Adi Nartea: frumusețea adevărată nu stă în simetrie

Actorul Adrian Nartea este noul Monte-cristo din serialul Vlad, o adaptare modernă a poveștii contelui damnat. De altfel, serialul de la Pro TV reunește o echipă remarcabilă de actori: Olimpia Melinte, Andrei Aradits, Emilian Oprea, Diana Sar, Bebe Cotimanis, George Piștereanu.

Sportiv de performanță, model internațional, prezentator, dar și protagonistul unor cunoscute producții de film, Adrian Nartea (37) se află, cu rolul lui Vlad, în fața unei noi provocări. Este un om de o modestie și de un echilibru interior cum rar întâlnești. Pare că e obișnuit cu victoria și eșecul care fac parte din viață și te maturizează. Sincer, direct, nonconformist, cu umor, calități ce au cucerit publicul încă de la primele sale apariții. E căsătorit cu Alina Ferinceac, fost manechin, și au o fetiță, Mara.

Toate articolele despre tine încep cu enumerări de genul „simpatic, plin de șarm, cuceritor“. Dacă ți-ai face autoportretul, cum ar începe?

Adi Nartea: Întotdeauna mi-a fost greu să mă caracterizez, tocmai pentru a nu fi nevoit să fiu prea modest și nici prea îngâmfat. Aș spune bărbat înalt, chipeș, prezentabil, care evită să se caracterizeze tocmai pentru a nu crea așteptări, ci mai degrabă să uimească!

Când ai început studiile de drept, ți-ai propus să profesezi?

A. N.: Nu am terminat facultatea de drept tocmai pentru că mi-am dat seama că n-am să profesez niciodată. Sunt bun de gură, probabil aș fi fost un avocat bun, dar era foarte mult de muncă și foarte mult de învățat și m-aș fi pierdut pe parcurs într-un birou, puțin prea departe de țelul meu de a mă face auzit și remarcat. În plus, era a treia facultate, nu mai aveam presiunea aceea de a fi absolvent. Eram deja. Dar ceea ce am învățat în cei aproape trei ani de drept este, cu siguranță, util, mă descurc în orice fel de dezbatere și confruntare ideologică și practică.

Cum te-a disciplinat sportul? A fost șansa ta?

A. N.: Sportul mi-a intrat în sânge, încă înainte de a-l conștientiza. Când eram mic, eram zglobiu și neastâmpărat, iar mama a decis că nu este bine pentru mine și soră-mea să mergem la o școală împreună și să avem același program, pentru că ne-am fi dus la școală după-masă, iar dimineața, când părinții erau la serviciu, nu ne puteau controla. Astfel, soră-mea, care era mai cumințică, a rămas să meargă la școală la amiază, iar eu dimineața, la liceul cu profil sportiv, asta încă din clasa a V-a.

La școală făceam 12 ore de sport pe săptămâna, în ciclul gimnazial făceam handbal și apoi, la liceu, am trecut la volei. Și să revin la disciplină, după prima mea deplasare cu echipa de handbal, la întoarcerea acasă, când mama mi-a deschis bagajul să bage hainele la spălat, a constatat uimită că hainele erau împachetate mai bine decât atunci când am plecat. Eu îl făcusem, după exemplul colegilor de echipă. Nu pot să zic că m-a ținut prea mult, dar, cu siguranță, m-a făcut să înțeleg că, atunci când ești disciplinat cu tine, reușești mult mai mult în orice lucru pe care vrei să îl faci.

Ai trecut în modelling lejer? Cum au fost primele prezentări de modă, dar ședințele foto?

A. N.: Modellingul, pentru mine, s-a întâmplat. Nu am planificat nimic, nu mi-am dorit niciodată să mă fac

model, darămite actor. Credeam că astea nu sunt pentru mine. Eu eram cumințel, la locul meu, jucam și mă antrenam de zor, ceea ce nu îmi dădea prea mult timp să visez altceva decât să fiu bun la joc și în echipă. Nu începusem să mă gândesc ce aș vrea să mă fac când o să fiu mare. Dar s-a întâmplat ca prin anul 2000, când, însoțind o fată la repetițiile unei prezentări de modă la care ea participa, să fiu observat de Catinca Roman, care mai avea nevoie de băieți în show-ul ei de la Brașov. Acolo am simțit cum e să fii în centrul atenției. Practic, de acolo a început totul.

Fiecare pas în carieră a fost noroc, muncă sau curaj?

A. N.: A fost noroc și inconștiență. Tot timpul am zis că sunt un norocos că m-a înzestrat Dumnezeu cu acest avantaj. Apoi, când am văzut că funcționează, nu m-am culcat pe o ureche, ci am continuat să mă mențin în formă și să învăț. Încă nu m-am oprit și nu mă voi opri.

În cariera de model ți-ai găsit jumătatea? A fost frumusețea primul atu al soției tale?

A. N.: În domeniul acesta e o mică capcană în care mulți pică, atunci când se bazează major pe frumusețea fizică. În modelling, lucrând de vreo 15 ani, mi-am dat seama că frumusețea adevărată nu stă în simetrie și în formele perfecte, ci stă în interior, în suflet, energie și zâmbet, iar dacă le lași să iasă la suprafață, ești cea mai frumoasă ființă. Asta am remarcat și la jumătatea mea, pe lângă frumusețea fizică debordantă.

De la clipuri, reclame, emisiuni TV, ai ajuns să faci roluri mici sau mari în film. Rolul din Vlad a necesitat o pregătire anume? Ai citit romanul Contele de Monte-cristo?

A. N.: Rolul în Vlad este o concretizare a muncii pe care eu am tot depus-o până acum, de la toate modulele și workshopurile de actorie și de prezentator pe care le-am făcut ca să mă perfecționez până la sportul de care nu mă pot despărți și, nu în ultimul rând, la experiența de viață pe care am acumulat-o în mod conștient până acum. Asta pot spune că a fost și este pregătirea mea. Dar specific, pentru Vlad, am făcut repetiții și întâlniri multe cu Jesus (regizorul) și colegii, tocmai pentru a învața și a „calibra“personajul în relațiile cu celelalte personaje și momente.

Muncă extrem de frumoasă și solicitantă, dar care te împlinește. Și, da, am citit romanul Contele de Monte-cristo, am văzut și vreo două ecranizări faimoase.

Cum au fost lucrul și parteneriatul dramatic, în film, cu actrița Olimpia Melinte?

A. N.: Minunat! Este o actriță desăvârșită, un exemplu de personalitate și de profesionalism în același timp, caldă și întotdeauna dispusă să ajute. Am învățat multe de la ea și îi mulțumesc mult! Am rezonat foarte bine și cred că asta se va vedea și pe ecrane.

Te-ai regăsit în Vlad?

A. N.: Bineînțeles. Dar cred că oricine se va uita se va regăsi în Vlad. Sunt atât de multe momente și situații reale în care ne regăsim cu toții... Tot ce am făcut eu a fost să materializez acele sentimente pe care le simt toți cei care au trăit și trăiesc situațiile prin care trece Vlad, dar și celelalte personaje. Sunt complexe și nu le poți încadra în personaje bune sau rele, pentru că fiecare are o poveste de viață cât se poate de reală.

Iar aceste povești se unesc într-una și mai frumoasă și dramatică sub numele de Vlad.

Ai un echilibru și o liniște pe care le transmiți fără falsitate. Vin din educație sau din experiență?

A. N.: Cred că vin din educație, în primul rând. Și, având o educația la purtător, aceasta te ajută să acumulezi experiență. Îmi place să cred că e ca

un bulgăre ce se rostogolește la vale în zăpada afânată și lipicioasă.

Ești soț și tătic. Cum îți petreci timpul cu fetele tale?

A. N.: Bineînțeles, sunt parte din mine, nu am cum să nu petrec timp cu ele. De multe ori, zilele și joburile sunt prea lungi și ajung acasă când ele deja dorm, dar în afara jobului sunt alături de ele, cu excepția orelor petrecute la antrenament…

Mara se vrea și ea actriță?

A. N.: Mara se vrea dansatoare și doctoriță, cred. Când vine vorba de momente artistice, imediat execută stângaci, dar foarte haios o piruetă și o reverență și, când îi mai vine cheful, consultă oamenii, cățelul sau jucăriile pe care le are prin preajmă.

Cum ți-a venit ideea cu prăjitura pe care era înscrisă cererea în căsătorie?

A. N.: Era o ciocolată. Este încă, pentru că o mai avem. De Valentine’s Day, am avut un job la Heidi, fabrica de ciocolată, unde toți invitații erau provocați să își personalizeze ciocolata cu ingredientele preferate și să și le orneze cum voiau. Inițial, eu voiam să o cer de ziua ei, în mai, dar, văzând ce poate ieși dintr-o ciocolată, nu am rezistat și am făcut-o. Inelul era deja luat de ceva vreme.

Sunteți oameni frumoși, cu carieră și aveți un copil reușit. Cum e să trăiești așa? Ce vă mai doriți ca familie?

A. N.: Mulțumim frumos. Suntem o familie normală, cu o viață normală, cu momente mai grele sau mai frumoase. Niciodată nu ne gândim că suntem altfel și în felul ăsta reușim să ducem o viață cât se poate de obișnuită în frumusețea ei.

De dorit, ne dorim exact ce își dorește orice om, sănătate și zâmbete.

Faci cadouri? Cum alegi darurile pentru soție sau fiică?

A. N.: Da, bineînțeles că fac, și cred că ar trebui să fac mai des. De cele mai multe ori, întreb cu ceva timp înainte sau solicit un fel de wishlist ca să mă pot orienta.

Ai fost model. Ești pretențios la haine? Stai mult la shopping?

A. N.: Am fost și încă sunt model și, da, sunt pretențios la calitate, am purtat sute, mii de ținute, am atins un nivel la care, indiferent de brand, recunosc materialul, țesătura, croiala și îmi dau seama ce înseamnă calitate, indiferent de preț. De multe ori se întâmplă să fie ceva foarte ieftin de o calitate net superioară unui pro- dus scump care e așa datorită brandului. Am învățat să nu mă las păcălit doar de nume. La shopping nu stau deloc, nu îmi place. Momentele în care îmi iau haine sunt atunci când un stilist mă îmbracă pentru un job, o filmare, o ședință foto. Dacă îmi place ceva, negociez cu stilistul și, după ce se termină jobul, mi le cumpăr. Așa sunt scutit de alergătură, probat și tot ce înseamnă asta. Avantajele meseriei! (râde)

Mai joci volei, squash, te mai dai cu snowboardul?

A. N.: Volei nu prea am mai jucat decât pe plajă, la prietenii mei, în Mamaia, când evadăm la mare. În rest, încerc să ajung cât pot de des la squash.

Când nu reușesc, caut locuri, piste, parcuri unde să alerg sau măcar să fac flotări și abdomene. Cu placa mă dau când am „derogare“de acasă și pot să evadez o zi sau două. Tocmai ce am avut un astfel de acord și mi-am fisurat puțin antebrațul căzând cu placa în alunecare prin pădure, în Poiană.

Faceți sport în familie?

A. N.: Nu prea, sportul e în sânge la mine, dar pentru Alina, norocoasa, nu e o necesitate. Mara, în schimb, mă imită când fac flotări și abdomene acasă, e tare dulce.

Călătoriți?

A. N.: Nu atât de des cât am vrea, noi toți. Dar facem destul de des drumuri la Brașov și în Bucovina.

Ești brașovean. Ai locuri preferate acolo?

De dorit, ne dorim exact ce își dorește orice om, sănătate și zâmbete.❝

A. N.: Merg la Brașov cât de des se poate, pentru că ne place acasă, la aer curat, unde Mara se joacă cu verișoara ei, Maria. Brașovul e magic și ne-am muta acolo dacă aș ajunge la joburi mai repede... încă nu se poate, din păcate.

Care a fost cea mai frumoasă primăvară?

A. N.: Cea mai frumoasă primăvară e cea de acum, indiferent de anotimp. Zâmbetele fac primăvara!

De ziua ta vei fi...?

A. N.: De ziua mea, sper că vom fi pe o plajă cu soare, noi pe șezlong și Mara jucându-se într-un nisip fin și curat de Caraibe, dar merge și de Grecia!

Sunt pretențios la calitate, am purtat sute, mii de ținute, am atins un nivel la care, indiferent de brand, recunosc materialul, țesătura, croiala și îmi dau seama ce înseamnă calitate, indiferent de preț.