-a apucat de sală. De atunci nu mai iese de acolo! Nu mai mănâncă cu noi la masă, ci soarbe mereu lichide roz, gălbui sau lăptoase dintr-o sticlă de plastic, are antrenamen­t șase seri pe săptămână, abia dacă îl mai văd, iar când îl văd, parcă nu mai are niciun haz. Acum îi spun că e musculos și frumos, dar el e tot nemulțumit e. Nici nu mai știu cum să-l iau. Oare am declanșat o tulburare psihică?

AScrie-ne pe adresa revista_ioana@burda.ro sau într-un comentariu pe pagina noastră de Facebook și specialișt­ii noștri îți vor da primul ajutor în problemele tale psihologic­e.

Dragă Mihaela, se pare că l-ai atins în amorul propriu pe soțul tău. Umilirea în public nu pică bine nimănui, sunt sigură că nici ție nu ți-ar fi plăcut ca el să râdă de tine cu prietenii lui. I-ai atacat masculinit­atea și l-ai jignit, chiar dacă ție ți s-a părut că ai făcut o glumă bună. Iar acum te deranjează că el vrea să remedieze problema pe care ai criticat-o? Poate că l-ai făcut atent asupra sănătății și propriei condiții fizice și vrea să fie în formă. Cred că ar fi bine să-i ceri iertare pentru gestul tău și să-i explici că ai greșit. Spune-i că-l iubești așa cum este și că nu trebuie să exagereze în sens invers, spune-i că ți-e dor să petreci timp cu el și că regreți proastia pe care ai rostit-o.

QElena (42), e-mail: Fiica mea de 12 ani mi-a spus că vrea să se călugăreas­că! În familia noastră nimeni nu e prea credincios, până zilele trecute nici nu știam că ea știe vreo rugăciune, deși, normal, se ducea la orele de religie ca toată lumea. Suna serios ce mi-a zis și, când am întrebat-o cum i-a venit ideea, mi-a reproșat că noi am crescut-o fără Dumnzeu și numai la școală a văzut credința adevărată și nu mai vrea să stea printre oameni păgâni! S-ar putea să fie numai o fază de adolescent­ă, dar e foarte serioasă și deja s-a certat cu mai toți prietenii ei din cauza asta. Cum o scot din astfel de idei?

ACred că primul pas ar fi să aveți o discuție serioasă despre religie, în general. Fiica ta are o vârstă la care e foarte impresiona­bilă și cred că a primit la școală prea multe informații pe care nu le poate absorbi și elabora în mod adecvat. Explică-i că fiecare om are dreptul să creadă ce dorește, iar a eticheta pe alții drept păgâni este o dovadă de intoleranț­ă, iar tu nu vrei să crești o fiică intolerant­ă. Nu-i interzice să meargă la biserică, dacă asta dorește, și nu încerca deocamdată să-i schimbi ideile. Dar arată-i că fiecare om poate avea ce credință dorește și alege, cumpără-i cărți pe aceste teme, discută deschis și fără prejudecăț­i. Poți să-i explici ce înseamnă viața la mănăstire: trezit la 5 dimineața, rugăciuni, diverse munci, program foarte fix, viață simplă și frugală etc. Fii mereu alături de ea și spune-i că îi susții orice hotărâre, dar că deocamdată este minoră și încă nu poate face o alegere de acest fel, iar dacă la 18 ani își păstrează părerea, spune-i că nu te vei împotrivi.

 ??  ?? Umilirea în public nu pică bine nimănui.
Umilirea în public nu pică bine nimănui.
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania